Stelian Tăbăraş (Tăbăraşi), prozator român

6 noiembrie 2017, ora 00:19, in categoria Atelier literar, Maria Dumitrache

Stelian Tăbăraş (Tăbăraşi) s-a născut la 20 noiembrie 1939, Secăria, judeţul Prahova. Este fiul Mariei (născută Popescu) şi al lui Stelian Tăbăraşi, ţărani. Va absolvi liceul la Sinaia (1961) şi Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1966). Până în 1975 este redactor la Radio România Cultural, iar până în 1998 lucrează la Televiziunea Română, unde realizează emisiuni culturale, mai ales filme pe teme etnografice şi biografii ale unor personalităţi. Din 2001 este redactor asociat la revista „Luceafărul”, iar în 2003 editorialist cultural la „Curierul Atenei”. Debutează la „Viaţa românească”, în 1980, cu un fragment din Zilele cele scurte, roman publicat integral în 1988, reprezentând debutul său editorial. Mai colaborează cu proză şi articole la „Amfiteatru”, „România literară”, „Steaua” etc.

Povestea romanescă din Zilele cele scurte, ţesută în jurul unei familii boiereşti, se va continua în Cumpenele (1985). Tăbăraş este interesat, asemenea multor prozatori din epocă, de enigmele trecutului, de relaţia, ambiguă şi periculoasă, cu prezentul. Se utilizează motivul naraţiunii relatate de un bătrân unui tânăr – acesta fiind implicat de cele mai multe ori în diverse moduri în trecut, prin relaţii de rudenie sau e chiar naratorul povestirii-ramă. Primul roman gravitează în jurul boierului Amărăşteanu, pater familiae şi figură tutelară. Povestea de dragoste dintre bărbatul matur şi prea tânăra soţie, care nu îi va rămâne credincioasă, cea a iubirii cu o ţărancă, al cărei rod e un fiu bastard, povestea conacului şi moşiei de la Amărăşti vor fi descoperite, de fiu, atunci când găseşte jurnalul tatălui. Trama detectivistă – urmărirea adevărului despre propria familie, implicit şi despre sine – conduce nu doar la revelarea unor secrete surprinzătoare, dureroase, dar şi la concluzia că prezentul nu poate fi despărţit de trecut: fiul continuă experienţele tatălui, repetând, într-un fel, drama lui.

Cumpenele mută acţiunea într-un timp mai apropiat şi are conotaţii politice mai clare: Zamfir Amărăşteanu, misteriosul personaj central, este un luptător al rezistenţei din zona Argeş, în anii de după al doilea război mondial. Naratorul, redactor la o revistă bucureşteană, şi iubita lui, Alma, pornesc, fiecare altfel, în căutarea lui Amărăşteanu, om care trece de dimensiunea strict istorică, învăluit în aura unui simbolism cosmic. Moartea lui (apare alt personaj emblematic, nebunul, care susţine că l-a ucis) aparţine aceleiaşi zone obscure: după o şedere de mai multe săptămâni într-o ascunzătoare, unde scrie un straniu jurnal, prin care comunică, într-o limbă veche şi poetică, tainele convieţuirii armonioase între om şi natură, Zamfir Amărăşteanu dispare asemenea unui şaman.

Alt roman al lui Tăbăraş, Filmare la două aparate (1988), se detaşează în mare parte de problematica exploatată anterior, concentrându-se asupra poveştii de dragoste dintre un intelectual între două vârste (de data aceasta, nepot al lui Amărăşteanu) şi o studentă. Plasată prin anii ’70 (cutremurul din ’77 este înglobat în naraţiune), legătura celor doi sfârşeşte printr-o ratare, explicabilă atât prin alegerea superficială a femeii, cât şi prin pasivitatea „intelectuală” a bărbatului. Romanul e construit prin aceeaşi tehnică a juxtapunerii de fragmente cu statut cvasiindependent şi prin jocul perspectivelor, alternând persoana întâi cu a treia.

În culegerea de nuvele Atelierul de tatuaje (2002), incluzând şi „nuvela cinematografică” Blestemul saltimbancului, se utilizează tot tehnica de tip puzzle, doar că perspectiva narativă aparţine în exclusivitate persoanei întâi. Nuvelele au o tramă simplă, adesea sumară, în care se cos petice diverse: relatări colaterale, mărturii, însemnări etnografice, speculaţii istorice. Tăbăraş are darul povestirii, ştie să improvizeze plecând de la detalii excepţionale, mai ales cu valoare documentară, ţese ingenios o pseudointrigă, dar compoziţiile suferă adesea, la nivelul ansamblului, prin lipsa coeziunii.

A fost căsătorit cu scriitoarea Grete Tartler cu care avut o fiică, Ana-Stanca Tăbărași‎.

A murit în miezul zilei (24 septembrie 2009, Bucureşti) în timp ce iubitoarea sa soţie, Greta Tartler, şi editorul Călin Vlasie puneau la punct ultimele detalii ale cărţii pe care intenţionau să i-o dăruiască în chip de cadou la sărbătoarea a şapte decenii de viaţă. N-a fost să fie…

Opera literară
Zilele cele scurte, Bucureşti, 1981;
Cumpenele, Bucureşti, 1985;
Filmare la două aparate, Bucureşti, 1988;
Atelierul de tatuaje, Bucureşti, 2002;
Loc deschis, Bucureşti, 2003;
O să ne mai vedem, 2006;
Week-end pe continent, 2008;
Zile de retrăit, Piteşti, 2009;
Motanul invizibil, în colaborare cu Grete Tartler, Piteşti, 2009.

Surse:
wikipedia
crispedia
revistaluceafarul.ro
autorii.com

Redactor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: