«Mişcare în mai

Toate sunt drumuri acuma: palida
păpădie plutind pestre pietre,
greierii prin ierburile mari, ciocârlia
zvârlindu-se-n cer; toate umblă
în felul lor după soare, toate se recunosc
în statura înaltă a zilei de mai.

E-un fel de mişcare înainte şi-n sus,
cu dealurile vibrând de atâta lumină;
Şi păsările în formă de ciutură
s-au aplecat spre pământ.

A început şi iernatecul alb…
Cum mi se risipesc solzii de veche răşină…
Acum, ca-n obiceiuri de început de an,
vin dănţuind animalele
şi mi se închină.»

Platon Pardău s-a născut la 1 decembrie 1934, Vatra Dornei, judeţul Suceava. Este fiul Elenei (născută Mâzga) şi al lui Teodor Pardău, muncitor CFR. A absolvit liceul la Vatra Dornei (1952), Facultatea de Filologie la Cluj (1958), devenind, succesiv, profesor de limbile franceză şi rusă, director al Casei de Cultură din Vatra Dornei (1958-1959), inspector la Secţia raională de învăţământ Vatra Dornei (1959), redactor la ziarul „Zori noi” din Suceava (1959-1961), director al Casei Regionale a Creaţiei Populare Suceava (1961-1965), fiind şi preşedintele Comitetului de Cultură şi Artă al regiunii Suceava (1964,1967).

Mai funcţionează ca redactor-şef al ziarului „Zori noi” (1965-1968), şef de secţie la „Scânteia” (1968-1973), lector la Casa de Film nr. 4 din Bucureşti (1973-1980). Din 1980 se angajează ca publicist comentator la „Contemporanul”, apoi la „România literară”. Debutează cu poezii în „Tribuna (1956), colaborând ulterior şi la „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Convorbiri literare”etc.

Prima lui carte este Arbori de rezonanţă, apărută în 1963 şi urmată de alte numeroase volume de versuri, printre care Vânătoare interzisă (1967), Pasărea vine la noapte (1968), Planete albastre (1970) etc.

Ca poet, Pardău îşi trage seva din pământul Bucovinei, topos, fundal şi temă principală a poemelor sale. Din feerica lume a nordului ţării, dominată de vechi practici rituale, autorul preia magia cuvântului şi creează elegiac o altă lume, sui-generis, în care elementele de peisaj, oamenii şi vietăţile îşi schimbă rolurile obişnuite şi regnurile ajung la coabitări insolite. Nu de puţine ori „jocul” lingvistic trece pe primul plan.

Poetul are uşurinţa de a rescrie, în limbaj incantatoriu, stări care restituie bucuria apartenenţei la un teritoriu fabulos, magic, străvechi. Îndeosebi în versurile din Planete albastre se remarcă şi unele elemente expresioniste, efect al probabilei influenţe a lui Lucian Blaga. Prozatorul Pardău este şi el extrem de productiv, publicând uneori câte două romane pe an.

Debutează cu Scara lui Climax (1970), ambiţios ca miză, dar nesemnificativ ca valoare, şi continuă cu o lungă serie de romane axate pe dezbateri morale, ambianţă cotidiană şi „nelinişti” ale existenţei contemporane. În Ore de dimineaţă (1972) tot ceea ce retrăiesc personajele venite în audienţă la un prim-secretar pune în lumină, cu prudenţă, caracterul opresiv al regimului comunist. Faptele sunt înfăţişate, bineînţeles, ca întâmplătoare.

Apărut concomitent cu Ciudata mişcare a inimii în aprilie (1974), o construcţie romanescă având ca protagonist un individ zbuciumat, de profesie activist de partid, Mergând prin zăpadă e un text analitic ce prezintă cazul unui intelectual (Haralambie Quintus) care, nedreptăţit o vreme, nu îşi poate reveni, chiar după ce are câştig de cauză moral, trăind mai departe sub mania persecuţiei şi cu sentimentul ratării.

Şi alt roman, Aproapele nostru, aproape (1973), conceput aproape ca un reportaj, avea acelaşi prea-plin de dramatism şi sentimenta­lism, evidenţiind nobleţea solidarităţii umane din timpul inundaţiilor. Multe din romanele lui Pardău au conflicte interesante, însă rezolvările sunt adesea teziste ori cel puţin melodra­matice, iar structura e compozită, autorul schimbând mereu formulele epice şi tehnica, de unde, caracterul hibrid al prozei sale.

El alternează tipul romanului realist, bazat nu o dată pe elemente reportericeşti, cu acela poematic şi parabolic, precum în Minunata poveste a dragostei preafericiţilor regi Ulise şi Penelopa (1978), Scrisorile imperiale (1979), Omul coborât din turn (1980) etc. Pardău a scris şi o piesă de teatru – Zile de toamnă (1961), însemnări de călătorie – Decembrie în Cuba (1973), adunându-şi publicistica în Conversaţii patetice (1976).

Se stinge la 12 aprilie 2002, Bucureşti

Opera
Arbori de rezonanţă, Bucureşti, 1963;
Itinerar sucevean, Bucu­reşti, 1964;
Monolog, Bucureşti, 1965;
Vânătoare interzisă, Bucureşti, 1967;
Pasărea vine la noapte, Bucureşti, 1968;
Suceava, Bucureşti, 1968;
Planete albastre, Bucureşti, 1970;
Scara lui Climax, Bucureşti, 1970;
Ore de dimineaţă, Bucureşti, 1972;
Moartea lui August, Bucureşti, 1972;
Acasă, Bucureşti, 1973;
Aproapele nostru, aproape, Bucureşti, 1973;
Decembrie în Cuba, Bucureşti, 1973;
Ciudata mişcare a inimii în aprilie, Bucureşti, 1974;
Mergând prin zăpadă, Bucureşti, 1974;
Cercul, Bucureşti, 1975;
Conversaţii patetice, Bucureşti, 1976;
Cu ochii dragostei, Bucureşti, 1976;
Minunata poveste a dragostei preafericiţilor regi Ulise şi Penelopa, Bucureşti, 1978;
Scrisorile imperiale, Bucureşti, 1979;
Omul coborât din turn, Bucureşti, 1980;
Diavolul de duminică, Bucureşti, 1981;
Limita de vârstă, Bucureşti, 1982;
Tentaţia, I-II, Bucureşti, 1983-1984;
Rezerva specială, Bucureşti, 1984;
Ultima tentaţie, Bucureşti, 1985;
Portretul, Bucureşti, 1986;
Scrisori veneţiene, Bucureşti, 1987;
Bănuitele primejdii, Bucureşti, 1988;
Victoria lui Manoliu, Bucureşti, 1989;
Paşaport pentru Australia, Bucureşti, 1991;
Avocatul diavolului, Bucureşti, 1993;
Condotierul, Bucureşti, 1994;
Omul de la Interpol, Bucureşti, 1994;
Muza Clio, Bucureşti, 1996;
Cartea morţii, Bucureşti, 1999.

Traduceri
Yasushi Inoue, Puşca de vânătoare, Bucureşti, 1969 (în colaborare cu Lia Pardău);
Manuel Cofino Lopez, Dragoste şi luptă, Bucureşti, 1974 (în colaborare cu Anca Dovăncescu), Când sângele-i ca focul, prefaţă de Paul Alexandru Georgescu, Bucureşti, 1977 (în colaborare cu Anca Dovăncescu);
Fernando Medina Ferrada, Morţii sunt din ce în ce mai nesupuşi, Bucureşti, 1981 (în colaborare cu Anca Dovăncescu).

În timpul lui Ceauşescu, Platon Pardău îşi petrecea, în fiecare an, prima parte a lunii august la mare: stătea în balconul camerei lui din vila scriitorilor de la Neptun şi lucra, în timp ce toată lumea se afla la plajă. Aşezat pe un şezlong, ţinea maşina de scris pe genunchi şi bătea fără întrerupere, ca şi cum ar fi avut alături o ciornă, deşi, în realitate, compunea textul pe loc. Figura lui napoleoniană, căreia doar un tricorn îi lipsea pentru a-l evoca întru totul pe învingătorul de la Austerlitz, exprima o încredere deplină în actul scrisului.

În această stare de spirit ( chiar dacă nu întotdeauna într-un balcon), Platon Pardău a scris de-a lungul anilor mii şi mii de pagini de versuri, proză, teatru şi publicistică.

Surse:
poezie.ro
crispedia.ro
referatele.com
romlit.ro

Autor: Maria Dumitrache