Familia Sadoveanu: Profira Sadoveanu, prozatoare, poetă, memorialistă şi traducătoare (II)

8 iunie 2016, ora 17:00, in categoria Atelier literar, Cultura, Cultural

 Mihail Sadoveanu (I)

Aurel_Baesu_-_Profira_Sadoveanu

Profira Sadoveanu (21 mai 1906, Fălticeni, judeţul Suceava – 3 octombrie 2003, Bucureşti) este o prozatoare, poetă, memorialistă şi traducătoare. Este fiica Ecaterinei (născută Bâlu) şi a lui Mihail Sadoveanu. Urmează şcoala primară la Fălticeni şi tot aici frecventează clasa întâi la Gimnaziul „Alecu Donici”. Clasa a doua a trecut-o în particular, iar clasele a treia şi a patra la Liceul „Oltea Doamna” din Iaşi (1918-1923). Şi-a continuat studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii ieşene (1923-1927).

În perioada decembrie 1923 – mai 1924 face o călătorie de studii la Praga, împreună cu prietena şi colega ei Valeria Mitru (viitoarea soţie a lui Mihail Sadoveanu). Vrea să studieze arta dramatică la Paris, dar nu primeşte încuviinţarea lui Mihail Sadoveanu. Se dedică publicisticii literar-artistice, gravitând în jurul revistei „Adevărul literar şi artistic”, la care va debuta în 1932 cu reportajul Trei zile de congres la Bratislava. Colaborează la „Viaţa românească”, „Adevărul”, „Dimineaţa”, „însemnări ieşene”, iar mai târziu la „Iaşul literar”, „Tânărul scriitor”, „Utunk”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul” etc.

Primul volum, Mormolocul (1933), nu e un roman propriu-zis, ci o carte de evocare a copilăriei, apropiată mult de atmosfera din La Medeleni de Ionel Teodoreanu. Cu mijloace diferite, dintr-o altă perspectivă, Sadoveanu întreprinde o subtilă introspecţie în psihologia copilului, surprinzând bucuria şi uimirea cu care acesta descoperă lumea înconjurătoare, florile, apa, lumina, farmecul naturii. Cartea constituie o fină radiografiere a vârstei inocente, a iniţierii în cotidian (strada, jocurile, grădina publică, gramofonul) şi a schimbărilor survenite în vederea integrării în viaţa obişnuită. Bine prinse sunt apetitul pentru fabulos, aspiraţia contopirii realului cu fantasticul. Întreaga naraţiune reconstituie într-o manieră lirică înfiriparea unei individualităţi sub protecţia tatălui, întrevăzut aproape ca o divinitate.

De o cu totul altă factură este romanul de aventuri Naufragiaţii de la Auckland (1937), a cărui acţiune se desfăşoară în anii 1863-1864, având ca protagonişti câţiva navigatori porniţi din portul australian Sydney. Alegerea subiectului şi interesul pentru continentul de la antipod îi erau stimulate autoarei de preocuparea lui Mihail Sadoveanu din anii ’30 pentru Australia, pe care scriitorul o evoca în Ţara Kangurului (1937), în marginea jurnalului lui Hubert de Castella. Sadoveanu primise, după cum mărturiseşte, „misiunea de a adapta” în româneşte povestea naufragiaţilor de la Auckland. Proza urma să se dezvolte într-o mai amplă „colecţie” narativă alimentată de vechile scrieri străine despre Australia. „Cutremurele” de tot felul din preajma anului 1940 au întrerupt însă iniţiativa.

În paralel cu aceste incursiuni în zona epicului, Sadoveanu se dedică unei intense activităţi jurnalistice, publicând în anii 1936-1937, sub pseudonimul Vaier Donea, pe care îl folosise şi anterior, o suită de interviuri cu N. Iorga, Cella Delavrancea, Demostene Botez, Liviu Rebreanu, Henriette Yvonne Stahl, George Georgescu, Ion Minulescu, Lucia Sturdza Bulandra, Cezar Petrescu, N. Tonitza, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, G. Călinescu, G. Ibrăileanu etc., reunite în volumul Domniile lor domnii şi doamnele… (1937) şi reluate în volumul Stele şi luceferi (1969).

Convorbirile excelează prin ingeniozitatea şi subtilitatea întrebărilor, prin modul de a conduce discuţia către răspunsuri interesante, cu multe date inedite, definitorii pentru destinul uman şi artistic al personalităţilor intervievate. Remarcabilă este atmosfera de bună comunicare stabilită cu cei mai mulţi parteneri de dialog şi veneraţia manifestată faţă de marile figuri ale culturii. Rele­vante sunt îndeosebi sobrietatea şi cumpănirea cu care Sadoveanu defineşte opera ilustrului său părinte, evitând elogiile exagerate, mai ales pentru că era conştientă de valoarea creaţiei acestuia.

Revenind în sfera epicii, cu volumul Ploi şi ninsori (1940) abordează proza de notaţie, de o molcomă vibraţie lirică, unde conturează peisaje apuse, evocă atmosfera patriarhală a ora­şelor de odinioară sau scrie câteva adevărate incantaţii poema­tice de smerenie în faţa naturii, sub vraja dangătului clopotelor, a foşnetului teilor, a „melancoliei” prunilor, a farmecului ninsorilor şi a fanteziilor iernii. Proza poematică o conduce spre poezia propriu-zisă, unde se afirmă cu volumul Umilinţi (1944), cuprinzând versuri fluide, de acută condensare, străbătute de un statornic fior metafizic.

Târziu, în Rechinul (1987), Sadoveanu revine la proza de introspecţie, utilizând un vechi procedeu romantic: atribuirea paternităţii manuscrisului cărţii unei necunoscute, Mariana Val (nume sub care autoarea îşi ascunde identitatea), pentru a-şi putea supune unei analize profunde şi lucide trăirile erotice, dramele cunoaşterii. Un farmec aparte îl au scrierile memorialistice. În Planeta părăsită (1970) domină amintirile copilăriei, încadrată în universul miraculos al vârstei. O secţiune distinctă în sumar o constituie publicistica axată pe întâmplări cotidiene, unele cu inflexiuni afective, altele cu tăiş ironico-satiric la adresa aspectelor reprobabile ale vieţii.

În Destăinuiri (1989) autoarea portre­tizează personalităţile pe care le-a cunoscut îndeaproape: G. Topârceanu, Jules Cazaban, Demostene Botez, George Enescu, Ion Marin Sadoveanu, Panait Istrati, George Lesnea, Mihai Ralea etc. Deosebit de interesant este ciclul Popasuri sadoveniene, ce reia sau adânceşte scene din volumele anterioare dedicate marelui povestitor: O zi cu Sadoveanu (1955) şi Viaţa lui Mihail Sadoveanu. Copilăria şi adolescenţa (1957), reluată sub titlul Ostrovul Zimbrului (1966). O comedie, Visuri americane, i se joacă în 1935 la Teatrul Naţional din Iaşi, pentru repertoriul căruia mai traduce Chiriaşul de la etaj de Jerome K. Jerome. În ultima parte a vieţii scriitoarea revine la o mai veche preocupare, semnând versuri şi povestiri destinate copiilor. A tradus foarte mult (singură sau în colaborare), oprindu-se la A. N. Ostrovski, A. P. Cehov, Honore de Balzac, Al. Dumas, Anatole France, Charles Dickens, John Steinbeck, William Saroyan etc .

Opera
Mormolocul, Bucureşti, 1933; ediţie îngrijită şi prefaţă de Const. Ciopraga, Bucureşti, 1972;
Naufragiaţii de la Auckland, Bucureşti, 1937;
Domniile lor domnii şi doamnele…, Bucureşti, 1937;
Ploi şi ninsori, Bucureşti, 1940; ediţia Bucureşti, 1975;
Umilinţi, Bucureşti, 1944;
Scrisori din Sihăstrie, Bucureşti, 1945;
Cozonacii, Bucureşti, 1950;
Balaurul alb, cu ilustraţii de Demian, Bucureşti, 1955;
O zi cu Sadoveanu, Bucureşti, 1955;
Viaţa lui Mihail Sadoveanu. Copilăria şi adolescenţa, Bucureşti, 1957; ediţia (Ostrovul Zimbrului. Copilăria şi adolescenţa lui Mihail Sadoveanu), Bucureşti, 1966;
Vânătoare domnească, prefaţă de Demostene Botez, Bucureşti, 1963;
În umbra stejarului, Bucureşti, 1965;
Ochelarii bunicii, Bucureşti, 1969;
Stele şi luceferi. Reportaje (1936-1937), prefaţă de G. Călinescu, Bucureşti, 1969;
Planeta părăsită, Bucureşti, 1970;
Somnul pietrei, Bucureşti, 1971;
Cântece lui Ştefan-Vodă, Bucureşti, 1974;
Flori de piatră, Bucureşti, 1980;
Ora violetă, Bucureşti, 1984;
Foc de artificii, Bucureşti, 1985;
Rechinul, Bucureşti, 1987;
Destăinuiri, Bucureşti, 1989;
33 sonete, Bucureşti, 1993.
Traduceri
Alfred de Musset, Mierloiul alb. Romanul tinereţii lui Alfred de Musset, Bucureşti, 1930;
Roland Dorgeles, Plecare, Bucureşti, 1931 (în colaborare cu Teodora Sadoveanu);
Peter Neagoe, Vifor, Bucureşti, 1936 (în colaborare cu Teodora Sadoveanu);
Contele de Lytton, Antony, viconte de Knebworth, prefaţă de J.M. Barrie, Bucureşti, 1939 (în colaborare cu Costache Popa);
Francois Mauriac, Pustiul dragostei, Bucureşti, 1942 (în colaborare cu Teodora Sadoveanu);
K.D. Uşinski, Cocoloşul, Bucureşti, 1949;
Charles Dickens, Aventurile lui Oliver Twist, I-II, Bucureşti, 1944 (în colaborare cu Teodora Sadoveanu);
Evgheni Lann, Dickens, Bucureşti, 1950 (în colaborare cu N. Zdetoveţchi);
A.N. Ostrovski, Lupii şi oile, Bucureşti, 1950 (în colaborare cu Valeria Sadoveanu), Teatru, Bucureşti, 1950 (în colaborare cu Valeria Sadoveanu), Pădurea, Bucureşti, 1954 (în colaborare cu Valeria Sadoveanu), Bune adevărul, dar mai bun norocul, Bucureşti, 1957 (în colaborare cu Valeria Sadoveanu), Talente şi admiratori, Bucureşti, 1957 (în colaborare cu Valeria Sadoveanu);
Honore de Balzac, Verişoara Bette, Bucureşti, 1952;
A.P. Cehov, Povestiri, Bucureşti, 1957 (în colaborare cu Anda Boldur, Valeria Sadoveanu şi Xenia Stroe);
John Steinbeck, Despre oameni şi şoareci, Bucureşti, 1957 (în colaborare cu Sima Zamfir);
Vasili Stefanik, Frunze de arţar, Bucureşti, 1958 (în colaborare cu Val Cordun);
M.A. Gherşt, N.I. Danilov, Jucătorul, Bucureşti, 1960 (în colaborare cu Valeria Sadoveanu);
William Saroyan, Unu, doi, trageţi uşa după voi, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1964 (în colaborare cu Teodora Sadoveanu), Mă cheamă Aram, Bucureşti, 1969 (în colaborare cu Teodora Sadoveanu);
Anatole France, Crinul roşu, Bucureşti, 1967;
Al. Dumas, Doctorul misterios. Fiica marchizului, I-II, Bucureşti, 1976;
Eudora Welty, Bătălii pierdute, Bucureşti, 1976.

 

Sursă :
crispedia.ro

Autor : Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: