Patru anotimpuri, două suflete, o inima ce se-ncheagă în lumina unei flori nocturne, pătrunsă de două click-uri călătoare spre un cămin virtual .

sunt nopţi când mă aşez în apa albastră,
visând la tine,
ce-odată sufletu-mi-ncântai
cu vocea ta înstelată,
că mă iubeşti de-acolo..
că mă iubeşti de…
sub al nostru cer virtual.

sunt nopţi, ca şi aceasta,
atinse cu fulgi de nea,
în care te caut printre litere,
sărutându-le cu privirea,
două locuri diverse,
un singur rând răsună :
că mă iubeşti de-acolo…
că mă iubeşti…
sub al nostru cer virtual.

sunt nopţi dorindu-mi inima ta,
să o păstrez în spicul grâului ,
să crească-n sufletu-mi îmbătat
cu aripi de fericire,
de muzica unui dor
şi-apoi, trupul să-mi-l închid
într-un cuvânt-veşmânt,
purtându-mi tăcerea spre tărâmul virtual.

sunt nopţi, ca şi aceasta,
în care migrăm spre tasta-cămin,
şi încercăm să ne cuprindem timid,
printre click-uri stropite cu vin,
iubindu-ne-n cupa viselor tăcute
printre picături de cântec fertil :
că te iubesc…
că mă iubeşti de-acolo…
sub al nostru cer virtual .

Autor: Maria Dumitrache