Poveste pictată în fire tainice (I)

Poveste pictată în fire tainice (II)

Ferestrele inimii mele sunt închise sau , să zic mai bine că draperiile sunt trase şi nu am nici un loc rezervat pentru acea grădină de care spui tu . Lasă-mă deocamdată în deşertul pierdut în zare şi , atunci când voi simţi că e timpul pentru un nou început , mă voi lăsa umezită cu parfumul lui Carlos ademenitor şi plin de calităţi .
-Până la urmă recunoşti că are calităţi acest bărbat .
-Atracţia către necunoscut , mereu e o calitate , spuse Gubia zâmbind. Povesteşte-mi cum a fost de când ai închis ochii şi ai ajuns acolo , acest Drum al Învierii . Sunt nerăbdătoare să aflu fiecare detaliu . Vreau să prind în culoare Lumina de la intrarea în Casa Divinităţii Supreme .
-Eviţi să răspunzi dar avem timp pentru toate . Drumul meu a început …când m-am apropiat de intrarea în această Lumină , am zărit stând pe-o floare un fluture care , mi-a spus ulterior, era paznicul acestei Grădini . El primea sufletele în viaţa eternă . Apoi, m-a întâmpinat un miros de busuioc şi iasomie – care îmbrăţişau marginile, de la un capăt la altul , a acelei Grădini şi ducea până pe scările Catedralei, iar acolo acest miros se încununa cu parfumul trandafirilor ce erau agăţaţi de pereţii acestei clădiri ; era un fel de labirint al parfumurilor bine impregnante în aerul cald şi pur din această lume. Nu era un lucru rău şi nici nemaiîntâlnit pentru că se asemăna foarte mult cu clipele petrecute de noi doi în acele tainice momente când pătrundeam pe aleile mistice înconjurate de petalele magice , doar că nu am fost întâmpinat de pisici ci de un fluture . De fapt , pisicile nici nu mai erau , după ce m-am acomodat cu noua mea Viaţă , am întrebat pe Vestitul Duh de ele , şi mi-a răspuns că pisicile negre în veşminte albe sunt văzute doar de muritori şi nu de cei ce trec în Viaţa Veşnică . Au existat momente în care eram tentat să rup florile din jurul meu şi să mă scald în ele , dar mereu mă opream din aceste interzise dorinţe pentru că nu aveam voie , ele erau acolo să aducă parfumul splendoarei şi purităţii şi nu pentru a fi rupte de spirite pierdute ca şi mine .
-Ce s-ar fi întâmplat dacă ai fii rupt o floare ? întrebă Gubia curioasă.
-Hmm…nu ştiu, Gubia . Mi-a fost teamă să întreb . Dacă nu-mi înfrânam aceste porniri, poate că nu aş fi aici cu tine . Ştii ce mă bucură cel mai mult ? Că mi s-a oferit să le privesc, fermecat de aceste minunăţii care nu se ofilesc niciodată şi cred că sfârşitul vieţii pe pământ mi-a fost răsplătit cu vârf ; nesomnul îmi este îndulcit de această întinsă grădină şi soarele e altfel pentru că stătea să fie atins , şi uimirea cea mai mare a fost ca : nu m-am ars ci doar simţeam acea fierbinţeală plăcută , strălucind alături de el . Când am intrat în Catedrala , în mijloc se afla o masă cu treisprezece scaune , şi atunci mi-a fugit gândul la Cina cea de Taină , doar că nimeni nu stătea pe scaune , pe masă se găseau câteva pahare, o carafă cu vin şi una cu apă şi o pâine , dar nu era pâine ca a noastră , adică ovală ci rotundă şi subţire , ca acelea făcute în ţest , iar pereţii erau capitonaţi cu oglinzi în care îţi puteai vedea calităţile şi nu defectele . Iar în jurul mea dansau vibraţii , da, vibraţii Gubia ! Nu ştiu cum să îţi explic dar eram înconjurat de anumite sunete invizibile ce-mi încântau auzul şi răsunau cu ecou în toată Catedrala . O Catedrală măreaţă sprijinită pe trei stâlpi din aur . Pe jos erau covoare din flori care se bucurau şi îmi zâmbeau de câte ori păşeam pe ele . Am uitat să-ţi spun că eu eram îmbrăcat într-o cămaşă albă şi lungă până la genunchi, şi-n picioare aveam sandale din bambus curate ca lacrima pe tălpi . Peste tot se simţea iubirea dar şi taina unei lumi prea frumoase şi nepătate ; gândurile mele obişnuite nu mai existau , nu mă mai interesa faima, recunoaşterea operelor mele , mă separasem total de viaţa de pe pământ cu cea de aici , eram într-un spaţiu fără sfârşit unde primisem revelaţia dragostei şi a Luminii clare care mă învăluiau cu amintiri plăcute şi emoţii purificatoare. Sufletul meu oscila între fantastic şi realitate , dar amândouă ferestre mă umpleau cu hrana Sfântă a unor culori şi sentimente pe care le pictam doar pe pânzele mele . Şi , totuşi, totul din jurul meu era cât se poate de real . Prea real ! Lăcomia, invidia, egoismul, avarul nu mai existau în mine , toate aceste negricioase siluete ce mă prindeau în hora lor s-au risipit şi mă priveam în acele oglinzi râzând cu poftă căci eram om bun , smerit cu o aură puternică deasupra capului care strălucea necontenit. Eram eu în momentul botezului!
Gubia părea impresionată şi entuziasmată de cele spuse de Arno , doar ca frământările şi gândurile erau aceleaşi , cu o singură deosebire , nu era avara şi egoistă , în schimb îşi dorea faimă şi recunoaştere muncii ei . Devenise visul ei din clipa în care pusese mâna pe pensula , şi toată această perioadă a vieţii ei şi-a dedicat-o în mare parte pictatului . Cum aş putea să mă vindec de aceste impulsuri otrăvitoare?, îşi spuse Gubia .
-Gubia, îţi aud gândurile, draga mea ! îi spuse Arno, întrerupându-i şirul de gânduri ce o bântuiau .
-Citeşti şi gândurile , Arno? Data viitoare nu o să mă mai pierd în ele .
-O să am grijă să găseşti ceea ce îţi doreşti, Gubia . Să te împing spre calea Luminii şi speranţele tale să se scalde în Izvorul Mântuirii . Sufletul nostru este supus la mii de examene de-a lungul vieţii şi fără să vrem cădem pradă acestor impulsuri , cum şi eu m-am desfătat cu ele dar aici uiţi de ele şi trăieşti , după ce eşti acoperit cu ţărână , printre grăunţi şi muguri de aur , şi nu mă refer la metalul preţios ci la Divinitatea Supremă , pentru că Ea este Aurul de Dincolo , Aici , Acum şi pentru Totdeauna !
-Am impresia că perfecţiunea exista până la urma , Arno , spuse cu teamă Gubia după ce stătu pe gânduri destul de mult . Ea nu credea că poate exista perfecţiunea , de câte ori era întrebata : Dacă e perfectă sau dacă există perfectiunea, Gubia răspundea negativ şi mereu susţinea că , ” să ne iubim imperfecţiunile , că doar ele există!” . E oarecum ironic , Arno căci multă lume o caută pe pământ , când de fapt ea nu trăieşte aici, ci Dincolo .
-Da, draga mea ! Asta e una din ironiile sorţii , să cauţi ceva ce nu există , şi totuşi există dar văzută şi simţită doar de sufletele care păşesc în Viaţa Eternă. Un paradox!
-Şi se întâmplă o dată … .
-O dată şi pentru totdeauna , Gubia . Şi ştii ce este interesant aici ? Nu eşti judecat ,pe când în lumea de jos , pentru orice faptă , gând eşti judecat şi tras la răspundere dar şi atacat ori nenorocit de înclinaţii şi discuţii negative . Totul e o minune!
-Sunt sigură că aşa este , doar ca Arno , pe pământ există trei tabere: lume rea, lume bună, şi lume buna-rea . O lume împinsă de neajunsuri , discriminări, loviţi de soarta şi automat că merg pe ideea : ceea ce am primit de la viaţa , ofer şi eu .
-Ai dreptate , aici primeşti Lumina şi pe ea o dăruieşti şi nu există trei tabere ci una singură : lumea .
-Mi-aş dori să fiu înălţată în înaltul cerului şi să mă închin acestei vieţi pe care tu o trăieşti , îi spuse Gubia cu o voce hotărâtă.
-Când îţi va veni ceasul , vei trăi şi tu în Divinitatea Supremă , dar până atunci trebuie să trăieşti în Lumină şi să îţi continui viaţa pe pământ , golindu-te de durere şi să te scalzi doar în Mântuirea care duce la dragoste .

-Mântuire … . Mereu pomeneşti de ea , dar cum aş putea să o simt dacă sunt pierdută în această poleială care mă hrăneşte prost şi setea mi-o sparge în hârtii fără valoare ? Drama care o trăiesc nu mă lasă, să mă bucur de viaţă şi mă împiedică, să văd dincolo de răni .
-Toti suntem răniţi şi nimiciţi , nimeni nu scapă de cusătura dramatică , nici chiar eu nu am reuşit dar ajungând aici , am văzut lumea prin ochii Luminii şi asta vreau să îţi ofer şi ţie . Noi ne creăm propriile drame în viaţă pentru că suntem umbriţi de ambiţie şi invidie şi acestea duc la o încărcătură care aşteaptă să împuşte conştiinţa noastră, rănindu-i pe cei din jurul nostru .
-Ce pot face să evadez , Arno?
-Să te vindeci şi să-ţi creezi lumea pe placul tău, aşa cum ţi-ai decorat dormitorul.
-E simplu de spus dar greu de pus în practică .
-Poate că nu . Tu ignori vorbele , dar ele ne aparţin . Unii oameni tac şi fac, alţii vorbesc şi nu fac nimic , dar mai există o categorie care cunoaşte valoarea cuvintelor ducându-le către fapte . Şi , aş continua : cum florile au nevoie de mângâiere şi adiere , aşa şi sufletul tău . Cum valurile se iubesc cu ţărmul , aşa şi omul are nevoie de o oglindă să-l adore . Dacă drumul în viaţă ţi-l presari cu ghimpi , asta vei culege , dar dacă ţi-l vei orna cu înţelepciune, smerenie, soare , emoţii şi dragoste , vei aduna curăţenia sufletului tău . O vie tăiată şi îngrijită , oferă struguri sănătoşi şi întinereşte, dar dacă o laşi în Plata Domnului , mustul se acreşte şi via îmbătrâneşte . Aşa şi noi, draga mea !
-Să-nteleg că trebuie să lupt şi să mă trezesc din acest cerc în care m-am lăsat prinsă, iar imaginea făcută până acum a fost falsă privind ceea ce mă înconjoară şi să mă impun cu mai multă ardoare dorinţelor mele , căci numai astfel pot contracara elementele care m-au atins fără voia mea sau cu voia mea.
-În acest fel ar consta trezirea ta şi reînnoirea sufletului tău neîmplinit . Nu te lăsa dominată de întâmplări şi stări ce nu îţi fac bine , încearcă să le ocoleşti dominându-le , şi nu invers . Suntem umili în faţa Luminii şi în acelaşi timp suntem una cu Lumina. Paradoxul de care îţi spuneam adineauri .
-De câte ori o să vreau o dorinţă împlinită , trebuie doar să o gândesc , să o modelez şi să o trec prin filtru gândurilor curate , şi-apoi să o duc spre îndeplinire.
-Exact, Gubia ! Ai înţeles perfect . Lumea e învăţată să calce pe cadavre numai să ajungă acolo unde îşi doreşte , eu vreau să îţi arăt că se poate şi altfel , ocolindu-le , mângâindu-le , şi atunci ele prind viaţă într-o deplasare înconjurată de puritate , implicit Lumina. Disciplina interioară depinde doar de tine , Gubia .
-Nu te teme , Arno! Chiar dacă inima mea refuză să creadă , sufletul meu îţi dă crezare , iar gândurile îmi şoptesc că orice treaptă am coborât până acum , le voi urca fără să-mi dau seama către EA .
-Aşa te vreau , cu o gândire pozitivă ! Acum să revin la Drumul meu .
-Aştept continuarea , Arno .
-Rămăsesem…da, la botez . În timp ce îmi vedeam ziua în care mă botezasem , prunc fiind în braţele Preotului , o mână caldă m-a atins pe umărul drept , şi parcă , citindu-mi gândurile , spun o absurditate , clar că tot ceea ce gândeam era transparent precum apa , mi-a spus : “ Ai păşit în Viaţă călăuzit de un Înger . Ai învăţat pe pământ că singura instanţă a faptelor tale , ai fost tu . Dar acum , venind în Divinitatea Supremă către Lumina , ai fost îmbrăcat cu Speranţa , Putere, Adevăr şi Puritate , dar îţi mai trebuie, ca ritualul să fie gata, smirnă şi aloe . Ele pot fi procurate din Grădina Catedralei , iar pentru a duce la sfârşit Drumul Tău , trebuie să te reîntorci pe pământ, să găseşti persoana dragă care te poate vedea, şi împreună să căutaţi aceste două miresme, să le uscaţi şi să le aprindeţi , parfumând aleile mistice , şi totodată să îţi ajuţi aproapele de suflet să-şi urmeze inima şi să păşească pe-o cale curată şi luminată”. Aşa am păşit din nou pe pământ , cu două ţeluri bine determinate şi am nevoie de ajutorul tău , Gubia .
-Mi-ai spus de la bun început că ai nevoie de mine, Arno . Înainte de a ne aventura pe aleile acelei Grădini , am o curiozitate . Cine a fost cel care te-a atins ?
-Eternitatea , draga mea . Eternitatea care trăieşte în Catedrala şi apare ca o rugăciune la vederea sufletelor . A apărut în veşmânt nevăzut , cu un chip meditativ , vorbindu-mi cu o voce calmă şi clară , ca şi cum mi-aş fi desfătat lăuntricul cu un vin roşu şi prea bun ca să nu-l simt dar care nu m-a îmbătat, ci m-am regăsit pe mine , acolo unde Viaţa a început şi în acelaşi loc se va termina .
-Nu înţeleg nimic, Arno . Fii mai explicit, te rog . M-ai pierdut de la Eternitatea .
-Dansam cu mine , cu sufletul meu , mă regăseam . Timpul e Viaţa , Viaţa e Vinul şi Sufletul meu avea să descopere tăcerea , ruga şi …un amănunt care o să-mi aducă Eternitatea .
-Am înţeles, cred , spuse Gubia la fel de nedumerită . Te-ai găsit pe tine , dar nu chiar pe tine ci pe tine după ce vei îndeplini ritualul .
-Hai să ieşim pe balcon . E lună plină şi aerul parfumat ne va ajuta să alergăm prin miresmele rozelor şi să ne lăsăm conduşi spre deschizătura cerului ca să putem pătrunde în Grădină .

Va urma

Autor : Maria Dumitrache