Arsenie Boca – biografie

Se naşte în anul 1910 în judeţul Hunedoara, într-o familie de ţărani simpli, dar credincioşi. Primeşte numele Zian.
Devine absolvent şi şef de promoţie al liceului “Avram Iancu” din Brad. Colegii îl numeau “sfântul”, iar stejarul pe care îl plantează cu colegii la absolvire îi va purta numele, “Gorunul lui Zian”.
Urmează cursurile Institutului Teologic din Sibiu, unde este remarcat de profesori ca un student de elită. Aici îi devin cunoscute talentele sale de pictor şi de bun interpret la flaut.
Este trimis la Bucureşti de către Mitropolitul Nicolae Bălan pentru a urma Institutul de Belle-Arte. Cu această ocazie participă şi la cursurile de anatomie ale profesorului Francisc Rainer şi la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. Ajută pe Părintele Dumitru Staniloae la traducerea Filocaliei, realizând grafica primelor patru volume, care au apărut la Sibiu.
Conform documentelor arhivei Arhiepiscopiei Sibiu este hirotonit întru citet şi ipodiacon. Tot atunci este hirotonit diacon celib. Merge la Muntele Athos unde stă trei luni. Experimentează viaţa duhovnicească de aici postind 40 de zile. Se închinoviază la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Are loc tunderea în monahism, când primeşte numele de Arsenie. Ulterior, Părintele este hirotonit preot şi numit stareţ al mănăstirii.
A plecat în Basarabia, la Chişinău, să înveţe pictura bisericească şi poleitul icoanelor. A revenit în ţară în primăvara anului 1945.

În 1948 este arestat şi torturat de Securitate, fiind acuzat că e legionar, lucru pe care Părintele l-a negat, chiar dacă în 1947, cu sprijinul său, la Sâmbăta, s-a ţinut o consfatuire ce a dus la o unitate de luptă a tuturor forţelor anticomuniste din ţară.

Este mutat la Mănăstirea Prislop de Mitropolitul Nicolae Bălan. Mănăstirea era într-o stare jalnică, fiind părăsită de ultimii trei vieţuitori călugări. Este numit stareţ al acestei mănăstiri. După 2 ani Prislopul devine mănăstire de maici. Părintele Arsenie nu mai este stareţ, ci rămâne duhovnic al mănăstirii, iar stareţa este numită monahia Zamfira.

În 1951 Părintele este ridicat din nou de Securitate, este condamnat la 9 luni de închisoare la Ocnele Mari şi la Canal. În 1959 se desfiinţează Mănăstirea Prislop, maicile sunt alungate, la fel şi Părintele Arsenie, căruia i se interzice să mai slujească. Clădirea este transformată într-un cămin de bătrâni până în 1976, când se redeschide mănăstirea.

În 1968 este pensionat (o pensie minoră ); începe pictura bisericii de la Drăgănescu, la care va osteni timp de 15 ani, realizând astfel “Capela Sixtină ” a românilor.

Între anii 1969 – 1989 deţine un atelier de pictură şi chilie la proaspătul înfiinţat aşezământ mănăstiresc de la Sinaia.

În 1989 – 28 noiembrie Părintele încetează din viaţă la Sinaia. Este înmormântat la Prislop în 4 decembrie1989. De atunci şi până azi, credincioşii se adună an de an în număr tot mai mare la mormântul Părintelui pentru parastas, rugăciune şi comuniune.

Dar de ce este cunoscut Părintele Arsenie ca fiind un om atât de mare? Viaţa lui este istorisită prin poveştile celor ce l-au cunoscut, cei care au văzut măreţia lui Dumnezeu în el.

Câteva din mărturiile celor ce l-au cunoscut:

”Când era arestat la Canal, a cerut permisiunea gardianului de a-i acorda trei ore de odihnă (până la ora 17:00). După un timp gardianul trecând în control a sesizat absenţa Părintelui, după care a dat alarmă generală. Nu l-au găsit, dar la ora 17, Părintele a apărut unde îl lăsase gardianul. A fost întrebat unde a fost, la care Părintele le răspunde că a fost la înmormântarea mamei sale. S-a dat telefon la primarul satului Părintelui, confirmându-se şi prezenţa Părintelui acolo.”

“Cătălina i-a arătat unui preot, în catedrala din Sibiu, un om cu o mână ce o ţinea nemişcată şi i-a spus : Omul acesta l-a bătut pe Părintele Arsenie în închisoare, la Braşov. Mi-a spus chiar el. Când l-a lovit foarte tare, Părintele a spus. Şi imediat a zbierat căci mâna i s-a făcut moale. Şi s-a întors către Dumnezeu, el şi familia lui.”

“Nu mâncărurile sunt rele, ci lăcomia pântecelui; nici facerea de prunci, ci curvia; nu banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava deşartă. Iar dacă-I aşa, nimic nu e rău din cele ce sunt, ci reaua lor întrebuinţare, care vine din grija minţii de a cultiva cele fireşti.”(Filocalia vol.2, pag. 77)

Problema cea mai mare a zilelor noastre este faptul că senzualitatea ia locul iubirii şi plăcerea trece în locul comuniunii. Amorul liber este socotit ca un lucru normal, iar căsătoria a devenit pentru mulţi un mijloc de a dobândi plăcere şi o asigurare împotriva neputinţelor de la bătrâneţe.
Creştinii însă ştiu bine că nunta este un Sacrament, care are ca scop procreaţia, adică naşterea de prunci şi desăvârşirea personală a soţilor, unul prin altul şi amândoi prin Hristos. Comuniunea dintre soţ şi soţie atinge un nivel foarte înalt, deoarece în dăruirea lor Îl primesc pe Hristos, şi privindu-se unul pe altul, îl privesc pe Hristos. Comuniunea dintre soţ şi soţie se întăreşte prin copii.
Drama apare chiar aici, aceşti copii care au rolul de a întării comuniunea familiei binecuvântate prin Sacramentul Căsătoriei, sunt avortaţi fără milă de mame necredincioase cu acordul taţilor leneşi şi care nu vor să îşi asume odată cu trăirea plăcerii ce rezultă din actul sexual şi răspunderea creşterii pruncilor.
Împiedicarea zămislirii copiilor în pântece transformă actul sexual într-o sursă de placere fără finalitate, golind astfel omul care a ales viaţa lumească de adevăratul lui sens şi conducându-l de fapt spre urmări ce nu vor înceta să apară, adică spre nefericire şi disperare care vor degenera într-un final în vicii cu urmări grave.

Cauza unică a pruncuciderii rămâne lipsa de iubire. A omorî un copil nenăscut înseamnă a te pune împotriva voinţei lui Dumnezeu, iar pentru femeie înseamnă a omorî ceva din ea însăşi, înseamnă a omorâ iubirea şi sfinţenia, e un act de violenţă asupra propriei personae, care se transformă, pathologic, într-un instinct criminal şi afectează zestrea ereditară. Bunicile şi mamele care au făcut avorturi , pe parcursul a trei sau patru generaţii, lasă urmaşilor tendinţa nefastă a repetării aceleiaşi fărădelegi. Nici un motiv nu justifică actul criminal al uciderii.
De asemenea, împotriva tinerilor, spre distrugerea lor, se folosesc armele psihologice modern care sub masca “fericirii, binefacerii şi modei apusene moderne” îi incurajează să fumeze, să consume alcool. Să privească filme de groază, violenţă şi pornografie, să se drogheze şi să înceapă cât mai devreme viaţa sexuală pentru a-I secătui de vlagă dacă se poate cât mai de timpuriu. De la scenele de pornografie televizate la proiectele aşa zise educative pentru depăşirea miturilor şi prejudecăţilor tradiţionale, cum se justifică ei, si la lecţiile ce se predau în cabinetele de “planificare familială”, totul este atentat împotriva castităţii, una din cele mai de seamă virtuţi pe care se întemeiază viaţa în sânul familiei, este o tentative de a pătrunde în sanctuarele vieţii intime binecuvântate prin sacramental căsătoriei, cu scopul de a le devasta.

Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca:

“I-am spus Părintelui că fratele e bolnav de nervi şi a zis, moşteneşte pe un bunic beţiv. Acestea sunt urmările la beţie, iar educaţia unui copil se dă în timpul sarcinii. Cât este copilul în pântecele mamei, atunci se dă educaţie. Dacă mama în timpul sarcinii fumează, bea, ăla va ieşi precis un destrăbălat. Dacă se duce la opera sigur îi place muzica, îi place arta. Dacă va merge la biserică, copilul respective va merge la biserică.”
“A venit o femeie din Apuseni şi se plângea Părintelui Arsenie că o bate bărbatul. Părintele i-a spus să dezgroape cei 4 copii pe care i-a îngropat, căci acei copii îşi blestema părinţii pentru care sunt la întuneric. Părintele i-a dat canon să citească o carte despre Isus Hristos şi să se împace cu bărbatul ei. “
“În privinţa avorturilor era mai aspru! A fost cineva la Părintele Arsenie şi i-a zis: Părinte, am necazuri, copiii fac aşa şi aşa. Părintele i-a spus, ce te miri, câţi copii ai-I s-a răspuns, doi Părinte, dar Părintele a spus: ceilalţi până la 5 unde sunt_Pe cei care erau buni i-ai omorât şi i-ai ţinut pe ăştia care te chinuie”.
“Părintele Arsenie spunea că în momentul în care o femeie avortează ceva bun din ea se pierde şi copiii care vor urma o să aibă de suferit ca urmare a acestei lipse generate de avort.”
“Era clarvăzător Părintele! Spunea la femei: tu ai umblat rău sau ai făcut avorturi. O vecină de aici, nu avea copii, se simţea dreaptă. Zicea: Eu copii n-am avut aşa că n-am făcut păcate, am ştiut un singur bărbat. Ea nu s-a cununat însă cu bărbatul ei. Şi s-a dus şi ea la mănăstire cu gândul că Părintele nu are ce să îi spună. Era multă lume acolo şi a arătat-o Părintele cu degetul şi i-a spus: Tu trăieşti cu bărbatul tău în fărădelege, în curvie, că ea n-a fost cununată cu el şi a divorţat. A găsit-o mai păcătoasă ca toate”
În goana după plăcere , vrem să înlăturăm responsabilitatea naşterii şi a creşterii copiilor şi să rămânem doar cu plăcerea împreunării sexuale, omul a decăzut la nivelul practicilor împotriva firii ajungând de la anticoncepţionale şi avort, adică de la crimă premeditate, la degradarea în homosexuali şi lesbiene fără ruşine, degenerând de la funcţia de om moral şi spiritual la cea de om animalic – decăzut din drepturile lui de fiinţă omenească după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. De aici rezultă şi numeroasele răbufniri sufleteşti care răbufnesc sub formă de tot felul de vicii grave, de boli psihice conducând până la sinucidere.
Mulţi consideră copiii ca o povară neplăcută a căsătoriei, de aceea vor să scape de ei prin vicierea actului natural. Ei urmăresc voluptatea actului sexual, dar evită fecunditatea. Însă nici o raţiune – fie şi cea mai grea – nu poate face ceea ce în sine este contra naturii să fie de acord cu natura şi onest. Deoarece actul conjugal după natura sa este destinat pentru naşterea de copii, cei ce-l frustrează de consecinţele lui natural lucrează împotriva naturii şi operează ruşinos şi neonesc. De aceea nu e de mirare că Dumnezeu a urmărit cu cea mai mare ură această crimă şi nu de puţine ori i-a pedepsit cu moartea, cum zice Sfântul Augustin: “Când este evitată concepţia copilului, este nepermisă şi ruşinoasă împreunarea cu soţia legitimă. Aceasta a făcut-o Onan, fiul lui Iuda, şi pentru aceasta l-a omorât Dumnezeu”. Biserica creştină, pentru a salva căsătoria de la această decădere, în numele trimiterii ei divine, proclamă că oricine lipseşte actul conjugal de exerciţiul său natural şi de puterea de procreare a vieţii, calcă legea lui Dumnezeu şi a naturii şi se face vinovat de o mare nelegiuire.

Mărturii despre Părintele Arsenie Boca:

“Cu putere multă, a strigat în urechile tuturor celor care voiau să îl audă: Voinţa lui Dumnezeu aceasta este, simţirea şi să vă feriţi de desfrânare… numai atât este binecuvântată de Biserică nunta, cât este spre naştere de prunci, restul e desfrânare.”
“Părintele Arsenie amintea şi păcatele din interiorul familiei începând cu cele de dinaintea cununiei bisericeşti, cu propria aleasă. Ei nu mărturisesc păcatul înainte şi cer Sfânta Taină a căsătoriei peste curvia nemărturisită. După aceasta de miră de traiul rău şi că nu există binecuvântarea copiilor.”
“De asemenea spunea Părintele: Şi după căsătorie poate să fie desfrânare. Sub numele căsătoriei se îngăduie toată risipa şi toate blestemăţiile ce se întâmplă. Se face o pervertire a energiei genetice până acolo că intră în simţul lor, şi desfrânarea devine o a doua natură când devine o a doua natură, ei sunt robiţi de placere şi sărăciţi de putere. Sărăciţi nu numai de puterea fizică ci şi de puterea morală atât de necesară restabilirii omului pe calea dreaptă a lui Dumnezeu.”
“Spunea Părintele: avem mult de furcă, desigur, cu acest vrăjmaş, cel mai de temut dintre toate păcatele, căci desfrânarea, datorită instictului sexual care e foarte puternic, îl încolăceşte pe bietul om… Mulţi îl întreabă: de ce e păcat_ e păcat când treci peste măsură, care este aspră. Este necesară această cenzură a minţii, a inimii, a voinţei, a folosirii energiei genezice pentru regenerarea întregului organism, haotizat de păcate şi patimi, spre a ajunge la starea de sănătate.”

Bibliografie

arsenieboca.ro
„Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca”
„Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca- Tinerii, Familia şi copiii născuţi în lanţuri”

Autor : Alina Hosu