La 19 ani cânta pe străzile Atenei, la 31 făcea primul milion de dolari. Povestea artistului român care a renunţat la muzică pentru afaceri

17 mai 2015, ora 10:45, in categoria Sociale

Este cunoscut în România pentru că a câştigat un Grammy, pentru proiectul muzical Damian&Brothers şi pentru că a cântat alături de artişti ca James Brown, Joe Cocker sau Nigel Kennedy. În Statele Unite ale Americii a fost un fenomen care a absolvit Magna Cum Laude celebra şcoală de muzică Berklee din Boston, după ce fusese descoperit pe străzile Atenei, care a înregistrat 18 albume şi care a reinventat jazzul cântând la nai.

De mai bine de un an a renunţat la muzică, se ocupă de proiecte umanitare şi gândeşte două planuri ample de afaceri. Primul din pasiune pentru muzică, al doilea din necesitate.
Muzicianul  Damian Drăghici  a revenit în România în 2006, după ce ajunsese în culmea gloriei în America, pentru a se reinventa şi pentru a se întoarce la originile de care se desprinsese în 1989, când a fugit din ţară.

Cu proiectul  Damian&Brothers, cu care a promovat muzica ţigănească, a început să fie cunoscut şi în ţară din care plecase de aproape 17 ani, ani care l-au transformat şi care i-au schimbat viaţa aşa cum visase, dar nu îndrăznise niciodată să spere.

Singurul lui vis a fost să plece în America.  “De la 16 ani mi-a intrat în cap că trebuia să fug în America. Am plecat dintr-o nebunie, acum mi se pare un risc pe care mi l-am asumat. Sunt două emoţii prin care putem face lucruri incredibile: dezamăgire totală şi disperare. Eu cred că le aveam pe amândouă, de aceea am făcut mişcarea asta”, a povestit  Damian Drăghici, într-un interviu pentru incont.ro.

Şi-a luat inima în dinţi la 18 ani, când a trecut clandestin graniţa în Iugoslavia, singur, fără ajutotur nimănui, fără busolă şi fără hartă. Gândul lui era să ajungă în Italia, de unde urma să se urce pe un vapor spre America.  “Am ajuns în Grecia din greşeală, pentru că în loc s-o iau spre Trieste am ajuns aproape de graniţa cu Grecia. Am rămas acolo 5 ani”, îşi aminteşte muzicianul.

Cinci ani care i-au schimbat radical viaţa şi în care a trecut de la agonie la extaz. A plecat de la cântatul pe stradă, la cântatul prin baruri şi restaurante, şi a ajuns la momentul la care, exact ca în poveştile de succes americane, a fost descoperit de una dintre cele mai prestigioase şcoli de muzică din lume,  Berklee College of Music  din Boston, unde a primit o bursă de studii.

Au urmat 11 ani în care s-a format ca muzician în America, în care a devenit un fenomen al naiului şi al jazzului şi în care a început să câştige şi bani din concerte şi albume vândute.

“Banii i-am pierdut, i-am făcut iarăşi, pentru că dacă îi faci o dată, ştii să îi faci şi a doua oară”

Nu ştie foarte clar câţi bani a câştigat de-a lungul carierei din muzică. Ceea ce ştie este că la 31 de ani câştiga primul milion de dolari din concerte şi vânzări de albume şi că apoi au urmat câteva milioane pe care le-a reinvestit în muzică.

“Banii i-am pierdut, i-am făcut iarăşi, pentru că dacă îi faci o dată îi faci şi a doua oară. Câştigi încredere în tine şi ştii cum să-i faci. Important este să găseşti cheia. Majoritatea celor care câştigă la loto, în 2 ani de zile sunt faliţi şi nici nu ştiu cum să facă iarăşi acei bani pentru că nu au muncit pentru ei. Eu am avut perioade în care am câştigat şi 3 milioane de dolari, în 2004 de exemplu, am avut şi perioade în care am câştigat 100.000. Dar după 31 de ani n-am mai coborât sub un milion”, spune artistul.

Întoarcerea în România a fost pentru el la fel de firească precum aventura către America.  “Nu rezonez nicăieri mai bine că aici. Când am plecat, eu n-am fugit de România, am fugit de comunism. America m-a format, acolo am primit educaţia, dar am ales să mă întorc, pentru că România îmi dă energie, mă inspiră”, explica Drăghici.

Şi cu la fel de multă uşurinţă şi fără urmă de regret în voce vorbeşte despre încheierea celui mai important capitol din viaţa sa– muzica, şi orientarea către acte de caritate şi afaceri.

“Acum o iau de la zero, nu pentru că aş fi pierdut totul, ci pentru că încep ceva nou şi o iau de la capăt. Dacă unitatea de măsură ar fi doar banii, sigur ar fi un eşec. Dacă unitatea de măsură este pasiunea – şi mă las mânat de ea, voi duce lucrurile la bun sfârşit şi la un moment dat voi avea succes şi pe acest drum. Ceea ce am ales să fac în ultimul an nu au fost nişte afaceri, am ales pasiunile mele, ca să le pot duce la bun sfârşit”, povesteşte  Damian Drăghici  despre proiectele în care este acum implicat.

Vorbeşte obsesiv de mult despre pasiune, muncă şi obişnuinţa de a duce lucrurile la bun sfârşit. În acest context povesteşte despre cel mai drag proiect pe care se pregăteşte să-l lanseze în septembrie: o academie de muzică, în care a investit peste un milion de euro şi tot timpul său din ultimele 14 luni.

Împlinirea unui vis: şcoala de muzică ce va acorda şi burse pentru copiii săraci pentru că “durerea provoacă talentul”

La şcoala de muzică a lui  Damian Drăghici  se vor “dezvolta talente” şi vor putea studia copii de la 3 la 18 ani cu înclinaţii către muzica, balet, pictura, artele frumoase, în general. O poziţie deosebită o vor ocupa bursele pentru copiii talentaţi, dar defavorizaţi, care nu şi-ar permite să plătească taxele, dar pe care artistul vrea să-i ajute să-şi dezvolte talentele, să le ofere aceeaşi şansă pe care a primit-o şi el cu ani în urmă.  “Sunt mulţi copii defavorizaţi foarte talentaţi, dar care nu au şansa de a-şi dezvolta aceste talente. Presupun că durerea provoacă talentul, şi eu provin din aceeaşi categorie”, spune  Drăghici.

Profesorii şcolii vor fi aleşi dintre cei mai buni muzicieni din România, dar şi din ţările din jur, precum şi dascăli de la  Royal Academy of London  şi  Berklee. De altfel, cu universitatea americană pe care el însuşi a absolvit-o vrea să stabilească şi o colaborare în sensul obţinerii unor burse de studiu pentru cei mai buni studenţi din România, universitate la care un an de studii costa în jur de 100.000 de dolari.

“Şcoala asta este un vis de-al meu de când am revenit în România, să fac un centru de excelenţă pentru artele frumoase, dar nu ştiam cum să-l pun în practică. Abia după o cercetare uriaşă de 14 luni în care am folosit şi companii de cercetare, dar şi copii pe care i-am întrebat ce şi-ar dori de la o şcoală de muzică, mi-am dat seama că putem salva muzica şi artă, în general, dacă sunt oameni buni care să facă asta”, explica muzicianul.

Proaspătul om de afaceri mai spune că este pregătit să mai investească şi în promovarea şcolii aproximativ un milion de euro, dar că de-a lungul anilor promovarea se va face strict prin intermediul talentelor pe care le va da şcoala şi a premiilor câştigate de studenţi.

“Nu este un proiect pentru următorii 2-3 ani, este un proiect care se întinde pe câţiva ani de acum înainte. Dacă vrem o academie de renume european şi mondial, abia în 2020 putem vorbi de aşa ceva. Sau poate chiar 2024. Vreau ca lumea să-şi aducă aminte de mine nu pentru câţi bani am făcut, ci pentru că am făcut cea mai tare academie de muzică din România şi din estul Europei. Când vorbeşti despre George Enescu nu spui câte milioane a făcut, ci vorbeşti despre realizările lui în muzică”.

“America te învaţă să fii om de afaceri. M-am iniţiat în afaceri făcând muzică”
Damian Drăghici  vorbeşte cu multă pasiune despre proiectul său şi povesteşte că, deşi până acum un an nu s-a gândit serios să se apuce de afaceri, pe tot parcursul timpului în care a cântat a învăţat câte puţin şi din ce înseamnă administrarea şi reinvestirea banilor.
“America te învaţă să fii om de afaceri. În muzică ai două vaiante: poţi să fii artistul boem, care lasă administrarea banilor în mâinile avocaţilor şi la 50 de ani ajungi falit sau poţi să-ţi iei carieră în propriile mâini, să înveţi să-ţi administrezi banii, poţi să înveţi de la cei pe care îi angajezi să te ajute şi aşa ajungi la rândul tău om de afaceri. Pentru mine, muzica a fost şi o afacere. Pe de o parte eram boemul, artistul, dar pe de altă parte mă ocupam de organizarea concertelor – un concert se punea pe picioare cu sute de angajaţi şi cu milioane de dolari. Eu mă ocupam de producţie, lucrăm un an jumătate la organizare, am învăţat lucruri care ţin bani. Eram un om de afaceri fără să ştiu că sunt”, povesteşte  Damian Drăghici.

De altfel, spiritul antreprenorial i-a dat târcoale încă de când era în Grecia, unde îşi deschisese un restaurant –  “Otithes”  (“Tot ce vrei”), dar la care a renunţat odată cu plecarea în State. Iar proiectele de afaceri ale lui  Damian Drăghici  nu se opresc aici. Mai pregăteşte o afacere căreia îi va da drumul spre sfârşitul anului, dar despre care nu vorbeşte pentru că încă nu a stabilit toate detaliile.

În prezent, după mai bine de zece ani de carieră şi de succes internaţional, nu se consideră un om bogat din punct de vedere material.  “Sunt bogat spiritual şi, dacă eşti bogat spiritual, eşti bogat din toate punctele de vedere. Dacă eşti bogat trebuie să faci lucruri pentru comunitatea în care trăieşti, pentru societate, trebuie să faci lucruri ieşite din comun nu pentru bani, ci pentru că îţi plac ţie. De exemplu, eu fac şcoala de muzică pentru că aş vrea ca şi copiii mei să aibă o şcoală de înaltă calitate la care să înveţe în România, aşa cum am avut eu în America”, spune  Drăghici.

“De ce să fie aşa important ce maşină conduc? Poate să fie şi un cal, poate să fie şi un taxi, important este să mă ducă acolo unde trebuie să ajung”

Artistul mai spune că în proiectele sale de afaceri, apelează la bănci sau la fonduri de investiţii, unde garantează cu propria imagine pentru că “ştiu ce-am făcut şi ştiu că sunt un om serios”.

“Reprezint o garanţie pentru oameni, chiar şi la bancă, pentru că oamenii ştiu că am dus lucrurile la bun sfârşit, sunt un om serios şi constituţia mea ca om este aceea de a face lucrurile bine şi de a face lucruri care mă provoacă, care mă pun la încercări grele, care nu mă sperie şi pe care le duc la bun sfârşit.”

Nu îl interesează partea materială a vieţii, nu are  maşini  scumpe, nu-l interesează marca hainelor pe care le poartă şi nu se duce în vacanţe extravagante.  “De ce să fie aşa important ce maşină conduc? Poate să fie şi un cal, poate să fie şi o trăsură sau un taxi. Dacă eu am de ajuns undeva, nu contează cu ce ajung, important este să ajung. Dacă dimineaţă te concentrezi 2 ore cu ce te îmbraci, 3 ore cum îţi speli maşina, când mai ai timp să faci ceea ce ai de făcut?”

Americanii l-au învăţat să muncească foarte mult pentru a ajunge la succes (caracteristică ce consideră că lipseşte industriei muzicale din România) şi să aibă încredere în el.

“Americanii au o modalitate de a-ţi induce o stare prin care să ai încredere în tine. Dacă văd un lucru cât de mic, dar bun în tine, apreciază, vin sub picioarele tale şi te ridică şi mai sus. Îţi dau acea mână de ajutor care este extraordinar de importantă. Asta a fost cheia, scânteia”, concluzionează artistul român.

Sursa: www.incont.ro

Autor: Ninel Stama

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: