Martha Bibescu, prozatoare, eseistă, memorialistă şi politiciană româncă stabilită în Franţa

14 noiembrie 2016, ora 08:30, in categoria Atelier literar

Pe 28 ianuarie 2016 s-au implinit 127 de ani de la naşterea prinţesei Martha Bibescu, o scriitoare desăvârşită, o figurã cheie a diplomaţiei, dar şi o frumoasă prezenţă feminină

“E un sentiment frumos să iubeşti pe acela care ţi-a făcut atâta bine ţie şi familiei tale! Pe acela de care te leagă toate obligaţiile recunoştinţei! Şi apoi, nu trebuie să-l iubeşti pe el, suveranul tău?” (Katia – demonul albastru)
“În România, nimic nu are importanţă.” - Martha Bibescu

Martha Bibescu s-a născut la 28 ianuarie 1889 în Bucureşti, a fost fiica lui Ion Lahovary, fost ministru plenipotenţiar al României la Paris și ministru al Afacerilor Externe, și a Smarandei Mavrocordat. Descindea din cele mai vechi şi mai ilustre familii româneşti de tradiţie politicã, diplomaticã şi culturalã, din ramura domnitorului moldovean Constantin Mavrocordat şi dintr-o familie cu origine greceascã, cea a tatãlui.

Prinţesa a fost una din cele mai distinse personalităţi ale aristocraţiei europene a secolului al XX-lea şi s-a remarcat ca scriitoare, om politic şi gazdă a fastuoaselor întâlniri de la Palatul Mogoşoaia. Se spune cã a avut toate atuurile: frumuseţe deosebitã, inteligenţã, eleganţã, real talent artistic, poziţie socialã şi avuţie. S-a fãcut plãcutã şi apreciatã atât printre familiile domnitoare, cât şi printre oamenii de rând, cu care pãstra dialogul şi pe care deseori îi ajuta. Multiplele sale calitãţi au atras invidia femeilor din înalta societate, dar mai ales admiraţia bãrbaţilor, care o considerau o prezenţã placuta atât fizic, cât mai ales spiritual.

La doar 16 ani se căsătoreşte din dragoste cu prinţul George Valentin Bibescu, intrând astfel într-o familie princiară prestigioasă. Mariajul nu a fost unul prea fericit, a fost chiar o mare dezamagire pentru Martha deoarece George s-a dovedit a fi egoist, impulsiv şi pasionat de adulter. Infidelitãţile publice ale prinţului Bibescu au scandalizat Bucureştiul nu de puţine ori, dar Martha va rãmâne alãturi de el pânã la sfârşitul vieţii acestuia, cãutând fericirea în alte locuri şi lucruri. Suferinţa Marthei din primii ani de cãsnicie a fost dublată şi de experienţa traumatizantă de a deveni mamă la o vârsta fragedă, 17 ani. Astfel se naşte singura descendentă a noii familii Bibescu, Valentina, care nu este o bucurie prea mare pentru proaspãta mãmicã. Relaţia mamã-fiicã a avut de suferit în primii ani ai micuţei Valentina, Martha petrecându-si timpul cu fiica sa doar din datorie şi lasând-o deseori doar în grija bonei. Martha a suferit la rândul ei din pricina relaţiei defectuoase cu mama sa, deoarece aceasta şi-ar fi dorit doar fii, nu şi fiice, iar singurul fiu pe care l-a avut a decedat timpuriu. Prinţesa şi mama sa nu au fost apropiate şi ne-am fi aşteptat ca relaţia sa cu propria fiicã sã fie altfel, sã-i ofere fiicei sale ceea ce ei i-a lipsit, dar lucrurile încep sã se îndrepte abia când Valentina crește.

Valentina îşi adora tatãl, aveau o relaţie tatã-fiicã frumoasã, deşi mezina familiei petrecea mai mult timp cu mama. Într-o scrisoare din timpul rãzboiului adresatã Marthei, George rezervã o paginã şi fiicei sale, desenându-i şi scriindu-i versuri.

În 1905, George Valentin Bibescu, un pasionat al automobilului, porneşte într-o expediţie spre Persia, având şi sarcini diplomatice, iar Martha îl însoţeşte. La întoarcere, aceasta scrie “Cele opt paradisuri”, impresionatã fiind de cele vãzute în cãlãtorie. Cartea scrisã la vârsta de doar 22 de ani a fost premiată de Academia Franceză şi a propulsat-o pe prinţesã în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii.

Martha Bibescu se îndrăgosteşte de Charles Louis de Beauvau Craon, unul dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franţei la vreme respectivă şi descendentul unei vechi familii aristocrate, în vârstã de treizeci de ani. Sentimentul a fost reciproc, Charles Louis o iubea şi face presiuni asupra ei să divorţeze pentru a deveni, oficial, un cuplu. Martha este dezorientatã şi analizeazã situaţia având şi modelul soacrei sale, o femeie de viţã nobilã ce a divorţat şi a avut mult de suferit. Martha decide să se retragă o vreme la mănăstirea din Alger şi nu divorţeazã de George. Martha şi George au continuat sã ducã vieţi separate, însã între ei a existat mereu o legãturã plinã de afecţiune. Prinţesa şi-a dat seama mai târziu “de ceea ce atât de mulţi dintre prieteni au ştiut dintotdeauna, cã el, Charles Louis, a fost adevãrata mea dragoste şi cã nici el nu s-a împãcat vreodatã cu ideea cã m-a pierdut.”

La scurt timp dupã episodul tentativei de divorţ, Martha primeşte în dar de la soţul ei palatul Mogoşoaia, pe care îl cumpãrase de la o verişoarã de-a lui. Martha a fost extrem de încântatã şi a investit în acel loc mult timp, multã dragoste şi mulţi bani pentru a-l restaura. Locul a atras de-a lungul vremii personalitãţi importante autohtone şi de peste hotare, iar Regina Maria este prima persoanã ce semneazã în cartea vizitatorilor. Palatul Mogoşoaia va reprezenta cea mai puternică şi constantă iubire a prinţesei Martha Bibescu, iar aceasta îşi va demonstra aici simţul pentru lux şi rafinament.

Calitãţile speciale ale Marthei au fãcut-o una din persoanele intime ale prinţului moştenitor Wilhelm al Germaniei şi, între timp, marea pasiune a maiorului Christopher Thomson, trimis de Marea Britanie cu misiunea specială de a convinge România să intre de partea Antantei.

Pe perioada Primului Rãzboi Mondial, prinţesa Martha Bibescu şi-a arãtat devotamentul faţã de ţarã şi a condus un spital din Bucureşti cu victime ale rãzboiului. Fire curajoasã, ea rămâne în Bucureşti, în timp ce autorităţile şi majoritatea cunoştinţelor sale se refugiază la Iaşi. Nu doar cã a îngrijit de bolnavi şi le-a mai înseninat ultimele clipe ale vieţii, dar i-a şi ajutat material pe unii şi a eliberat mai mulţi prizonieri români, graţie dibãciei, inteligenţei şi cunoştinţelor sale.

Pe 8 decembrie 1916, în timp ce se afla la Posada, primeşte vestea că palatul Mogoşoaia a fost jefuit. Pagubele au fost foarte mari, mobilierul a fost distrus, perdelele smulse, vesela furată, picturile arse, dar Martha Bibescu investeşte toţi banii obţinuţi din vânzarea cărţilor (“Isvor, ţara sălciilor” şi “Catherine-Paris”) pentru a readuce la viaţã locul sãu drag.

Era frumoasă, cultă, bogată – “toate la un loc pentru o singură fiinţă sunt un păcat de neiertat” – a caracterizat-o lordul Thomson de Cardington. Personalitatea sa, frumuseţea şi mai ales inteligenţa au fermecat pe Marcel Proust, Saint-Exupery, W. Churchill, R. MacDonald, Charles de Gaulle, Alfons al XIII-lea al Spaniei, care nu rata nici un prilej de a o revedea, şi mulţi alţii.

Sfârşitul perioadei interbelice se dovedeşte a fi unul dificil şi dureros pentru Martha deoarece mulţi dintre apropiaţii ei mor sau se sinucid, începe cel de-al Doilea Rãzboi Mondial, iar palatul cade victimã percheziţiilor legionare. La toate acestea se adaugã boala lui George, pe care preferã sã-l îngrijeascã personal în ultimele luni de viaţã. Este momentul în care Martha îşi dovedeşte devotamentul faţã de familie şi faptul cã l-a iubit pe George într-un fel aparte.

Deşi sunt vremuri grele, Mogoşoaia rãmâne aceeaşi gazdã primitoare pentru elita europeanã, iar Martha deschide alături de doamna Thierry, soţia ambasadorului francez, un atelier muzical. Frumuseţea locului nu piere nici sub focul bombardamentelor, dar Martha presimte sfârşitul şederii sale acolo. După 33 de ani, pleacã doar cu câteva lucruri personale şi fără să gândească la faptul cã nu va reveni vreodată.

Prinţesa pãrãseşte palatul abia dupã venirea comuniştilor la putere şi când se asigurã cã dupã confiscare, clădirea va fi trecutã pe lista monumentelor istorice.

În 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă, iar un an mai târziu, Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză a Belgiei o alege ca membru. Anul 1962 este cel în care primeşte Legiunea de Onoare. Pentru Martha Bibescu, viaţa apunea glorios.

***

A cunoscut oameni iluştri, de toate naţiile şi profesiile (literaţi, politicieni şi diplomaţi, capete încoronate, oameni de ştiinţă, artişti), corespondenţa şi opera sa memorialistică fiind înţesate de nume celebre (O. Goga, V. Pârvan, I.G. Duca, P. Claudel, M. Proust, Churchill, Roosevelt, Chaplin etc.), a călătorit mult, afirmându-şi pretutindeni, cu mândrie, obârşia veche românească. În timpul celui de-al doilea război mondial, datorită relaţiilor sale, va interveni, în repetate rânduri, în favoarea intereselor României, pe lângă marile puteri.

Bibescu a publicat, în limba fran­ceză, aproape 40 de volume, cărora li se adaugă nume­roase colaborări în presa vremii. Scrie romane autobiografice, impresii de călătorie, biografii romanţate, studii şi eseuri, cronici artistice şi mondene, pagini de jurnal şi întreţine o bogată corespondenţă. Semnează, de obicei, Princesse Bibesco, dar şi cu pseudonimul Lucile Decaux. Parte din scrieri au fost traduse în Anglia, Suedia, Olanda, Germania etc.

În afară de Două portrete (1930) şi Destinul lordului Thomson of Cardington (1932), tălmăcite chiar de autoare, celelalte traduceri româneşti au apărut cu întârziere (Isvor, ţara sălciilor, 1937, Cele opt raiuri, 1946, peste câteva decenii, La bal cu Marcel Proust, 1976, Jurnal politic, 1979, iar după 1990, într-un ritm mai susţinut). Critica românească interbelică a receptat, în mare parte favorabil, aproape toate cărţile ei apărute în limba fran­ceză (Isvor, le pays des saules, 1923, Le Perroquet vert, 1924, Catherine-Paris, 1927, Noblesse de robe, 1928, Jour d’Egypte, 1929, Croisade pour l’anemone, 1931, Egalite, 1935, Le Rire de la Naiade, 1935, Images d’Epinal, 1937, Feuilles de calendrier, 1939).

Stabilită în Franţa după 1946, Bibescu continuă să publice, pe linia unor preocupări mai vechi, câteva cărţi de evocare, în manieră episto­lară, a unor personalităţi (La Vie d’une amitie, I-III, 1951-1957, Le Confesseur et les poetes, 1970, Echanges avec Paul Claudel, 1972). Proiectul unei lucrări mai ample, legată de istoria neamului românesc (La Nymphe Europe), va fi abandonat după primul volum (1960; postum, în 1976, a apărut şi un al doilea tom).

Bibescu se numără printre scriitorii al căror debut editorial a în­semnat o afirmare impetuoasă, răsplătit şi cu un premiu academic. Impresiile de călătorie din Les Huit paradis vor cuceri publicul prin farmec exotic, cu adieri din O mie şi una de nopţi. Peisaje de vis şi miresme legendare, palate fastuoase şi magherniţe umile, cadâne, cerşetori, înţelepţi alcătuiesc, aici, o ambianţă specific orientală, transpusă adecvat într-un amplu registru cromatic şi muzical. Pe alocuri, accentele poematice amintesc de Saadi sau de Omar Khayyam. Cu timpul, memo­rialistica de călătorie tinde spre concizie, vădind şi o anume accentuare a predispoziţiei meditative. Astfel, atât Jour d’Egypte, cât şi Croisade pour l’anemone vor capta pe un ton mai grav pulsul civilizaţiilor trecute.

Primită cu entuziasm de contem­porani, cartea Isvor, le pays des saules a stârnit senzaţie prin materialul inedit şi pitoresc, inspirat de realităţile rurale româneşti. Măiestria autoarei rezidă în trasarea unei anume configuraţii spirituale a ţăranului, a omului unei civilizaţii vechi, surprins în fluxul existenţei lui cotidiene. Datinile şi obiceiurile apar ca nişte coordonate fundamentale ale traiului isvorenilor, generând drame şi acţionând ciclic, implacabil, asemenea destinului. „Ţara sălciilor” se conduce după legi proprii, cu reminiscenţe venite din timpuri străvechi. Imaginea satului este, astfel, uşor aureolată prin transfigurare mitică şi infuzii de lirism. Dincolo de atotputernicia tradiţiei se conturează, totuşi, într-o serie de tablouri răzleţe, în genul lui Jules Renard, un om al pământului, având rosturi, calităţi şi defecte general umane.

Personalitatea artistică a scriitoarei se manifestă într-un amplu registru expresiv, talentul său ilustrându-se cu deosebită vigoare mai ales în arta portretistică, înzestrată cu spirit de observaţie şi fină intuiţie psihologică, Bibescu va oferi în această direcţie modele remarcabile. Reţine în mod deosebit imaginea regelui Ferdinand din Două portrete, o transpunere parţială după Portraits d’hommes (1929). Conturându-se cu precizie, dintr-un mănunchi de amintiri revela­toare, derulate cu patos evocator, figura monarhului pare să fie, în această scriere, aceea a unui personaj dramatic, marcat lăuntric de o chinuitoare contradicţie între firea sa (de om modest, timid, retras) şi comportarea impusă de obligaţiile de suveran.

Discipolă fidelă a lui Chateaubriand, scriitoarea tinde de multe ori să-şi învăluie personajele într-o aureolă romantică. Este şi cazul eroului titular din Destinul lordului Thomson of Cardington (1932). Prin acumularea detaliilor su­gestive, realizată cu un adânc simţ al nuanţelor, ataşatul mili­tar al Marii Britanii la Bucureşti se profilează ca o figură de cavaler medieval. Ipostaza este amplificată de simbolistica fastuoasă folosită de Bibescu, care îşi situează eroul sub zodia focu­lui, element ce pare să-i acompanieze ca un laitmotiv viaţa şi apoi chiar moartea (se prăbuşeşte cu un avion în flăcări). Reconstituirea ambianţei este făcută, însă, într-o manieră realistă. Diplomatul englez aparţine totodată şi timpului său, fiind implicat în relaţiile complexe ale primului război mon­dial.

O altă reuşită portretistică ce vădeşte putere de introspec­ţie este legată de figura lui Marcel Proust (Au bal avec Marcel Proust, 1928). Scriitorul evocat pare să iradieze o fascinaţie hoffmanniană. Comentariul unor scrisori vine să completeze imaginea unui însingurat, devorat de boală şi dornic de afecţiune.

Corespondenţa adnotată va constitui, de altfel, un eficient mijloc de evocare şi în volume ca La Vie d’une amitie, Le Confesseur et les poetes, Echanges avec Paul Claudel etc. Se cuvin, de asemenea, menţionate, pentru valoarea lor docu­mentară şi literară, câteva schiţe sugestive de portret (Hitler, Goring, Mussolini etc.) din Jurnal politic, text ce cuprinde în­semnări din perioada 1939-1941. Înfăţişând degringolada României în etapa premergătoare celui de-al doilea război mondial, însemnările reţin prin reconstituirea atmosferei ge­nerale, de o mare autenticitate, şi nu mai puţin prin vigoarea realistă a unor scene.

Bibescu s-a mai exersat şi în alte genuri. Astfel Noblesse de robe este un îndreptar de modă căruia autoarea îi dă o ingenioasă turnură literară. De asemenea, nu lipsite de interes sunt acele Pages de Bukovine et de Transylvanie (1930), excursuri eseistice în istoria şi arta românească, sau Feuilles de calendrier (1939), care înmănunchează un ciclu de articole şi reportaje scânteietoare de vervă. Bibescu reprezintă, alături de Elena Văcărescu şi Anna de Noailles, o ipostază strălucită a afirmării spiritului românesc peste hotare.

Pe 28 noiembrie 1973 moare la vârsta de 87 de ani, lucrând încã la “Nimfa Europei”, marea lucrare în care prezenta personalitãţile pe care le-a cunoscut direct .

Ea n-a vrut decât “sã facã parte din istorie”. Martha nu a fost perfectã, a fost altceva. Pentru a o cunoaşte mai bine pe ea şi pentru a-i descoperi lumea, ne stau la dispoziţie cele 65 de volume de jurnal, scrise de însãşi Martha între 1908 şi 1973.

Pe piatra de mormânt epitaful sună ca o sentinţă: scriitoare franceză. Franţa i-a oferit mai multe decât România, dar prinţesa a iubit ambele ţãri şi nu şi-ar fi pãsãsit plaiurile româneşti dacã nu ar fi fost forţatã de circumstanţele istorice.

Opera literară

Les Huit paradis, Paris, 1908; ediţia (Cele opt raiuri), traducere de Tudor Nicolaescu, Bucureşti, 1946;
Alexandre Asiatique ou L’Histoire du plus grand bonheur possible, Paris, 1912;
Isvor, le pays des saules, I-II, Paris, 1923; ediţia (Isvor, ţara sălciilor), traducere de Pia Brătianu, prefaţă de Mihail Sadoveanu, Bucureşti, 1937; ediţie tradusă de Anca-Maria Christodorescu, prefaţă de Maria Brăescu, Bucureşti, 2000;
Le Perroquet vert, Paris, 1924; ediţia (Papagalul verde), traducere şi prefaţă de Constantin Popescu, Bucureşti, 1998;
Catherine-Paris, Paris, 1927; ediţie tradusă de Maria Brăescu şi Gh. Lăzărescu, Bucureşti, 1996;
Au bal avec Marcel Proust, Paris, 1928; ediţia (La bal cu Marcel Proust), traducere şi prefaţă de Tudor Ionescu, Cluj Napoca, 1976;
La Tourquoise, Paris, 1928;
Noblesse de robe, Paris, 1928;
Portraits d’hommes, Paris, 1929;
Jour d’Egypte, Paris, 1929;
La maison du bon Dieu, Paris, 1929;
Două portrete, Bucureşti, 1930;
Pages de Bukovine et de Transylvanie, Paris, 1930;
Croisade pour l’anemone, Paris, 1931;
Le Destin de lord Thomson of Cardington suivi de Smaranda, Paris, 1932; ediţia (Destinul lordului Thomson of Cardington. Smaranda), Bucureşti, 1932; ediţie tradusă de Vasile Zincenco, prefaţă de Ion Bulei, Bucureşti, 2002;
Lettres d’une fille de Napoleon, Paris, 1933; ediţia (O fiică necunoscută a lui Napoleon), îngrijită şi prefaţă de Ion Grecescu, traducere de Andreea Gheorghiţoiu, Bucureşti, 1993;
Egalite, Paris, 1935;
Le Rire de la Naiade, Paris, 1935;
Un Tendre amour de Napoleon: Marie Walewska, Paris, 1936;
Images d’Epinal, Paris, 1937;
Katia. Le Demon bleu du tsar Alexandre, Paris, 1938; ediţia (Katia. Demonul albastru al ţarului Alexandru II), Bucureşti, 1991;
Loulou. Prince imperial, Paris, 1938;
Feuilles de calendrier, Paris, 1939;
In memoriam: l’abbe Mugnier et lady Leslie, Paris, 1946;
Pont l’Abîme ou La Grande passion de la duchesse de Baume, Paris, 1947;
Câline ou La Folle equipee de la duchesse de Berry, Paris, 1948;
La Vie d’une amitie, I-II, Paris, 1951-1957;
Theodora ou Le Cadeau de Dieu, Paris, 1953;
Churchill ou Le courage, Paris, 1956;
Elisabeth II, Paris, 1957;
La Nymphe Europe, I-II, Paris, 1960-1976;
Echanges avec Paul Claudel, Paris, 1972; ediţia (Corespondenţa cu Paul Claudel), traducere de Maria Brăescu şi Gh. Lăzărescu, Bucureşti, 1992;
Jurnal politic. 1939-1941, traducere şi introducere de Cristian Popişteanu şi Nicolae Minei, Bucureşti, 1979;
Imagini de album, traducere de Elena Bulei, Bucureşti, 1998;
Un sacrificiu regal. Ferdinand al României, traducere de Maria Brăescu, Bucureşti, 2000;
Jurnal 1915, traducere de Vasile Zincenco, prefaţă de Ion Bulei, Bucureşti, 2001;
Jurnal berlinez ’38, traducere şi îngrijire de Dumitru Hâncu, Bucureşti, 2001.

BUCUREŞTI STRICT SECRET : UN AMOR PRINCIAR MARTHA BIBESCU

 

Surse:
crispedia.ro
historia.ro

Autor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: