Ajungând acum, în a 12-a zi de campanie, îmi dau seama că, dincolo de marele întuneric în care suntem cufundați zi de zi de către căpetenii ale neputinței, ai iresponsabilului vesel și ai ticăloșiei stridente, noi vedem deja hotarele speranței, semnele normalității și șansa lucrului bine făcut. Iar efectele se văd, nu trebuie să le descriu prea mult: în timp ce noi ne dăm mâinile și forța noastră devine una de nestăvilit, năvălirea minciunii, a diversiunii și a netrebniciei ia forme până acum nebănuite. De aceea, dragii mei, vă îndemn din nou să mergem neabătuți pe drumul care trebuie pentru că acesta este crezul nostru. A fost o vreme când oamenii erau păcăliți, li se arătau candidați fantomă, hrăniți cu propagandă vicleană, cu pledoarii mincinoase și cu biografii în culori palide, însă aceste vremuri se apropie de sfârșit.

  Dar nu despre fantome vreau să vă povestesc în această seară de octombrie, ci despre oameni vii, despre frumosul vieții trăite în civilitate și muncă decentă, despre strălucirea unei comunități și despre admirabila istorie de succes a unei serbări culturale. Vreau să vă povestesc despre unul dintre simbolurile României recente la care am contribuit ca primar al Sibiului – Festivalul Internațional de Teatru. Astăzi, acest loc de întâlnire al artei spectacolului, care transformă orașul într-o imensă scenă pentru 10 zile, atrage anual peste 600.000 de spectatori și 2500 de artiști din 70 de țări. Nu statisticile sunt dovada muncii necontenite depuse de un întreg oraș, dar acestea arată totuși amploarea minunii: aproape 400 de evenimente în cel mai complex festival de teatru de pe meleagurile românești. Imaginați-vă un oraș în sărbătoare, cu mii de turiști plutind pe străzi și toată atenția presei culturale mutată la Sibiu pentru aproape două săptămâni, stârnind un interes uriaș pentru comunitatea mea și pentru lucrurile frumoase care se petrec aici. O forfotă continuă care face ca, pe toată durata festivalului, să nu mai găsești camere libere de înnoptat tocmai până la Mediaș!

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a devenit în timp al treilea (după Edinburgh și Avignon) festival de acest gen din întreaga Europă, performanță recunoscută de oameni de cultură de pretutindeni. Toată această ”ceremonie culturală” îmbină conservatorismul și neconvenționalul, spațiile închise și reprezentațiile în stradă. Evident, festivalul beneficiază de o echipă inimoasă și de fonduri considerabile, dar succesul uriaș și saltul spectaculos se bazează pe munca tuturor, oameni și instituții, pe care i-am pus împreună pas cu pas. Întotdeauna îmi fac timp să merg la spectacole ale festivalului pentru că nu e puțin lucru să vezi aproape toată frumusețea vieții adunată la un loc și acel loc să fie Sibiul. Evident, nu a fost ușor, nu a răsărit nimic din senin, nu am făcut totul dintr-o dată fiindcă orice lucru trainic ia timp și trudă. În același timp, am crezut mereu (și cred în continuare) că orice leu investit în cultură se întoarce multiplicat în comunitate și dovada e că orașul trăiește de pe urma festivalului, dar nu pentru că e o investiție și atât, ci pentru că este un produs cultural de excepție.

  Povestea Festivalului este de fapt povestea unui crez. Este un lucru bine făcut care durează și va dura încă multă vreme. Fără prea multă greutate, fiecare dintre noi a descoperit într-un moment sau altul al vieții că SE POATE. Cât de mult ne apropie această formulă, veți vedea în anii care vin.

Pe curând, Klaus