Noaptea trecută
m-am ascuns în urma ta lăsată
pe deşertul unei piese de mătase,
topindu-mi gândurile dezbrăcate
de zboruri ţesute cu şoapte
prinse-n aripi înstelate.

Noaptea trecută
am plutit prin frunzele toate
croindu-mi haine îngânate
de primăvara neclintită
ce se aşterne în flori,
cu a ei mireasmă despletită .

Noaptea trecută
pe umărul tău stăteau stele
şi-n ochii tăi erau zidite,
culori de iele,
pe braţe duceai idile,
cusute-n efemere file .

Noapte…
te-aşterni ca pasărea de noapte,
răpeşti vorbe cântate
din vijeliile valurilor amorezate
umplându-ţi cupa viselor …
cu pulbere-noapte.

Noapte…
voiesc să-ţi mai aud încă o dată
vioara cufundată,
în Luna solitară,
ce m-adoarme cu blândeţe
într-un somn de poveste.

Autor: Maria Dumitrache