Familia Sadoveanu : Mihail Sadoveanu, scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român (I)

2 septembrie 2019, ora 09:30, in categoria Atelier literar

“Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam. Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: Tu să scrii o lege; şi când va veni vremea,să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult năcaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele.
A chemat pe ungur cu degetul şi i-a ales, din câte avea pe lângă sine, jucării: Iaca,dumitale îţi dau boftori şi pinteni şi răşină să-ţi faci sfârcuri la mustăţi; să fii fudul şi să-ţi placă petrecerile cu soţii.
S-a înfăţişat şi turcul: Tu să fii prost; dar să ai putere asupra altora, cu sabia.Sârbului i-a pus în mână sapa. Pe rus l-a învrednicit să fie cel mai beţiv dintre toţi şi să se dovedească bun cerşetor şi cântăreţ la iarmaroace.A poftit pe boieri şi domni la ciubuc şi cafea: Măriilor voastre vi-i dat să trăiţi în dezmierdare, răutate şi ticăloşie; pentru care să faceţi bine să puneţi a mi se zidi biserici şi mănăstiri. La urmă au venit şi muntenii ş-au îngenuncheat la scaunul împărăţiei. Domnul Dumnezeu s-a uitat la ei cu milă:
— Dar voi, năcăjiţilor, de ce aţi întârziat?
—Am întârziat, Prea slăvite, căci suntem cu oile şi cu asinii. Umblăm domol; suim potecioable şi coborâm prăpăstii. Aşa ostenim zi şi noapte; tăcem, şi dau zvon numai tălăncile.Iar aşezările nevestelor şi pruncilor ne sunt la locuri strâmte între stânci de piatră. Asupra noastră fulgeră, trăsneşte şi bat puhoaiele. Am dori stăpâniri largi, câmpuri cu holde şiape line.
— Apoi aţi venit cei din urmă, zice Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sunteţi, dar n-am ce vă face. Rămâneţi cu ce aveţi. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă uşoară ca să vă bucuraţi cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; şi cel cu băutura; şi s-aveţi muieri frumoase şi iubite.
Povestea asta o spunea uneori Nechifor Lipan la cumătrii şi nunţi, la care în vremea iernii era nelipsit. Zice el c-ar fi învăţat-o de la un baci bătrân, care fusese jidov în tinereţă, şi binevoise Dumnezeu a-l face să cunoască credinţa cea adevărată. Acel baci ştia şi altele şi cunoştea şi slovă, lucru de mare mirare între ciobani. De la el Lipan deprinsese şi unele vorbe adânci pe care le spunea cu înţeles la vreme potrivită.
— Nimene nu poate sări peste umbra lui.
— Ce vrai să spui cu asta? îl întrebă nevastă-sa Vitoria, privindu-l pieziş.
— Spun şi eu o vorbă celor care au urechi de auzit.
Nevasta înţelegea ceva dar era bănuitoare ca orice femeie şi deprinsă să răsară la orice înţepătură.
— A fi cum spui, bădică; dar cel ce spune multe ştie puţine.
— Asta pentru cine-i? se răsucea Lipan.
— Asta-i pentru înţelepţi şi cărturari.
— Aşa? şi mă rog, cine-i înţelept şi cărturar?
— Cine să fie? întreabă-mă şi nu ţi-oi putea spune.
— Măi femeie, tu iar cauţi pe dracu’!
— Ce să-l caut, că-i de faţă!”
(Baltagul) 

Mihail Sadoveanu s-a născut la Paşcani, în ziua de 5 noiembrie 1880, a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului XX.

Bunicii după tată erau din parţile Olteniei, refugiati în Moldova , din timpul revolutiei lui Tudor Vladimirescu. Părinţii scriitorului, avocatul Alexandru Sadoveanu şi Profira, născută Ursachi (fată de clăcaşi din Verşeni, sat pe malul Moldovei), erau stabiliti în Paşcani. Aici si-a petrecut Mihail Sadoveanu primii ani din viaţă, evocaţi cu atâta căldură în volumele – Cele mai vechi amintiri şi Anii de ucenicie.

Sub influenţa mamei , a bunicilor şi a unchilor săi de la Verşeni, a atmosferei din Paşcani, s-a format profilul spiritual al viitorului scriitor. Şcoala primară a urmat-o în satul Vatra-Paşcanilor, unde l-a avut ca dascăl pe învăţătorul Mihai Busuioc, a cărui figură va fi evocată mai târziu sub numele de – Domnu’ Trandafir.

De la şcoala primară din Paşcani, el a trecut la gimnaziul ‘Alecu Donici’ din Fălticeni, unde - cum îşi aminteşte - “tuns, sfios,plin de respect nemărginit, am intrat în gălăgia clasei întâia.” În anii gimnaziului, a îndrăgit şi a cunoscut poezia lui M. Eminescu, şi-a însuşit limba franceză şi a peregrinat în mijlocul naturi : la Nada Florilor sau în satele vecine Fălticenilor (Buciumeni, Oprişani, Rădăşeni), pe unde trecuse altădată şi marele său înaintaş, Ion Creangă. În această perioadă citeşte operele unor mari scriitori ai literaturii universale: Maupassant, Turgheniev, Tolstoi, Dostoievski etc.

După absolvirea gimnaziului trece – după propria-i mărturisire - “de la un mic gimnaziu, dintr-un orăşel provincial, de la iazuri şi huciaguri, de la îndeletniciri traditionale”…, la Liceul Naţional din Iaşi, unde învăţase şi tatăl său.

Încă din primul an de studii la Liceul Naţional, Sadoveanu a debutat cu scurte povestiri, remarcându-se ceva mai târziu prin colaborarea la revistele ” Vieaţă noua” , ” Pagini literare” , unde, sub pseudonimul M.S.Cobuz, a publicat diferite traduceri.

După absolvirea liceului se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, a cărei frecventare a întrerupt-o în anul următor, încorporându-se pentru stagiul militar.

Perioada liceului, a facultăţii şi a stagiului militar constituie o epocă de profundă cunoaştere a vieţii. Experienţa acestei perioade cuprinde: efervescenta ideilor din lumea cărturarilor ieşeni şi bucureşteni, frământările sociale care dominau lumea satelor şi viaţa ţăranilor soldaţi, ideologia culturală, literară şi artistică românească, din care se distingeau cea semănătorista şi cea poporanista. Pentru orientarea ideologică şi estetică este semnificativă activitatea lui Sadoveanu în redacţia ” Sămănătorului”, apoi legătura sa cu cercul poporaniştilor de la “Viaţa românească”, unde Ibrăileanu a exercitat o incontestabilă înrâurire asupra marelui prozator . Lucrând mai mulţi ani la întemeierea cercurilor culturale săteşti (începând din 1907), Sadoveanu a cunoscut mai adânc viaţa rurală cu suferinţele, nevoile şi aspiraţiile ţărănimii. De aceea, pentru instruirea ţăranilor, a scos împreună cu Arthur Gorovei revista “Răvaşul poporului”. Pentru această activitate, ca şi pentru manifestările de simpatie faţă de ţărănimea oprimată a fost denunţat poliţiei că instigator şi autor de manifeste revoluţionare pentru răsculaţii din 1907. Viaţa satului i-a inspirat povestirea – Bordeienii şi romanul Neamul Șoimăreștilor, care confirmă talentul său de evocator al vechii societăţi moldovene. În anii primului război mondial, Sadoveanu a cunoscut noile suferinţe ale maselor populare, desfrâul îmbogăţiţilor de pe urma războiului, al exploatatorilor numiţi de scriitor “hiene ale războiului”.

“De Sfânta Înălţare, hram al ctitoriei Neamţu, se strînsese în preajma zidurilor şi în ogrăzile călugărilor mare număr de norod.Unii veniseră s-asculte slujba, alţii ca să ieie binecuvîntare ori naforă, alţii pentru scrisori de friguri, alţii cu femei lunatice, ca să le supuie sub patrafir la ieromonahi cu darul cetitului. Mai ales prea sfinţitul Iosif,stareţul, era vestit întru această bună tămăduire, nu numai în Moldova, cişi-n Ţara Leşască şi cea Rusească. Toţi cei sosiţi ştiau de asemeni că se vor îndestula cu mîncare şi vin, faima de primire de oaspeţi a mănăstirii fiind întru totul neştirbită. Osîrdia boierilor şi mila voievozilor înzestraseră îndestulător acest sfînt lăcaş; din turmele de la munte, din podgoriile de la dealuri, din cîmpiile arate de la apa Prutului, cu mila lui Dumnezeu, era de unde sătura şi mai mari mulţimi decît cele strînse acolo, în acea luminată zi de mai a anului 1469.
În livezile mănăstirii mai erau încă meri înfloriţi: soarele îi pătrundea de o aburire trandafirie. Slujba dintăi se mîntuise la biserica cea mare din cetăţuie, cînd toaca bătu din nou în turnul de la poartă,după care clopotul cel bătrîn începu a suna rar, numai într-o dungă.
Grămezile de oameni prinseră a se mişca neliniştite. Se întrebau întăi din ochi, apoi dînd glas. O parte umplură medeanul de dinaintea intrării, în jurul fîntînii şi a foişorului unde se slujea, iarna, sfinţirea apelor. Preapuţini, şi numai dintre cîrmuitorii mănăstirii şi ai ţinutului, cunoscuseră din vreme vestea care se vădea acum. Cîţiva slujitori aflaseră ştirea cu douăzile mai nainte şi o ţinuseră tăinuită de poporul care se îmbulzea la hram.Cu două zile în urmă, marţi, sosiseră doi călăraşi de la Suceava cu carte pentru vlădica Iosif. Unul poposise la mănăstire; al doilea trecuse mai departe spre Cetate, spre Vînători şi spre herghelia domnească de la Timiş la apa Moldovei, unde era rinduit de multă vreme, în slujba de comis,bătrînul Manole Păr-Negru, prietin de demult al răposatului Bogdan-Voievod, părintele măriei sale Ştefan-Vodă.
Cartea pe care o cetise cu destulă greutate prea sfinţitul Iosif, punînd între dînsa şi ochii sfinţiei sale o făclie de ceară, cuprindea vestea de sosirea măriei sale Ştefan-Vodă la hramul sfintei mănăstiri Neamţu. Acum vestea asta o aflau şi noroadele. Pe cînd dădea sunet greu şi prelung, din cînd în cînd, chimvalul cel mare, monahii îşi purtau ici-colo rantiile mohorîte şi-şi aplecau bărbile spre urechile oamenilor. Ca şi cum s-ar fi aprins pulbere de puşcă, murmurul trecu dintr-o lature în alta, apoi se revărsă în ogrăzi.Muierile, care niciodată n-au destulă minte, prinseră a se tîngui cu mînile la tîmple şi a-şi căuta pruncii.
Dacă bate clopotul şi vine măria sa, cine ştie ce are să se întîmple! Au să se işte puhoaie, are să reverse apa Moldovei, are să pornească iar vreun război! A rămas acasă, în sat, mîţa închisă în chiler; găinile umblă slobodeşi n-are cine le da de mîncare. Cuminte şi bine ar fi să înhame gospodarii caii şi pe loc să pornească fiecare la locul său; dar mai întăi trebuie să se ştie de ce-i vorba şi numaidecît fiecare dintre cei care nu l-au văzut trebuie să vadă pe măria sa. Cu toate că numai un om viteaz poate cuteza să ridice ochii spre măria sa, iar cei nevrednici cată să-şi plece pletele în ţarină,muierile tot or îndrăzni să fure cu coada ochiului, doar l-or zări. Să fie oare cumplit la vedere precum se spune? Are anume paloş cu care ceartă pe unii boieri, scurtîndu-i, după cîte se povestesc? Dacă şi riga ungurilor, măria sa Matiaş-Crai, a dat înapoi de la Baia, cînd s-a arătat asupră-i, călare pe cal alb, măria sa Ştefan-Vodă — ce poate face un creştin de rînd? Acel crai a şi căzut la pat din acel cutremur, zăcînd trei luni. I s-au şi risipit oştile, a prăpădit puştile cele mari. A ieşit la toţi craii spaimă despre acest Ştefan-Vodă, cum că a bătut şi cetatea Hotinului şi a Chiliei; şi este o poveste cum că părintele său Bogdan-Vodă l-a blagoslovit în taină la o biserică din muntele Atonului, ca să se ridice în zilele lui cu puteri mari de oşti şi să bată război cu spurcaţii ismailiteni.”
(Fraţii Jderi)

 

Sadoveanu a prezentat realist în romanul Strada Lăpușneanu atât societatea noastră în timpul războiului, cât şi ecourile victoriei Revoluţiei Socialiste din Rusia.

Stabilit în Iaşi cu numeroasă lui familie, în casa ce aparţinuse lui Kogălniceanu, Sadoveanu a scos împreună cu G. Topârceanu revista “Însemnări literare” (1919). În jurul acestei reviste s-au regrupat vechii colaboratori ai revistei “Viaţa românească”, ce urma să-şi reia apariţia în 1920.

Evidenţiindu-se printr-o prodigioasă activitate literară, culturală şi civică, Sadoveanu a fost primit în anul 1923 în Academie.
Perioada dintre cele două războaie mondiale a însemnat pentru Sadoveanu o afirmare unanim recunoscută de iubitorii de artă adevărată, scriitorul dând la iveală opere că: Tara de dincolo de negură, Hanu-Ancuţei, Zodia Cancerului, Vremea Ducăi-Vodă, Baltagul, Locul unde nu s-a întâmplat nimic, Fraţii Jderi(vol I-II). Caracterul progresist al activităţii lui Sadoveanu a provocat o adevărată campanie de calomniere a scriitorului de către presa reacţionară. Acestor detractori ai operei sadoveniene li s-a răspuns prompt, prin Protestul intelectualilor, publicat la 1 aprilie 1937. În acelaşi scop, la începutul anului următor, Universitatea din Iaşi i-a acordat lui Sadoveanu titlul de Doctor Honoris Causa. Marele scriitor a dovedit în acele vremuri grele un remarcabil curaj cetăţenesc şi profesional, răspunzând tuturor atacurilor nedrepte prin articole pline de demnitate.

În anii celui de-al doilea război mondial a desăvârşit romanul istoric Fraţii Jderi (vol III) şi a elaborat Poveştile de la Bradu-Strâmb.

După 1994, cu toată vârsta înaintată, Sadoveanu a participat activ la operă de reconstituire a ţării. Din această perioadă se distinge, pe planul creaţiei literare, străduinţa scriitorului de a trata unele teme într-o viziune artistică nouă, opera sa îmbogăţindu-se cu noi valenţe.

“În literatura să mai veche, spune Constantin Ciopraga, Sadoveanu ajunsese datorită contactului cu «umiliţii şi ofensaţii» la un umanism cu baze populare …acest umanism dobândeşte un conţinut mai profund; ideologia proletariatului îl îndrumează către umanismul socialist.”

În primul său volum, Fantazii răsăritene (1946), reapare vechea sa dragoste pentru înţelepciunea Orientului; romanul Mitrea Cocor (1949), înfăţişând aspecte din momentul de început al reformei agrare, exprima adeziunea scriitorului la marile prefaceri din ţara noastră şi simpatia sa pentru ţărănimea oprimată. Eroii din Nada Florilor (1950) sunt oameni sărmani, din vechea orânduire , care-l adăpostesc pe muncitorul Alecut Dumitriu, urmărit de poliţie.
Nicoară Potcoavă (1952), reluarea, în viziunea nouă, a romanului Şoimii, demonstrează inegalabila măiestrie artistică a marelui nostru prozator.
Sadoveanu a participat intens la viaţa politică şi culturală a ţării: deputat în Marea Adunare Naţională, preşedinte al Uniunii Scriitorilor, membru în Consiliul Mondial al Păcii. Pentru meritele sale i s-au acordat cele mai mari distincţii: Erou al Muncii Socialiste şi Premiul Lenin pentru Pace.
Opera
Floare ofilită, nuvele (1905)
Mormântul unui copil (1905)
Amintirile căprarului Gheorghiţă (1905)
Vremuri de bejenie (1906)
La noi în Viişoara (1906)
Esopia (1906)
Însemnările lui Neculai Manea, nuvele (1906)
Oameni şi locuri,Editura Minerva a Institutului de Arte Grafice,Bucureşti (1908)
O istorie de demult (1907)
Duduia Margareta (1907)
Istoria marelui împărat Alexandru Macedon în vremea când era emirul lumii 5250 de ani (1907)
Povestiri de seară (1909)
Genoveva de Brabant (1909)
Cum putem scăpa de nevoi şi cum putem dobândi pământ (1909)
Cântecul amintirii (1909)
Apa morţilor (1911)
Povestiri de petrecere şi folos (1911)
Bordeenii, roman, (1912)
Un instigator (1912)
Privelişti dobrogene (1914)
Neamul Şoimăreştilor, roman (1915)
Foi de toamnă (1916)
Printre gene (1916)
44 de zile în Bulgaria (1916)
Umiliţii mei prieteni (1917)
Umbre (1919)
În amintirea lui Creangă (1919)
Priveghiuri (1919)
Povestiri pentru moldoveni (1919)
Cocostârcul albastru (1921)
Strada Lăpuşneanu (1921)
Neagra Şarului (1922)
Pildele lui cuconu Vichentie (1922)
Lacrimile ieromonahului Veniamin (1922)
Oameni din lună (1923)
Ţi-aduci aminte (1923)
Războiul balcanic (1923)
Venea o moară pe Siret (1924)
Ţara de dincolo de negură (1926)
Dumbrava minunată (1926)
Povestiri pentru copii (1926)
Dimineţi de iulie. Stigletele (1927)
Demonul tinereţii (1928)
Hanu-Ancuţei (1928)
Împărăţia apelor (1928)
O întâmplare ciudată (1928)
Olanda, reportaje de călătorie în Olanda (1928)
Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, roman (1929)
Baltagul, roman (1930)
Depărtări, roman (1931)
Măria Sa, puiul pădurii, roman (1930)
Nunta domniţei Ruxandra, roman (1932)
Uvar (1932)
Creanga de aur, roman (1933)
Locul unde nu s-a întâmplat nimic (1933)
Soarele în baltă sau aventurile şahului (1934)
Nopţile de Sânziene, roman (1934)
Viaţa lui Ştefan cel Mare, biografie (1934)
Trenul fantomă (1934)
Cele mai vechi amintiri (1934)
Cuibul invaziilor (1935)
Povestiri alese (1935)
PaŞtile blajinilor (1935)
Inima noastră, (1935)
Povestiri pentru copii (1935)
Cazul Eugeniţei Costea (1936)
Ion Creangă, conferinţă (1936)
Ion Neculce, conferinţă (1936)
Ţara cangurului (1937)
Istorisiri de vânătoare (1937)
Ochi de urs (1938)
Valea Frumoasei (1938)
Morminte (1939)
Fraţii Jderi, (1935-1942),
Divanul persian, roman (1940)
Cincizeci de ani de la moartea lui Creangă, conferinţă (1940)
Vechime (1940)
Ostrovul lupilor (1941)
Povestirile de la Bradu- Strâmb (1941)
Anii de ucenicie (1944)
Fantazii răsăritene (1946)
Caleidoscop (1946)
Nada Florilor, amintirile unui pescar cu undiţa (1951)
Nicoară Potcoavă, roman (1952)
Însemnări pe marginea articolului 80 (1952)
Aventuri în Lunca Dunării (1954)
Evocări (1954)

Izvorând dintr-o cunoaştere adâncă a vieţii poporului român , opera lui Sadoveanu a evoluat de la simple povestiri evocatoare la scrieri bogate în observaţii profunde, generalizări artistice şi amănunte pitoreşti din lumea satului. Povestirile lui Sadoveanu au scene din toate straturile sociale si din toate regiunile geografice ale ţării. În conştiinţa omului din popor creat de Sadoveanu sunt sintetizate elementele de filozofie şi miturile care s-au contopit aici, la intersecţia marilor drumuri, creând o structură nouă, românească, pe câţ de trainică pe atât de originală. Sadoveanu a descifrat cu talent aceste valori, de la vechimile abia bănuite (în Creanga de aur), până la imnul gnoseologic izvorât din filozofia populară, în Divanul persian.

Profira Sadoveanu spunea despre tatăl ei, scriitorul Sadoveanu: “Tata cel de-acasă de la Fălticeni era cu totul altfel decât acela de prin străini. Cu hainele lungi, uzate, pe umeri cu pelerina-i verde în falduri ori cu scurta-i de iepure cu postav albastru, era pretutindeni şi nicăieri ca un vânător într-o pădure deasă”.
Nada florilor
01. Intr-un sat odata – M. Sadoveanu
02. In padurea Petrisorului – M. Sadoveanu

Bibliografie
crispedia.ro
Ţara de dincolo de negură, Mihail Sadoveanu
Baltagul, Mihail Sadoveanu, 1966
Istoria Literaturii Române, George Călinescu, 2001
Lumea operei lui Sadoveanu, Pompiliu Marcea, 1976

Autor : Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: