Traian T. Coşovei, poet român aparținând generației literare ’80
28 noiembrie 2018, ora 00:45, in categoria Atelier literar, Cultura, Maria Dumitrache
«De ce te-ai făcut frumoasă
Tocmai
În iarna aceasta
În care nu ninge?Iubito,
Dacă aş fi un secret
Ce-ai face cu mine?
M-ai păstra sau m-ai spune?»
(Versuri de dragoste)
Traian T. Coşovei s-a născut la 28 noiembrie 1954, Bucureşti. Este fiul Mariei (născută Urdăreanu) şi al lui Traian Coşovei, scriitor. După studiile liceale făcute la Bucureşti, urmează Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, absolvind-o în 1978. Debutează în „România literară” (1978), iar editorial, cu volumul Ninsoare electrică, în 1979 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut). A mai primit premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1994), Marele Premiu „Ion Vinea” (1996) şi Premiul Academiei Române (1996).
«Spune-mi că viaţa mea va continua sa existe,
spune-mi tu, gură a silabelor magnetice,
respiraţie aidoma unei cupole de aer
tu, planetă cu dinţi în orbitele zeului de neon.
Vom trece mai departe peste trupurile
de gheaţă ale secundelor.
Desigur, vom trece.
Iată zeul somnului,
zeul marsupiu tăiat la beregata,
iată femeia iubită, dimineaţa
aplecându-se peste trupul tău ca prin fereastra deschisă.
Spune-mi că viaţa mea va continua să existe!
Spune-mi tu, atom de spaimă al inimii mele,
tu, lacrimă de metal
pe obrazul frumosului miraj de gheaţă al ideilor,
spune-mi că viaţa mea va continua să existe!
Urca-vor la cer noi piramide de ceaţă,
noi imnuri de slavă ca nişte lame de sticlă.
Pentru mine măscariciul sarută oglinda,
pentru mine moare trist iarba.
Vino şi spune-mi,
straluceşte-mi în umar, în frunte,
deasupra,
oricât de lipsit de înţeles ar părea faptul
că foştii veterani dormitează prin parcurile oraşului
şi că biserica Sf. Gheorghe stă în acelaşi loc, electrificată.Sunt şi eu un june
Tu ai putea îndupleca o nouă eră glaciară
cu şarmul tău
ai putea face ocolul pământului în optzeci de zile…
Eu aici sunt un june un posibil
coriolan drăgănescu încălecat pe-o statuie de vorbe mici, lunecoase.
Şi trecut prin rubrici mondene. Prin cearşafuri cu monogramă.
Prin ghete cu capace, ori prin raza cavalerilor Apocalipsei.
Prin ciur şi dârmon,
misionar al frumuseţii şi al fumurilor deşertăciunii…
Ca o gură cu mansarde flămânde.
Ca un lup ce revine la oile sale. La scufiţa inimii care bate
văi şi lunci
lovindu-le cu sălbăticie peste gură
peste
botul lor de verdeaţă obraznică.
Şi fiecare cuvânt de-al meu e un lac încărcat
cu yacht-uri de plăcere
şi de gânduri ascunse
înflorind în jurul gleznelor tale ca nişte braţări de nelinişte.
Sunt şi eu un june,
o parte din viaţă o trăiesc în numele tău.
Dar tu dansezi
tu bei limonadă în urma ta,
turnul din Pisa se-ndreaptă pe calea cea bună.
Tu îi inflacarezi şi pe zei. Şi tot tu le dai
câte un pumn după ceafă.
În rinichi, în ficat… În raţiunea lor de a exista.
În răsuflarea ta de alcool se îmbată toţi camionagiii
Sfintului Duh!Eu aici sunt un june. O balenă albă într-un estuar de linişte.
Un superstar
Un cruciat al ideii sfinte de Coca-Cola. Şi de Blue-Jeans.
Un misionar al spaţiilor verzi, democratice.
Un obiectiv survolabil…
Un individ, adică nimic. O zecimală în cifra ta de afaceri.
Unul căruia i se recomandă întoarcerea la natură.
Şi motociclismul, autostopul
şi budismul Zen. Adică nimic…
Sunt şi eu un june.Hei, fraţilor uitaţi-vă şi la mine!…»
(Spune-mi )
Copil teribil al generaţiei ’80, Coşovei a fost, alături de Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan, Mariana Marin, Alexandru Muşina etc., cam ceea ce fusese Nichita Stănescu alături de Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Ana Blandiana şi Constanţa Buzea. Altfel spus, el a însemnat la finele anilor ’80 ce a însemnat Mircea Dinescu la începutul anilor ’70: insurgenţă ludică, diluviu metaforizant, factor coagulant de generaţie, „instituţie” a boemei literare, ferment destabilizator şi creuzet de atitudini estetice rebele din toate punctele de vedere. În plus, un talent remarcabil şi o covârşitoare forţă de absorbţie a tehnicilor poeziei beatnicilor americani.
Mircea Cărtărescu defineşte poemele lui Coşovei ca pe nişte „scenarii elaborate, spirale strălucitoare construite cu ajutorul laitmotivelor şi al imaginilor recurente, într-un registru indecidabil între ludic şi elegiac. Stări de spirit efemere sunt evocate printr-o comedie arcimboldescă a obiectelor care tind să se organizeze compunând lumi absurde şi tandre, ca de desen animat sau videoclip. Peste puritatea sentimentului iniţial e suprapus un colaj de «citate» din real, prelucrate prin savante manipulări stilistice. Apelul permanent la imaginar, fabricat însă şi el din cele mai concrete detalii, dă poeziei aspectul specific artei postmoderne.”
«Unora, plajele pustii excitate de valuri
le trezesc străvechi remuşcări.
Unora, importul de bistrouri şi pulpe bronzate
a început să le pută.
Unii visează să se devoteze-să întreţină
un robinson pe-o insulă pustie
(sub ochii tăi, naufragiatul devine o instituţie pentru cei miloşi,
pentru cei cu inima lărgită în menghina infarctului
şi pentru toţi cei care nu au nici un câine, nici o altă
rudă apropiată căreia să-i lase o grămadă
de ştiuci verzui în băncile elveţiene…)Unora, plânsul poeţilor le deşteaptă instincte tribale,
îi calcă pe bătăturile nervilor-
îi face să spargă pungi de hârtie, să fluiere, să lovească cu picioarele,
să declare prohibite corzile ghitarei.În general, e bine să stai în insula ta-
să-ţi inspectezi atent în fiecare zi lungul nasului
să primeşti şi să trimiţi telegrame, să dai detalii,
să explici caprelor teoria mulţimilor ierbii.
Din paie de orez să împleteşti brâuri şi hore;
o dată pe an să te laşi vizitat de membrii societăţilor de binefacere
şi, pentru că e mai bine să fii compătimit decât invidiat,
nu uita să te plângi de furnicături între degete,
de căderea părului, de scoicile pe care le găseşti desfăcute
de altcineva, de întârzierea cu care sosesc valurile
prin poştă, la ţărm.»
(Mickey Mouse e mort )
Debutul lui Coşovei a fost bine susţinut de critică, inclusiv când a fost întâmpinat mai rezervat (pentru Laurenţiu Ulici, de pildă, Coşovei, în Ninsoare electrică, este un epigon al poeziei americane, un mimetic superior şi un talentat manipulator de limbaj, reiterând oarecum rolul lui Nichita Stănescu). Nicolae Manolescu apără numaidecât filiera românească a unor Jack Kerouac, Allen Ginsberg, Bob Dylan & Co., accentuând „angajarea în problemele timpului” şi amendând „impresia greşită a unora”, cum că „aceşti poeţi (ai Cenaclului de Luni) sunt frivoli în ironie, superficiali şi negativişti”.
«Şi eu am fost un băiat răutăcios de altădată.
Am fumat, am băut, am aruncat în geamuri de sânge
cu inimi sfărâmate, de piatră.
Am vorbit se rău genunchii fetelor din cartier-
Eu am pus laţuri la porumbei, lanţuri grele de fier
la cuvinte şi frumuseţi,
Am avut obrăznicia să-mi ascult până la capăt
povestea celor o mie şi una de vieţi.Pe bătrâna proprietăreasă nu eu am împins-o pe scări.
Pe oglinda din lift nu eu am scris un cuvânt foarte mic.
Aş fi putut avea o inimă mare. Aş fi putut avea
un sânge pitic.Cu pumnii am turnat doar grămezi de monezi
în telefoanele publice.
Mi-am uns trupul cu voci, respiraţii, surâsuri lubrice
venite din noapte şi ceaţă, din abisuri, din hău…Am fost un copil rău.
Degetele mele au atins ceva neclar, între secure şi gâde,
părul meu blond a visat să fluture piramide-
să respire parfumuri de Trinidad, de ghirlande şi salbe.
Mâinile mi le-am ars la mirajul ţărilor calde.Împrăştiat în lume am fost copil rău şi blond
al speranţei de-a fi, al disperării de-a fi fost.Uitat de toţi, în mansarda unui surâs mi-am învăţat
povestea celor o mie şi una de nopţi pe de rost.»
(Bătrâneţile unui băiat cuminte )
Coşovei comentează cu empatie şi aplicaţie multe cărţi ale confraţilor de generaţie, precum şi ale noilor veniţi, situaţi în consonanţă cu promoţia „aerului cu diamante”. Pe de o parte, Mahalaua, de azi, pe mâine (2000) cuprinde „poeme trăite” şi editate în colaborare cu Dan Mircea Cipariu, de cealaltă, Hotel Urmuz (2000), include articole şi recenzii despre Mircea Ivănescu şi Gh. Tomozei, dar şi despre Mariana Marin, Nichita Danilov, Elena Ştefoi, Liviu Antonesei, despre Petre Stoica, Emil Brumam sau Florin Mugur, dar şi despre Florin Iaru, Marta Petreu şi Dan Stanciu, într-o înşiruire care merge de la Ştefan Aug. Doinaş, Nichita Stănescu şi Mircea Dinescu până la Cristian Popescu şi Simona Popescu.
Pozând cu tandră resemnare în clasic, în epigon al propriei originalităţi, în moştenitorul unei existenţe covârşite de întâmplări lirice, Coşovei devine propriul personaj, ortografiat „Traiante”, împărţind cu generozitate epitete laudative, visând să împace toate contradicţiile, toate fronturile literare, toate vârstele estetice într-o luminos-împăcată insulă Ellis.
Îmbătrânirea întru clasicizarea senzorialului se joacă foarte bine în jurnalul scris împreună cu Ştefania Coşovei, Les Annees folles du socialisme (2000), carte „bicefală”, prin care petrecerile cuplului (erosul şi domesticitatea, bufonadele şi automatismele, dorlotările reciproce, ironia iubitoare şi, în general, amestecul de giumbuşluc şi sarcasm) rezumă şi temele poeziei.
«Se spune că frumuseţea Elenei din Troia
putea lansa la apă patru sute de corăbii.Gândeşte-te de două ori
până când să lansezi frumuseţea la apă.Cerul e albastru, îndepărtat:
A te îndrăgosti este ca şi cum ai spiona un înger.»
(Despre frumuseţe )
Opera
Ninsoare electrică, Bucureşti, 1979;
1, 2, 3 sau…, Bucureşti, 1980;
Aer cu diamante (în colaborare cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru şi Ion Stratan), prefaţă de Nicolae Manolescu, Bucureşti, 1982;
Cruciada întreruptă, Bucureşti, 1982;
Poemele siameze, Bucureşti, 1983;
În aşteptarea cometei, Bucureşti, 1986;
Rondul de noapte, Bucureşti, 1987;
Pornind de la un vers, Bucureşti, 1990;
Bătrâneţile unui băiat cuminte, Constanţa, 1994;
Mickey Mouse e mort, Bucureşti, 1994;
Ioana care rupe poeme, Bucureşti, 1996;
Patinează sau crapă, Bucureşti, 1997;
Percheziţionarea îngerilor, Bucureşti, 1998;
Lumină de la frigider, Bucureşti, 1998;
Bună dimineaţa, Vietnam, Bucureşti, 1999;
Mahalaua, de azi, pe mâine (în colaborare cu Dan Mircea Cipariu), prefaţă de Nicolae Tone, Bucureşti, 2000;
Hotel Urmuz, Deva, 2000;
Les Annees folles du socialisme – Anii nebuni ai socialismului (în colaborare cu Ştefania Coşovei), Bucureşti, 2000;
Institutul de glasuri, ediţie îngrijită de Ştefania Coşovei, postfaţă de Dan Cristea, Bucureşti, 2002;
Vânătoarea pe capete, Bucureşti, 2002.
«De ce copacul tău bonsai mă minte?
Oare cum a dispărut peştişorul auriu din acvariul
zilei de ieri?
Cum s-au rătăcit bijuteriile Coroanei Regale?
Iubito, spune-mi, de ce ai întârziat toată noaptea?Numai pisica şi valurile mării care te-au adus la ţărm mi-au răspuns la aceste întrebări.
Şi pata de sânge de pe rochia ta galbenă!»
(După aceea )
Poetul Traian T. Cosovei a publicat peste 20 de volume de poezie, având cinci premii literare prestigioase. Scriitorul a fost, de asemenea, căsătorit de patru ori. „A scris mult din experienţa proprie. A avut cel puţin două volume care s-au inspirat din relaţii de dragoste reale, cărţi dedicate unor femei cu care a trăit. Dar niciodată nu le-a divulgat numele”, îşi mai aduce aminte prietenul său din tinereţe, Florin Iaru
Moare la 1 ianuarie 2014
Surse:
poezie.ro
crispedia.ro
adevarul.ro
Autor: Maria Dumitrache