Istoric, academician, profesor, publicist, Andrei Oţetea a rămas în memoria posterităţii pentru contribuţia sa la cunoaşterea istoriei şi culturii naţionale şi universale. S-a născut la 24 iulie 1894 în satul Sibiel din judeţul Sibiu, într-o familie de ţărani. Nu avea să-şi uite niciodată obârşia, care, aşa cum avea să mărturisească mai târziu, a avut un rol decisiv în fundamentarea concepţiei sale de viaţă şi în formarea vocaţiei sale profesionale. Studiile le-a făcut la Liceul de Stat din Sibiu, apoi la Liceul “Andrei Şaguna” din Braşov, unde i-a avut colegi pe D. D. Roşca, Lucian Blaga şi Nicolae Colan, viitorul mitropolit al Ardealului. În anul 1919 s-a numărat printre tinerii bursieri trimişi de ASTRA la studii universitare în Franţa.

A studiat la Sorbona limbile italiană şi franceză şi a urmat, în paralel, cursurile Şcolii de Ştiinţe Politice.

Întors în ţară, în 1927, Andrei Oţetea a fost numit la catedra de istorie universală modernă şi contemporană a Universităţii din Iaşi al cărei rector a fost între anii 1935-1947. Din 1939 până în 1947, cu unele întreruperi, a fost şi director al Teatrului Naţional din Iaşi. De la 1 februarie 1947 a devenit titular al catedrei de istorie universală la Universitatea din Bucureşti şi prorector, iar în anul următor a fost şeful catedrei de istorie universală, până în 1964.

Activitatea ştiinţifică a lui Andrei Oţetea s-a completat prin cercetările făcute ca specialist în istoria evului mediu şi a epocii moderne universale la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” – pe care l-a şi condus (1947-1948; 1956-1970) – şi prin articolele publicate în prestigioasele reviste de istorie Studii şi Revue Roumanie d’Histoire, editate de Academia Română. Şi tot Academia Română a patronat editarea Tratatului de Istorie a României ale cărei volume II şi III au avut ca redactor responsabil pe profesorul Andrei Oţetea, devenit în 1955 membru al prestigioasei instituţii. Andrei Oţetea a fost de asemenea preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, vicepreşedinte al Academiei Latine din Paris şi membru al Societăţii de Istorie modernă a Franţei; a fost distins cu titlul de “Om de Ştiinţă Emerit”.

Cărţile sale arată preocuparea pentru teme diverse: Francesco Guicciardini – viaţa publică şi gândirea politică (1926); Contribuţii la problema Orientului (1930); Renaşterea şi Reforma (1941); Tudor Vladimirescu (1945); Renaşterea (1964)

Andrei Oţetea a murit la 21 martie 1977 la Paris şi a fost înmormântat în satul natal, Sibiel, la 28 martie 1977.

În Arhiva de istorie orală a Societăţii de Radiodifuziune se află câteva mărturii despre Andrei Oţetea, amintiri ale unor studenţi sau colegi ai săi, istorici deveniţi ei înşişi, între timp, prestigioşi.

Zoe Petre, studentă al lui Andrei Oţetea; istoric, profesor

Oţetea – cred că v-am mai istorisit, din poveştile tatii [istoricul Emil Condurachi] – îi refuzase înscrierea la doctorat lui Roller cu un subiect de grevă a muncitorilor din ’33 sau ceva de genul ăsta, spunându-i cu bună conştiinţă istorică că nu are încă acces la documente şi deci nu poate să scrie numai pe… o teză de doctorat, zice, nu se face cu articole de ziar! Ori, asta i-a stârnit lui Roller o duşmănie la care n-a renunţat toată viaţa. După aceea a fost povestea cu manualul lui Oţetea din primul an de la pierderea Basarabiei…
Această întâmplare legată de doctoratul lui Roller se întâmpla înainte de război?
Da-da, la Iaşi!

…spre sfârşitul anilor ’30…
Nu mai ştiu să spun, nu ştiu dacă tata ştia direct sau… că el era în raporturi bune cu famila Oţetea, dar nu foarte apropiate, niciodată nu au fost foarte apropiate (…).

În anii ’50, sub direcţia lui Constantinescu-Iaşi, Institutul de Istorie avea o secţie veche de istorie şi arheologie, unde erau mai toţi… Când Institutul de Istorie a a adus un nou suflu datorită lui Oţetea, antichitatea a fost trimisă unde îi era şi locul, cu un muzeu, şi atunci s-a înfiinţat institutul…

Eliza Campus, cercetător la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”
Andrei Oţetea a fost (…) şeful rezistenţei din institut şi din facultate. Andrei Oţetea a fost o personalitate cu adevărat demnă, o personalitate hotărâtă, un om sensibil la tot ce este adevăr şi valoare reală, un om sensibil la prietenie şi la o colaborare pe plan nu numai ideologic, ci şi pe plan sentimental, de pildă între noi a fost… eu eram la ei în casă foarte des şi între noi au fost legături sentimentale, în sensul [că] îmi povestea ce e cu fetele lui, cele două fete pe care le avea şi le are şi astăzi şi toate problemele care se ridicau câteodată şi la ei în casă, cu diferite greutăţi ale timpului în care trăiam. Adică am avut cu el legături ştiinţifice, de colaborare efectivă în domeniul luptei şi al rezistenţei împotriva tuturor celor care căutau să ne apese şi mai ales a consilierilor sovietici; am avut cu el o colaborare efectivă în domeniile de conducere a institutului şi a catedrei de la facultate…

Lucrări de referinţă
Francois Guichardin, sa vie publique et sa pensie politique, Paris, 1926;
L’Etablissement de la legation napolitaine a Constantinopole (1740), Bucureşti, 1929;
Contribution a la question d’Orient, Bucureşti, 1930;
Tudor Vladimirescu şi mişcarea eter istă în Ţările Române 1821-1822, Bucureşti, 1945;
Curs de istoria universală. Reforma şi contrareforma, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie şi Litere, 1948;
Geneza regulamentului organic, extras din „Studii şi Articole de Istorie”, Bucureşti, 1957;
Consideraţii asupra trecerii de la feudalism la capitalism în Moldova şi Ţara Românească, Bucureşti, 1960;
Wittemberg et la Moldavie, Berlin, 1962;
Histoire de la Roumanie, Bucarest, 1963;
Documente privind Unirea Principatelor. Corespondenţă politică (1855-1859), redactor responsabil A. Oţetea, Bucureşti, 1963;
Documente privind istoria românilor, Colecţia E. de Hurmuzaki, serie nouă, vol. I, sub îngrijirea lui A. Oţetea, Bucureşti, 1967; vol. III, Documente culese şi publicate de A. Oţetea, Bucureşti, 1967;
Istoria poporului român, sub redacţia acad. A. Oţetea, Bucureşti, 1970;
Tudor Vladimirescu şi revoluţia din 1821, Bucureşti, 1971;
Tudor Vladimirescu dans perspective de l’historiographie roumaine, Bucureşti, 1971;
Pătrunderea comerţului românesc în circuitul internaţional (în perioada de trecere de la feudalism la capitalism), Bucureşti, 1977;
Scrieri istorice alese, cu o prefaţă de acad. David Prodan, Cluj, 1980;
O istorie secretă a românilor, texte selectate de A. Oţetea şi S. Schwann, Bucureşti, 1992.

Sursa:
crispedia.ro
rador.ro
wikipedia

Autor: Maria Dumitrache