8 aprilie – este Ziua Internaţională a rromilor (ţiganilor)

8 aprilie 2014, ora 00:20, in categoria Evenimente

8 aprilie – este Ziua Internaţională a rromilor (ţiganilor) şi sărbătoarea acestei etnii din România.
Data de 8 aprilie a devenit sărbătoare pentru etnia rromă, odată cu reunirea la nivel internaţional a organizaţiilor rromilor în cadrul primului Congres Mondial al Rromilor, desfăşurat la Londra în 1971. La acest congres s-a luat decizia că ziua de 8 aprilie să devină Ziua Internaţională a Rromilor din întreaga lume.

Tot atunci a fost adoptat, ca imn internaţional al romilor, cântecul “Gelem, gelem”, interpretat de cântăreaţa şi actriţa Olivera Vuco, în cunoscutul film iugoslav “Am întâlnit şi ţigani fericiţi”, peliculă ce datează din 1967. De asemenea, a fost adoptat şi steagul internaţional al rromilor, având jumătatea de jos verde, simbol al câmpurilor înverzite şi jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senin, iar la mijloc roată cu spiţe, denumită şi chakra, aceasta fiind similară cu Ashok Chakra, roata de pe steagul Indiei, reprezentând mişcarea şi creaţia lumii.

Roata simbolizează, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieţilor, iar pe de altă parte, nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei. Două decenii mai târziu, la Congresul Mondial al Rromilor din aprilie 1990, Comisia Lingvistică a Uniunii Inter¬natio-nale a Rromilor a oficializat alfabetul internaţional standardizat al limbii rromani, decizia fiind semnată de 17 specialişti în domeniu din diferite ţări, în prezenţa unui observator al UNESCO. În 2002, de 8 aprilie, s-a sărbătorit jubileul milenar reprezentând 1.000 de ani de atestare a romilor în Europa.

 

Sursa:
cersipamantromanesc.wordpress.com

Autor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: