GRIGORE T. POPA: O gândire despre cunoaştere, moralitate şi societate*

Ucenic al lui Lucian Blaga şi D.D. Roşca, considerat “un poet de purităţi stelare, un gânditor de mari făgăduinţi”, “un publicist de inepuizabile posibilităţi” şi “un intelectual ortodox de convingeri clare şi ferme”, Grigore Popa a practicat o filosofie a contrapunctului liric la gravele teme ale onotologiei.

«Voinţa de sacrificiu» naşte numai acolo unde «conştiinţa misiunii» este vie. Şi este natural să fie aşa. Te sacrifici din generozitate ca zeii sau eroii şi din porunca destinului, care-ţi taie drumul misiunii. Sacrificiul este privilegiul firilor tari. Cei mărunţi şi meschini nu cunosc tăria poruncilor lui. Sacrificiul e fecund numai când conştiinţa misiunii individualităţii coincide cu cea a comunităţii. Astfel, asistăm la acte de eroism maestuos şi gratuit, ca tot ce e tragic şi frumos în lume» (Peisaj ardelean) scria, la 24 de ani, în 1934, Grigore Popa.

S-a născut la 1 mai 1892, Şurăneşti, judeţul Vaslui. Membru corespondent al Academiei Române (25 mai 1936). Membru al Academiei de Medicină din Bucureşti şi membru al Asociaţiei Anatomiştilor din Paris. Studii liceale (1903-1911) şi medicale (1911-1920) la Iaşi, în 1920 luându-şi doctoratul în medicină şi chirurgie. A fost extern (1914-1916) şi intern (1916- 1918) la spitale din Iaşi; preparator (1914-1920), asistent (1920), şef de lucrări (1920-1927) la Institutul de Anatomie al Facultăţii de Medicină din Iaşi, profesor de Anatomie şi Antropologie la Institutul de Educaţie Fizică din Bucureşti (1923-1929).

În 1925, ca bursier al Fundaţiei „Rockefeller”, a făcut studii de embriologie, neuroanatomie şi anatomie comparată la Universitatea din Chicago, iar din 1926 cercetări şi studii de embriologie experimentală şi anatomie comparată la Staţiunea Biologică Marină de la Woods-Hale (Statele Unite). Între 1927 şi 1928 a urmat cursuri şi a făcut cercetări în domeniul anatomiei şi antropologiei la Universitatea din Londra şi cercetări de anatomie generală şi biologie la Institutul de Cercetări Medicale din Hamstead. A fost profesor titular la Catedra de Anatomie şi Embriologie din cadrul Facultăţii de Medicină din Iaşi (1928-1942), iar din 1942 până în 1948 la o catedră similară din Bucureşti; cercetător la Institutul de Anatomie din Londra (1929, 1930, 1932), demonstrator şi cercetător la Institutul de Anatomie din Cambridge (1935-1936).

În 1936, împreună cu Mihail Sadoveanu şi Mihai Codreanu, a fondat revista „Însemnări Ieşene”. A devenit cunoscut pe plan mondial mai ales prin descrierea făcută, împreună cu Una Fielding, a sistemului port-hipofizar, descoperire care a evidenţiat raporturile dintre aparatul endocrin şi diencefal. A fost autorul unor lucrări privind structura funcţională a pericardului şi durei-mater, structura şi comportarea spermatozoizilor, localizarea şi activitatea unor centri nervoşi vegetativi, dubla inervare a fibrei musculare, structura şi embriologia meningelor, provenienţa lichidului cefalorahidian, evoluţia globulelor roşii în raport cu activitatea glandelor endocrine. A descoperit prezenţa normală în lichidul cefalorahidian a unui complex de substanţe excitante pentru creier, numit de el „cerebrostimulină”.

Lucrări de referinţă
Rezultatele cercetărilor le-a prezentat în lucrări ştiinţifice, între care:
The Vascular Link between the Pituitary and the Hypothalamus, în colaborare, 1931;
Biologie des Spermatozoides, în colaborare, 1931;
The Mechanostructure of the Pericardium, în colaborare, 1932;
La desintegration del’hematie, 1937;
Les meninges, leurs dependances et leurs relations, în colaborare, 1941;
La pression du liquide cephalo-rachidian, 1941;
Structurefonctionnelle de la dure-mere cranienne, în colaborare, 1942.

Moare la 18 iulie 1948, Bucureşti

Omul de ştiinţă Gr. T. Popa şi-a scris textele ştiinţifice în cea mai frumoasă limbă românească, model savantului de azi care se exprimă într-un vocabular de 300 de cuvinte, eventual ajutat de formule matematice. Iată-l pe Gr. T. Popa în Paralaxa gândirii: ” Miracolul cel mai impresionant până azi rămâne, desigur, apariţia gândirii (…). Această facultate prezintă extraordinar de numeroase nuanţe, variabilităţi şi instabilităţi multiple. Sunt gândiri rapide, care ating lumea în treacăt uşor, ca o sclipire de soare pe apa unui pârâu ce curge. Sunt gânduri neisprăvite, ce-şi opresc depănarea într-o ostenită încetineală, ca o îngeţare lentă a unui iaz adormit. Sunt unele tumultuoase, în care imaginile se îmbulzesc vijelios, iar altele ticăite, cu închegări târzii de înţelesuri…” ş.a.m.d. Paul Gore a lăsat importante evocări literare privindu-i pe medicul scriitor I.I. Mironescu (Un ţărănist romantic, 1940, 6, 462), pe G. Topârceanu (Câteva precizări despre Topârceanu, 1937, II, 21 şi Prietenie târzie, idem, p. 1068), pe Ionel Teodoreanu etc. şi pe alţi scriitori ai Iaşilor contemporani lui. Stilul nuvelelor e sprinţar fără a fi facil, precis fără a fi sec, erudit fără a fi pedant, străbătut de morală fără a fi lipsit de umor, cu umor fără a fi cinic, liric fără a fi divagant ori disolut. Simţul limbii e fără cusur, măiestria nu se lasă greu descoperită, preciziunea dialectală nu-i ostentativă şi-n orice caz nu agaseză. În acest sens, nuvela Moş Vrânceanu e o capodoperă. Bătrânul soldat îşi şnuruie noaptea bocancii, umbra înmormântându-i-se într-un buştean năruit de putrezire şi muşchi. Se duce să-i facă doctorului ceai şi “dispare în gâtlejul pădurii”. La întoarcere e plin de efuziuni: “Doamni dom’ doftor, frumos îi în păduri!… Drag mi-o fost în codru toatâ viaţa şâ di ’ngropat am sâ las cu limbâ di moarti sâ mă ’ngroapi la rădăcinâ di fag…” Şi cum privighetoarea se îneca în triluri, bătrânul reflectează: “îi mari păcat să-i faci rău”… Iar când doctorul spune că totuşi, în anumite împrejurări, numai războiul scoate un neam din nenorocire, Moş Vrânceanu cugetă trist: “Pânâ una alta sâ omoarâ oamini şâ dacâ moari omu la ci i-i bun câ s-or schimba socotelili pi pământ?!” Pentru ca scriitorul să-şi termine nuvela prinzând inefabilul episodului cu păienjenişul lui metafizic: “Sufletul se lega de-a dreptul de substratul naturii, înţelegând legăturile încurcate ale miilor de forme, pricepând gloria spiritului care se învinge pe sine şi lărgind înţelesul crâmpeielor noastre de vederi.”

Sursa:
rostonline.org
wikipedia
crispedia

Redactor: Maria Dumitrache