Atitudinea inconştientă a liceenilor faţă de studiu şi carieră poate scădea productivitatea naţională
17 martie 2014, ora 00:42, in categoria Educatie
Zilele acestea s-au publicat rezultatele de la simularea naţională a examenului de Bacalaureat. Pentru cine mai ştie al câtălea an, rezultatele au fost „spectaculos” de slabe. Ba chiar auzeam în autobuz sau pe stradă elevi care râdeau sau chiar glumeau pe seama rezultatelor primite.
Deja nu mai e vorba doar de o lipsă de interes din partea lor, ci mai ales de o inconştienţă, capabilă să ia în glumă un lucru atât de grav pentru ei înşişi, dar mai ales pentru întreaga societate românească.
Gândind că simularea a fost rezultatul unei atenţii nu inferioare celei din cazul Bacalaureatului adevărat, atunci ea este exact pulsul generaţiei tinere, evident preocupată de alte lucruri decât studiul sau cariera.
Având în vedere datele ultimilor ani, foarte slabe atât din punctul meu de vedere cât şi a altor specialişti, care rămân ineficienţi în găsirea unei soluţii, ne putem da cu toţii seama că elevul nu este singurul vinovat în aceasă ecuaţie. Ci de vină este întreg anturajul social, compus din familie şi prieteni, poate şi de prea multele facilităţi de „relaxare”. Dacă familia nu înţelege să impună nişte limite elevului deja ajuns la vârsta maturităţii, mulţi având peste 18 ani la terminarea liceului, atunci ne lovim de aceste rezultate.
Când eu eram în liceu, deşi se inventase internetul ca să ma exprim aşa, eu nu aveam permisiunea să am internet şi televizor în cameră. Mai ales în clasa a XII-a când orice jumătate de oră în plus petrecută aiurea te putea costa scump, nici nu se punea în discuţie mai mult de o oră pe zi de „relaxare”. Iar pentru ca relaxarea să aibă efecte pozitive asupra studiului, nu îmi permiteam să frecventez cluburi sau discoteci la palavre dulci, cum am înţeles că e moda pe la liceenii „moderni”, total ieşite din decorul unui elev de clasa a XII-a.
„Pe vremea mea” programul zilnic cuprindea, în afara orelor fizice petrecute la şcoală, vreo 6-7 pe zi, în afara a minimum 7-8 ore de somn – care nu sunt inventate de plictiseală, ci au un rol în refacerea tonusului şi a condiţiei optime pentru studiu-, cel puţin 2-3 ore pentru lecţiile, temele şi proiectele din zilele următoare.
Poate părea pueril acest discurs însă constat că este o nevoie acută de explicarea faptului că, în orarul zilnic al unui elev de clasa a XII-a, dedicat studiului pentru Bac, eventual şi pentru examenul de admitere la facultate, nu prea e loc de altceva. Ştiu că este „plictisitor” şi nu e cool, dar dacă aţi sta de vorbă cu absolvenţii de Bacalaureat din generaţiile anterioare colapsului (nu îl pot numi altfel), aţi vedea câte sacrificii au făcut şi ei la rândul lor pentru a putea intra cu note de vârf, la fără taxă sau chiar cu bursă, la facultatea mult dorită.
Iar problema nu ar fi majoră dacă acest lucru ar afecta un singur elev. Dar ea afectează mai multe generaţii consecutive, dovedind că sistemul de învăţământ se află efectiv în colaps! În cădere liberă! Rezultatele sumbre ale Bacalaureatului sunt cele mai grăitoare. Deja Bacalaureatul este problema cea mai mare cu care se confruntă statul român.
Şi spun acest lucru pentru că trebuie să ne gândim în perspectivă. Un adult cu studii incomplete este mai puţin productiv decât un adult cu studii superioare. Dar dacă ne gândim la o generaţie, la 2, la 3, la 4, la deja 5! de adulţi cu studii precare, ne dăm seama că aceştia vor însemna o pagubă foarte mare în PIB-ul României! Pentru că nu o să avem specialişti! Cei care iau Bac-ul cu note mari, fie au tendinţa să plece afară la studii, fie după ce le termină în România, iar aici va rămâne o proporţie îngrijorătoare de adulţi cu studii superioare faţă de cei cu studii medii.
Iar şcoala postliceală poate că le va da o calificare liceenilor fără Bac, dar nu cred că piaţa din România este pregătită să absorbe un număr atât de mare de persoane cu calificări de acest tip. Mai ales că oferta de studiu la postliceale este rămasă în urmă şi nu răspunde cerinţelor actuale. Bine, acest lucru nu e o mirare. Dacă facultăţile nu asigură întotdeauna absorbţia absolvenţilor pe piaţa muncii, în alte părţi ce aşteptări să mai ai?
Autor: MARIA ŞTEFANIAN

















































































