Magica lume a oniricului – partea I
9 noiembrie 2017, ora 07:45, in categoria Diverse
Se spune că toată lumea visează în timp ce doarme, chiar dacă îşi aminteşte ori nu visul avut. Este cunoscut de toată lumea faptul că visele sunt rezultatul subconştientului omului.
Visele au fost studiate intens de-a lungul timpului însă nici până în ziua de astăzi nu există un om care să înţeleagă pe deplin lumea visurilor şi semnificaţiilor acestora.
O definiţie care arată cât se poate de bine ce este un vis este dată în Dicţionarul de psihologie Penguin. Iată cum sună aceasta: „O succesiune de experienţe halucinante, cu un anumit grad de coerenţă, dar adesea confuze şi bizare, care se petrec în timpul stării de somn sau în stări similare acesteia”.
Într-adevăr, un vis poate fi extrem de clar sau, din contră, extrem de bizar. Însă visele au legătură cu tot ceea ce facem, cu tot ceea ce ţine de noi, fără excepţie. Doar că nu întotdeauna ştim să facem legături între ceea ce visăm şi realitate.
Unii oameni consideră visele doar o înşiruire de imagini cu sau fără sens, care apar noaptea, în timpul somnului. Oameni care nu cred în semnificaţia viselor, în legăturile care se pot face între acestea şi realitate. Însă există şi oameni care înţeleg semnificaţia visurilor pe care le au sau se străduiesc să o facă. Pentru că, aşa cum spuneam, nu există un adevăr pur legat de visuri.
Cei interesaţi de magica lume a visurilor au la dispoziţie o mulţime de cărţi care tratează acest subiect, din mai multe puncte de vedere. Pe scurt, există trei tipuri de visuri: cele care au legătură cu conştientul (care conţin informaţii clare, trăite peste zi, de exemplu, gânduri, sentimente reale, concrete), cele care au legătură cu subconştientul (visăm lucruri/sentimente care există în realitate dar de care nu suntem conştienţi) şi cele care au legătură cu inconştientul (visăm elemente pe care nu le înţelegem, nu facem legături cu viaţa reală).
În cele ce urmează vă voi prezenta semnificaţia celor mai des întâlnite elemente din vise, în ordine alfabetică.
Acasă: Când visăm că ne aflăm acasă, ne întoarcem la lucrurile simple pe care le-am deprins la vârsta copilăriei. Din punct de vedere psihologic, fiecare dintre noi simte nevoia de a-şi armoniza formele primare ale personalităţii cu normele de comportament învăţate. Visând la un mediu protector, precum cel al casei, reuşim să facem acest lucru.
Adânc/hău: Adâncimea, orice forme ar lua ea în vis, poate dezvălui explorarea unor influenţe familiale trecute cărora nu le-am acordat atenţie în mod conştient. În plan psihologic, poate fi vorba despre o încercare de a înţelege imagini arhetipale pe care nu le-am putut identifica în trecut.
A alerga: Visul în care ne vedem alergând sugerează nivelul de anxietate şi extenuare. Din perspectivă spirituală, este posibil să încercăm să facem un lucru într-un ritm foarte alert. Fuga într-o anumită direcţie sugerează încredere şi o anumită aptitudine, în vreme ce fuga de ceva sau de cineva simbolizează teama şi incapacitatea de a face ceva.
Animale: Prezenţa animalelor sugerează de obicei o latură a personalităţii noastre pe care nu o putem percepe pe deplin decât la un nivel instinctiv. Când în vis apar animale, acestea reprezintă, de obicei, un aspect al personalităţii care nu poate fi înţeles pe deplin decât la nivel instinctiv.
Apă: În general, apa simbolizează în vise tot ceea ce ţine de latura emoţională şi feminină. Apa mai poate simboliza potenţialul şi abilitatea noastră de a crea o viaţă nouă, ca răspuns la impulsurile noastre emoţionale. Ea reprezintă, de asemenea, purificarea. Dacă visăm că ne scufundăm înseamnă că pătrundem în subconştient şi încercăm să ne descoperim laturile reprimate ale personalităţii.
Aventură amoroasă: Vise de acest gen arată că ne aflăm în căutarea unei armonizări a polarităţilor aflate în opoziţie: masculin-feminin, a da-a primi, bine-rău. Este posibil să căutăm să ne împlinim pe plan emoţional într-o manieră inacceptabilă în viaţa de zi cu zi. De asemenea, e posibil să simţim nevoia de a ne comporta necuviincios ori obraznic sau de a întreprinde o acţiune ce presupune asumarea unor riscuri emoţionale.
Sursă:
Pamela Ball „10 000 de vise interpretate”
Autor : Andreea Gabrian