La o margine de lume,
Un suflet ramas trist si fara nume
Privea cerul iernii instelat,
Se simtea singur si ingandurat
Ar fi vrut sa vorbeasca,
Insa nu avea nici macar cine sa-l priveasca
Ar fi vrut sa spuna o poveste,
Pe care o traise candva cu litere celeste
Nu stia unde sa se indrepte,
Cobora agale ale vietii trepte
Nu mai stia ce-i linistea,
Pe masura ce noaptea geroasa se lasa,
Launtrul cald candva, acum ii ingheta
Ar fi vrut ca gandurile sa-i taca,
Dar ce putea in a vietii noapte sa mai faca
Privea in oglinda timpului,
Ninsoarea de pe tample in viscolul ce-i era podoaba amurgului…
Nici mana nu mai putea a duce catre o lumina
Statea singur si privea cum a sa-i era intreaga vina,
Se incapatanase candva sa se daruiasca lumii
Traise tumultul vietii si feeria minunii,
Insa timpu-i se scursese pe calea de nea,
Doar visul ca un izvor ii luneca
Ce nu ar fi dat acum, altfel sa isi fi cladit povestea…
Insa prea tarziu in amurgul existentei inima ii mai batea,
Caci nu alesese dragostea
Ci doar o cale-nsingurata ce sufletul ii parjolea
Era mult prea tarziu si mult prea rece,
Calea-i straina sa o rescrie in clipa ce se petrece…
Statea si doar privea…albumul cu amintiri
Ale triste-i povesti fara de impliniri…

Autor: Isabela Neagu