Petreceri de Anul Nou în lume

31 decembrie 2014, ora 13:22, in categoria Aniversari, Evenimente

Obiceiurile și tradițiile legate de Anul Nou pot varia de la o țară la alta, dar în general ultima noapte din calendar este prilejul de a participa la cea mai mare petrecere din întregul an. Pentru mulți, cel mai bun mod de a sărbători este alături de prieteni apropiați și familie. Dar sunt destui oameni care și-ar dori să întâmpine noul an trăind experiențe noi. Iată cum se întâmplă acest lucru în câteva mari orașe ale lumii, conform site-ului www.timeout.com.

Tokyo

Japonezii sărbătoresc evenimentul într-un mod asemănător cu cel în care occidentalii petrec Crăciunul: acasă. În ultima zi din an, familiile se reunesc și, conform tradiției, se instalează în fața televizorului pentru a urmări emisiunea Kohaku, un spectacol-maraton de muzică difuzat din 1953 de canalul public NHK, emisiune de mare popularitate în rândul japonezilor. Cine dorește, se poate distra în oraș, mai ales că transportul public circulă întreaga noapte.

Cel mai bun loc pentru numărătoarea inversă este, probabil, intersecția Shibuya,deja reputată ca fiind cea mai aglomerată din lume și care în această noapte se transformă într-o mare imensă de oameni. Este momentul pentru a spune ‘Akemashite omedetou! (La Mulți Ani — de Anul Nou — în limba japoneză. După trecerea în noul an, se poate opta pentru o petrecere în club sau pentru hatsumode, prima vizită din an la templu.

 

Abu Dhabi

Pentru că în capitala Emiratelor Arabe Unite momentul intrării într-un nou an nu poate fi ‘stropit’ cu un pahar de șampanie în stradă, decât cu riscul închisorii, mai recomandate sunt zonele deșertice. Există tur-operatori care oferă safari în deșert de Anul Nou, care îi duc pe petrecăreți într-o tabără beduină tradițională cu servicii complete — grătare, dansatoare din buric și baruri care oferă alcool. Există, de asemenea, posibilitatea de a merge pe cămilă sau, pentru senzații mai tari, cu ATV-ul. La miezul nopții se va sta ‘garantat’ sub un ‘baldachin’ de stele strălucitoare și fiecare își urează ‘Kul am wa antum bi kheir!’ (în arabă).

 

Beirut

Capitala libaneză oferă în ultima noapte a anului focuri de artificii spectaculoase, petreceri în cluburi de noapte, focuri de armă festive sau posibilitatea de a asista la diferite obiceiuri religioase. Inima festivităților este Piața Nemej sau Place de l’Etoile din centrul orașului. Este o stea cu șase raze de străzi pietonale care se întâlnesc la emblematicul turn al ceasului, ce datează din 1930, în fața palatului parlamentului.

Cu băutură din belșug și amețiți de fumul parfumat de narghilea, aici se adună mulțimi vesele de oameni din toate colțurile lumii pentru a sărbători împreună trecerea în nou an. La miezul nopții, are loc un spectacol impresionant de focuri de artificii lansate din portul Beirut, din apropiere, și cu toții își spun ‘Kil sana wa enta bi kheir!’ (araba libaneză) sau ‘bonne année!’ (în franceză). Și dacă toate acestea nu sunt suficiente, se poate merge apoi la petrecerea de pe bulevardul Gemmayzeh, din apropiere, sau într-un bar liniștit.


Istanbul

În cultura turcă, Yeni Yil (Anul Nou) este un eveniment petrecut în mod tradițional acasă cu familia. În ultimii ani, totuși, locuitorii Istanbului ies pe străzi, în special în Piața Taksim și Bagdat Caddesim (în partea asiatică), transformând noaptea într-o petrecere de stradă în tot orașul. Cel mai bun loc pentru numărătoarea inversă este zona elegantă Nișantași. Se poate alege dintr-o mulțime de locuri care oferă pachete ce includ cina festivă și program de divertisment, mai degrabă scumpe.

Dar cel mai bun loc pentru a ciocni cupa de șampanie, a privi focurile de artificii și a spune ‘Mutlu yillar!’ este bulevardul principal Abdi Ipekçi Caddesi. O petrecere de stradă mai discretă este animată de tineri ai locului și expați chiar la Marele Turn, sau Turnul Galata. Pentru o experiență cu adevărat locală, trebuie vizitată Burgazada, a treia cea mai mare din Insulele Prinților din Marea Marmara, unde se fac focuri de tabără în apropierea digului.

 

Amsterdam

În zona Oosterdok, vestită pentru celebrele sale obiective turistice, este organizată cea mai importantă și mai accesibilă petrecere în Amsterdam. De îndată ce bate ora douăsprezece, cerul de deasupra orașului este luminat de focuri de artificii și toții își urează ‘Gelukkig nieuwjaar!’. Alte locuri mai populare unde se poate petrece noaptea dintre ani alături de familie și prieteni sunt Rembrandtplein, Nieuwmarkt, Leidseplein și Piața Dam — centrele istorice ale orașului. Mulțimea gălăgioasă umple atmosfera în aceste locuri, frecventate de petrecăreții care se bucură din plin de această noapte uitând de orice altceva

Pentru cine dorește un loc mai liniștit pentru a se bucura de focurile de artificii, cea mai bună opțiune este podul de pe canalul principal din Amsterdam. Se poate merge, de asemenea, la concerte și petreceri special organizate sau în restaurante, la prețuri pentru toate buzunarele, dar în acest caz este necesară în prealabil o rezervare. Există o tradiție veche în Amsterdam ca întreaga comunitate olandeză să participe la festivități. Dar indiferent că e vorba de club sau petrecere de stradă, cuvântul de ordine în Amsterdam este să fii vesel.

Paris

Cine este suficient de norocos să se afle la Paris de Anul Nou, orașul luminilor oferă o mulțime de moduri de a spune Bonne année! Champs-Elysées este locul potrivit pentru cine dorește să fie în centrul petrecerii. Dar pentru o atmosferă mai calmă pentru a lăsa în urmă anul care trece se recomandă Piața Sacre Coeur din Montmartre, unde se află numeroase baruri, cabareteși cluburi. Cu prilejul Anului Nou, sau “Sf. Silvestru”, francezii își transmit urări și felicitări practic întreaga lună ianuarie.

În noaptea dintre ani se bea șampanie, dar sunt preferate și vinul fiert și cidrul. Contrar credinței populare, la Paris nu există nicio “regulă” cu privire la ținuta ce ar trebui purtată la un eveniment major cum este Anul Nou. Deși orașul are un număr mai mare decât media de ‘fashionistas’ cu ținute impecabile, o mulțime de oameni ies în oraș în blugi și pulovere călduroase pentru a se bucura de petrecerea dintre ani.

Desigur, pentru anumite restaurante, trebuie respectat codul vestimentar impus,pentru că cele mai selecte nu acceptă adidași, blugi sau tricouri. Parisul, una dintre capitalele culinare ale lumii, oferă o mulțime de restaurante care oferă cina festivă, alături de un spectacol de cabaret tradițional. Anul Nou este un moment perfect de răsfăț cu toate acele clișee pariziene pe care toată lumea ar trebui să le experimenteze la un moment dat.

 

Londra

Una dintre destinațiile cele mai vizitate și preferate pentru celebrarea Anului Nou a fost întotdeauna capitala britanică, pentru că aici petrecerile și evenimentele organizate cu acest prilej sunt cele mai interesante din întreaga lume. Focurile de artificii de pe malul Tamisei, care acoperă întregul cer de deasupra orașului, este o experiență ce nu poate fi descrisă în cuvinte, ci trebuie vizionată.

Dar pentru cine nu dorește să întâmpine noul an în noaptea rece, se poate alege dintre numeroasele baruri și cluburi aflate peste tot prin oraș, un loc perfect pentru a petrece împreună cu prietenii și familia, departe de zgomot și zonele aglomerate. Un eveniment deosebit este Parada de Anul Nou, care de un sfert de secol are loc pe străzile din Londra în prima zi a anului. Cei peste 10.000 de participanți de pe toate continentele — cântăreți, dansatori, majorete, acrobați, clovni — oferă diverse spectacole, pe un traseu ce pornește de la faimosul Hotel Ritz, trecând prin Piccadilly Circus, Trafalgar Square și până la punctul final Big Ben. Parada de la Londra a devenit unul dintre cele mai mari evenimente de stradă din lume.

 

Barcelona

În Spania, Anul Nou tinde să fie un moment pentru mese de familie, distracția începând după miezul nopții, cu urarea ‘Bon any!’. Dar există întotdeauna un grup de petrecăreți în Plaça Catalunya. Obiceiul este de a purta lenjerie de corp de culoare roșie pentru a avea noroc în anul care vine și de a mânca 12 boabe de struguri, câte unul pentru fiecare bătaie a ceasului de la miezul nopții.

Este mai greu decât s-ar crede, așa că sunt disponibile conserve cu struguri decojiți. În timpul zilei de 31 decembrie, trebuie căutat L’Home dels Nassos, un personaj mitologic tradițional catalan, care ar avea atâtea nasuri câte zile are anul și cu trecerea fiecărei zile își pierde câte unul. Legenda spune că el nu poate fi văzut decât în ultima zi a anului, când nu mai are decât un nas și defilează pe străzi împărțind dulciuri copiilor.

 

Rio de Janeiro

Orașul brazilian este plin de locuri emblematice dedicate distracției, precum Sugarloaf Mountain și Lagoa, dar Anul Nou este sărbătorit în mod tradițional pe celebra plajă Copacabana. Aici se adună aproximativ două milioane de oameni care umple plaja încă din timpul după-amiezii în așteptarea spectacolului.

Tradiția spune că cei care se distrează pe plajă de Revelion trebuie să îmbrace o singură culoare: ori alb, care simbolizează pacea, ori galben pentru prosperitate, ori roșu semnificând pasiunea. Petrecerea este animată de DJi internaționali și spectacolele școlilor de samba. Muzica pregătită este întotdeauna un secret destul de bine păzit, iar focul de artificii de la miezul nopții nu este niciodată lipsit de spectaculozitate. ‘Feliz ano novo!’

 

New York

Inima petrecerii de la New York este celebra Times Square, unde cu un minut înainte de miezul nopții este coborât un glob uriaș de cristal din care cade o ploaie de confeti peste petrecăreții prezenți în piață care își urează ‘Happy New Year’. Tradiția datează din 1907 și a fost preluată și de alte orașe americane. Petrecerea mai include concerte ale unor artiști faimoși, spectacole de lumini și nelipsitul foc de artificii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Surse foto: destination360.com, newyearseveblog.com, newyearpartyistanbul.com, visitlondon.com, gobrazil.about.com, concordmonitor.com

Articol preluat integral de pe www.financiarul.ro

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: