AUTOR : NINEL STAMA-

Nimic nu este intamplator…

Recent am achizitionat de la un colectionar cu suflet nobil(Teodor Hantea)o carte postala veche ce ilustra un tablou realizat de renumitul pictor francez Jean Neylies(1869-1938).Aparent nimic deosebit…Doar ca am tresarit vazand cum se intitula pictura respectiva, “Spalatorese din Prahova”.Si de aici intrebarea fireasca: oare care o fi legatura dintre pictorul francez si obiceiurile taranilor romani cu o suta de ani in urma???Cu atat mai mult am ramas impresionat, cu cat  mi-am amintit ca anul trecut, in 2015, revizitand muzeul memorial “Nicolae Grigorescu” din Campina, am aflat cat de mult a iubit marele nostru pictor, Nicolae Grigorescu, Bretania si Normandia si …culmea, a realizat o lucrare care se numeste “Spalatorese in Bretania”….Hmmm, curios, nu???

Mare mi-a fost mirarea sa constat ca nu stiam mai nimic despre acest artist valoros, despre pictorul Jean Neylies si imediat ce am descoperit “comoara informationala” m-am grabit sa o  impart cu voi,  dragi cititori.

Doctorul Constantin Bogdan, directorul Spitalului Sfantul Luca,(consemneaza Tudor Octavian) i-a cercetat viata si opera si a scris un articol patetic despre destinul romanesc al strainului. Un destin care ne indreptateste sa evaluam cu alte unitati de masura ale calitatii prezenta in Romania a unor artisti studiati si educati ca elite in medii culturale mai complete.

Jean Neylies a fost invitat sa-i ilustreze savantului Gh. Marinescu tratatele de neurologie. Cand cei doi se cunoscusera, in Muzeul Louvre, Neylies avea alte ganduri decat pictura. Nascut in 21 decembrie 1869, in targul Montesquieu, tanarul pleca in Capitala, la Paris, pentru a se  realiza ca mester coafor. Prietenia cu Gh. Marinescu l-a determinat sa se orienteze spre Belle Arte – spre atelierul lui Leon Gerome – si Conservator. Pe atunci, muzica si pictura se invatau cu un firesc sentiment de complementaritate.

O data sosit in Bucuresti, profesorul Marinescu l-a instalat, in 1897, intr-o locuinta de serviciu a Spitalului Colentina. Un provizorat care, ca atatea alte provizorate din viata noastra, avea sa insemne o asezare indelungata. Profesorul il introduce in mediile bogate, iar datorita autoritatii sale stiintifice, dar si a dovezilor de talent si seriozitate, aratate in tablourile si frescele comandate de Regina Maria, Neylies e solicitat ca dascal la Scoala Nationala de Arte Frumoase.

E prezent la manifestarile Tinerimii Artistice – unde-i societar – si incepand cu 1903 – cand are prima expozitie personala – se bucura de elogiile unei prese, daca nu foarte calificate, macar preocupate de emanciparea prin arta. In 1914, Jean Neylies se intoarce in Franta, avand o pensie de la guvernul nostru. Lumea pe care o afla acolo nu-l multumeste. Nu se simtea cu totul roman, dar nici francez nu se simtea. Asa ca revine la Bucuresti, in locuinta din curtea Spitalului Colentina. Dupa razboi insa timpul se scindase.

A continuat sa picteze pana in 1938, cand a murit, la scurt timp dupa plecarea dintre vii a marelui sau prieten Gh. Marinescu. Criticat sau neluat in seama, exact pentru aceleasi motive, pentru care candva era admirat. Fiindca a lucrat mult si a vandut bine, panzele sale circula. Indeosebi cele mici, ce par fragmente dintr-un panoramic al societatii romanesti dintr-un nostalgic capat de timp.

.

Jean Neylies e un pictor cu o formatie academica foarte riguroasa. La Paris, a expus la Saloanele Oficiale, o compozitie de-a sa a concurat la prestigiosul Premiu al Romei, cei noua ani de parteneriat artistic in atelierul lui Gerome se resimt in tusa grea, cu o materialitate frapanta. Operele din tinerete trimit cu ideea la vehementul realism al lui Coubert. Un bun tablou de Jean Neylies e o prezenta extrem de incitanta in orice colectie mai intinsa interesand primele decenii ale secolului al XIX-lea. Pictorii romani, care au privit dintotdeauna spre Franta si spre arta Parisului ca la un liman spiritual, i-au tratat de sus pe francezii stabiliti in Romania. Si cu un soi de circumspectie ciocoiasca pe cei agreati de Curtea Regala si de oamenii cu parale ai epocii. Ca si cum veneau sa le uzurpe o prioritate.

In speranta ca ati fost placut impresionati de informatiile  mele, revenind la pictura “Spalatorese din Prahova” , desi titlul in franceza face trimitere la o vale cu apa din Prahova, discutand cu cativa prieteni(unii pasionati de istorie, altii de cartofilie, altii de geografie sau chiar de pictura) parerile sunt impartite legate de cursul de apa din pictura : Râul Prahova undeva in zona Breaza, desi zona ar fi trebuit sa fie mai locuita fiind atestata documentar pe la 1667, Râul Doftana nu pare a fi datorita reliefului ilustrat…seamana mai mult cu Râul Teleajen sau cu Râul Varbilau…sau poate este chiar Paraul Drajnuta cu vedere spre Faget-Piscul Domnului…

Voi, dragi prieteni, ma puteti ajuta?Despre ce curs de apa din Prahova credeti ca este vorba si in ce zona???