Minipateuri cu brânză

22 decembrie 2019, ora 19:00, in categoria Bucataria traditionala romaneasca, Sfaturi utile

Ingrediente :
I. Aluat
2 Ouă
1 lingură de ulei de floarea soarelui
1 lingură oţet de vin
1 linguriţă de sare
500 grame faină albă calitate superioară
cantitatea este aproximativă, se foloseşte cât ia aluatul
200gr unt

II. Umplutură
500 grame brânză
1 legătură de mărar proaspăt
2 ouă pentru uns aluatul

 

Mod de preparare

Într-un pahar de 250-300ml se bat 2 ouă. Se adaugă 1 lingură de ulei, 1 lingură de oţet şi puţină sare. Peste acestea turnaţi apă călduţă să se umple paharul.

Turnaţi compoziţia din pahar într-un bol mai adânc, adăugaţi faina şi frământaţi un aluat moale şi elastic. Când se prinde toată făina îl scoateţi pe masă şi frământaţi bine cu făină, dacă este lipicios. Lăsaţi să se odihnească 10-15 minute, apoi îl mai frământaţi o dată, să se uniformizeze toate cocoloaşele.

Mai lăsaţi 15 minute să se odihnească.
Întindeţi cu făcăleţul o foaie subţire şi rotundă, să fie cam de 2 mm grosime. Ungeţi cu jumătate din cantitatea de unt (acesta trebuie să fie neapărat moale, la temperatura camerei), distribuiţi să fie uns bine peste tot. Apoi rulaţi aluatul.
Aceasta ruladă o faceţi sub formă de melc şi puneţi la frigider 30-40 de min.
După jumătate de oră scoateţi aluatul din frigider, îl mai întindeţi o dată foarte subţire şi ungeţi cu cealaltă cantitate de unt.
Aluatul îl rulaţi din nou şi lăsaţi la frigider încă 30-60 de minute, timp după care îl puteţi folosi la plăcinte. Eu de obicei îl pregătesc seara şi fac plăcintele, pateurile a doua zi.
Se scoate aluatul din frigider, se lasă să se încălzească la temperatura camerei, se întinde foaie, se porţionează în mici pătrăţele care se ung cu un ou, apoi se umplu cu brânză rasă frecată cu mărarul verde, se închid pliculeţele, se ung cu cel de-al doilea ou şi se dau la cuptor.

Poftă bună !

Autor: Mihaela Dobrescu

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: