te caut prin razele soarelui fermecat,
să te mai iubesc, melodie a inimii mele,
din flori să-ţi scriu cuvinte fără sfârşit,
aducându-ţi aminte parfumul zilelor vrăjite,
ce-ţi erau ploaie şi vânt sufletului îndrăgostit .

trec zile şi nopţi pe cărarea timpului
şi le port în inima plină de umbre,
ascult tăcerea stelelor rănite ,
ce privesc mereu la singurătatea orelor adormite .

te-ai săturat de spatele imaginilor arse,
eşti nefericit în patul care te-a ucis odată,
şi-ţi aduni sufletul scrumit în greaţa nopţilor,
ca să te spele de neputinţa lipită-n tine .

în fiecare seară adorm fără să simt
că inima îţi este fără memorie
şi mă ascund în pânza sufocantă şi absentă,
cântând vraja care ne-a unit .

doi nu mai există,
doi s-a desprins de unu, rătăcind …
pe-o spirtieră aprinsă ,
până, din nou, vom mai iubi.

Autor: Maria Dumitrache