Boris Caragea s-a născut la 11 ianuarie 1906, Balcic, Bulgaria. A urmat artele plastice, la Bucureşti, cu sculptorul Oscar Han şi 2 ani cu sculptorul Dimitrie Paciurea. S-a afirmat de tânăr cu o sculptură realist romantică apropiată de genul lui Bourdelle.

Din 1951 până în 1957 a fost preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici şi profesor la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”. A participat la toate Saloanele de stat de arte plastice. A participat de mai multe ori la Bienala de la Veneţia (1954, 1956 şi 1964). A fost prezent în numeroase expoziţii organizate în străinătate (R.D. Germană, Bulgaria, Austria, Egipt, Moscova, Cehoslovacia, Polonia, Budapesta, Minsk, Belgrad, Cairo, Bratislava, Leningrad, Sofia, Alexandria, Paris, Torino, la Middelhein-Anvers, în 1967).

A realizat numeroase monumente la Iaşi (Descătuşarea), George Enescu, la Radioteleviziune, Discobolul (Bucureşti), basorelieful Muzica pe faţada Operei din Bucureşti, V.I. Lenin (Bucureşti şi în Bulgaria), Monumentul Victoria, la Constanţa etc. A fost desemnat Maestru Emerit al Artei (1951) şi apoi Artist al Poporului (1962).

A fost ales (1955) membru corespondent al Academiei. A primit premiul de Stat în 1951 şi 1953. Are lucrări în mai toate muzeele din ţară, portrete şi statui nuduri alegorice (Rod).

Caragea este cel mai reprezentativ sculptor al epocii socialiste, după august 1944. Se spune că la contactul cu sculptoriţa sovietică, Vera Muhina, el a renunţat şi a distrus în parte, ceea ce sculptase înainte de august 1944, pentru a se dedica sculpturii realist socialiste.

Deşi a fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Platici, „Artist al poporului” şi a beneficiat de tot ceea ce socialismul îi putuse oferi, el a rămas un om simplu, popular şi săritor, purtându-se ca un flăcău romantic cu reveria Mării Negre. A fost un romantic, în sensul complex, al cuvântului. Pentru elevii săi, fiind profesor din 1949 până în 1974, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, el şi-a dobândit denumirea de maestru formând o generaţie de artişti talentaţi (Paul Vasilescu, Mihai Buculei, Constantin Lucaci, Alexandru Gheorghiţă etc.).

În romantismul său, pe care l-a transformat, presat de convenţionalismul perioadei comuniste, el şi-a păstrat fără reţineri o sinceritate, anexată credinţei lui, la idealurile sociale ale omenirii. O explicaţie o găsim şi în faptul că în tinereţea sa a avut o copilărie tristă şi plină de suferinţe. Rămas orfan la 11 ani, ucenic apoi într-o fabrică, s-a străduit din greu, cu ambiţie şi stăruinţă, să deprindă meşteşugul artelor.

La 20 de ani reuşeşte să plece de la Balcic şi în 1926 devine student la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Prima expoziţie personală o deschide în 1933, în atelierul sculptorului Paciurea, care-i fusese şi profesor, după ce studiase iniţial cu Frederic Storck. Adevărata revelaţie în sculptura sa o va avea în 1935 când îl cunoaşte pe Mestrovici şi, apoi, devine subjugat de arta lui Bourdelle, ca şi de un cult pentru antici.

Ca şi profesorii săi, sculptura sa a rămas ataşată figurii umane, fiind permanent în căutarea expresiei unor idealuri şi năzuinţe sociale. O asemenea aspiraţie i-a permis să aspire la o artă monumentală (Victorie, Lenin, Discobolul, Descătuşarea etc.), o artă monumentală ca o expresie a romantismului militant, revoluţionar, dar nu lipsit şi de unele sentimente lirice.

Paralel cu asemenea lucrări el a căutat să se exprime şi în alte moduri, dorind o sculptură dinamică, patetică, în care să poetizeze forma şi să obţină din volumele plastice o melodie a ritmului. O asemenea tendinţă s-a concretizat în reprezentarea nudului feminin şi a unor portrete. Nudul apare clasicizant, echilibrat, judicios fasonat. Tema nudului, în ultima perioadă a creaţiei lui, devine predominantă, căutând frumuseţea fizică a corpului feminin.

Caragea s-a preocupat şi de o temă cu nuanţe decorative şi supuse unei imaginaţii poetice: muzica (Lira, Femeia cu harfa, Muzica, Femeia cu liră). Aceste sculpturi sunt mai mult metafore sculpturale, evidenţiind o senzualitate puternică. Toate sculpturile lui sunt de trei dimensiuni. A ocolit basorelieful. A fost atras, în special, de gestica mâinilor, creând un limbaj special. În afara preocupărilor pentru tema socialistă, sculptura sa este de calitate, a ştiut să asimileze experienţa înaintaşilor şi, în cele din urmă, a căutat să se elibereze de conservatism pentru a face o sculptură liberă şi pasională, elocventă. În unele sculpturi s-a apropiat şi de o fază a simbolismului eroic. Sculptura sa este astfel caracterizată de o forţă materială şi de o energie spirituală.

A primit numeroase comenzi oficiale, realizând importante lucrări plastice, printre acestea numărându-se: Durere, monumentul Aruncătorul de disc (opera lui Boris Caragea din 1958 este amplasată pe faleza din Constanța), lucrarea monumentală George Enescu, reliefurile Muzica și Monumentul Constanței, amplasat la Constanța.

Statuia lui Lenin, dezvelită la 21 aprilie 1960, care, până la Revoluția Română din 1989 a stat în fața Casei Scânteii, a fost realizată de executată sculptorul Boris Caragea din bronz rezultat din topirea statuii ecvestre a regelui Carol I.
Alegorie, reprezentând un nud de fată, statuie turnată în bronz, a fost instalată în 1962 în Parcul Lunca Jiului din Craiova.
Rod (Maternitate), stauie în bronz, a fost amplasată în anul 1964 pe faleza din Eforie Nord, în zona Debarcader.
Monumentul Victoriei, realizat din bronz și inaugurat în 1968 în Parcul Primăriei Constanța, glorifică lupta antifascistă a poporului român, realizată în stilul specific realismului socialist.
Monumentul “Frații Buzești”, din Craiova, se află amplasat în colțul Grădinii Trandafirilor sau a Băniei, în apropierea Caselor Băniei, cu fața către Colegiul Național “Frații Buzești”. Pe soclul statuii stă scris: “Preda, Stroe și Radu Buzescu, căpitani în oastea lui Mihai Viteazul (1593-1601). Cinste și recunoștință veșnică înaintașilor eroici care au luptat cu neînfricare pentru liberate, unitate și neatîrnare, punând temelii trainice edificiului României socialiste”. Monument de artă plastică, cod LMI: DJ-III-m-B-08421.

Moare la 8 august 1982, București

Surse:
crispedia
faxmedia.ro
araart.ro
artindex.ro
wikipedia

Autor: Maria Dumitrache