Provocarea pe care am primit-o zilele trecute spune așa: fă un desert, ce desert vrei tu, care să fie bun de pus pe masă de sărbători. Trebuie să nu fie greu de făcut, să nu fie greu de mâncat, să nu fie greu de digerat, să fie cumva altfel decât deserturile tradiționale. Provocarea a venit din partea unor amici dintr-o agenție care lucrează pentru Boromir. Sigur că desertul trebuie să conțină pișcoturi de la Boromir, lucru care pe mine nu mă încurcă defel, mai ales pentru că le cunosc, le-am folosit în câteva rânduri la tiramisu.

Primul gând se duce clar la tiramisu atunci când vine vorba de pișcoturi. Excelent, de vis, delicat, savuros, cunoscut dar în același timp exotic. Cum era să mai fac un tiramisu? Probabil plictisitor, toate cele înșirate mai sus fiind deja atinse de alții și de mine însumi, de mai multe ori. Am făcut o scurtă socoteală și am concluzionat că se poate să faci desert spectaculos și încă mai simplu, păstrând câteva linii din procesul de preparare folosit la tiramisu și…cam atât. Iată cum:

Mai întâi am tras pe lângă mine ingredientele principale: pișcoturile, laptele condensat și îndulcit și sticla de Marsala primită de la Ciprian Tătaru (mulțumesc, mare bine mi-ai făcut).

Am găsit o cremă fină și extrem de simplă, făcută din iaurt grecesc și brânză de vaci. 0,2% grăsime, cam ca urda din lapte de vacă. Gust plăcut, acrișor. Perfectă pentru ce-mi trebuia mie (mascarpone nu era o opțiune, fiind o brânză destul de grasă).

La 750 de grame de brânză&iaurt am adăugat 250 de grame de lapte îndulcit (am preferat laptele pentru că altfel ar fi trebuit să pun 200 de grame de zahăr și nu am vrut asta, ideea pricipală e ca prăjitura să fie mai ușoară din toate punctele de vedere iar pișcoturile au deja zahăr).

Am pus în cremă un plic de zahăr vanilat (adică zahăr amestecat cu vanilie măcinată). Pentru aromă, firește.

Cu pișcoturile a fost și mai simplu, a trebuit doar să le scot din pachet.

Am preparat siropul pentru pișcoturi. De fapt, nu a fost chiar un sirop, a fost un amestec de ceai verde pe care l-am lăsat să se răcească puțin și Marsala pe care aș bea-o dacă nu mi-ar fi atât de folositoare la deserturi. Am înmuiat pișcoturile repede pe fiecare parte. Viteza e esențială, dacă absorb prea mult lichid, desertul e compromis din punct de vedere estetic, pișcoturile se fleșcăiesc și nu mai stau nicicum.

Pentru a construi desertul am tapetat pereții unui vas cu folie de plastic. O să înțelegeți de ce în curând.

Am pus un strat gros de cremă pe fundul vasului apoi am așezat primul strat de pișcoturi înmuiate. Le-am acoperit cu alt strat de cremă aromată și ușoară (fără alt zahăr decât cel din lapte+cel vanilat, fără ouă, fără frișcă, doar brânză fină de vaci și iaurt strecurat).

Am așezat ulrimul strat de pișcoturi pe care l-am acoperit cu un strat foarte subțire de cremă, cît să le lege unele de celelalte. Am pus vasul în frigider și l-am lăsat acolo trei ore.

Pentru că-mi mai rămăsese cremă, am pus câte un pișcot înmuiat în câte un pahar pentru șampanie, am umplut paharele cu cremă și am decorat cu fructe de pădure congelate. Am pus și paharele în frigider.

După trei ore am răsturnat vasul meu cu prăjitură pe un platou. Evident, folia a rămas deasupra, la fel și stratul mai gros de cremă. Am îndepărtat folia foarte ușor.

Așa a arătat după decorare.

Așa arăta după tăiere.

Și pișcoturile și crema au demonstrat ținută și caracter:).

Nici cu desertul din pahar nu mi-a fost rușine.

Desertul a fost împărțit în cursul zilei de ieri. Unanimitate pe grilă, a trecut de examen, o să-l fac din nou peste o zi și jumătate. Să fiți sănătoși.