«Era un loc

Era un loc umil, ca printre resturi
de vară şi pubele răsturnate,
la margine pe-un mal de lut şi lutul
ce galben răspundea din mal luminii,
la margini de oraş printre molozuri
şi tinichele tremurând în apă
cu frunze din pe vremuri pomi şi totuşi
răscumpărând rugina timpurie,
cu melci uscaţi şi vreascuri pe sub iarbă
şi iarba ca o carne peste oase,
era un loc umil ca printre resturi
de bucurii şi ape curgătoare,
cu praf subţire-nfăşurat pe glezne
mai gros şi chiar mai cald decât o lână,
dar mai ales cu trâmbe de lumină
şi cu noi doi ca două lungi şopârle
trecute, gudurându-ne la soare.»
[din volumul „Ce vânăt crâng”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1971]

Eta Boeriu s-a născut la 25 februarie 1923, Turda, judeţul Cluj. Este descendentă a unei familii de origine aromână – Sevastia (născută Capidan). Pe numele său de fată, Margareta Caranica, Eta Boeriu a fost fiica lui Ion Caranica, profesor, și a Sevei (n. Capidan). A fost nepoata pictorului Pericle Capidan și a etnografului Theodor Capidan, precum și sora poetului Nicu Caranica. Urmează studiile liceale la Cluj, apoi Universitatea (1941-1945) la Cluj şi Sibiu, fiind licenţiată (magna cum laude) a Facultăţii de Litere şi Filosofie, în speciali­tatea limba şi literatura italiană.

Este membră, între anii 1944 şi 1949, a Cercului Literar de la Sibiu şi se numără printre apro­piaţii lui Lucian Blaga. Funcţionează în învăţământ, mai întâi ca profesoară de liceu (1945-1947), apoi ca asistent universitar, la Cluj. Tot aici, între 1951 şi 1955, va fi cercetător la Institutul de Lingvistică şi bibliotecară la Institutul de Arte Plastice, iar cu începere din 1957, cadru didactic la Conservatorul „Gh. Dima”. În aprilie 1963, publică în „Tribuna” primele ver­suri originale. Va mai fi prezentă, sporadic, în „Steaua”, „Viaţa românească”, „România literară”, „Secolul 20″, „Vatra”, „Familia”, „Orizont”, cu traduceri în versuri şi proză şi cu studii despre operele lui Dante Alighieri.

Debutează în volum cu traducerea Decameronului lui Boccaccio (1957), urmată de o serie întreagă de excepţionale traduceri din marii scriitori clasici ai literaturii italiene, în care competenţa de ordin filologic se îmbină cu un rar instinct artistic şi cu farmecul unei limbi literare cultivate şi expresive, de o bogăţie impresionantă.

«Există un ceas

Există un ceas către seară,
un ceas pentru alţii, fireşte,
când solzii desprinşi de cuţite
cresc iarăşi pe trupul de peşte,
când penele smulse din păsări
se-ntorc să se-nfigă sub piele
şi pielea de şerpi lepădată
se strânge la loc în inele,
când floarea tăiată de coasă
din nou se ridică pe lujer
şi laptele muls, din pahare
se-ntoarce acasă în uger,
când scoica pe mal izgonită
mai soarbe o gură de spumă
şi râma turtită de roată
se umflă din nou pe sub humă,
când sucul ciorchinei stâlcite
se-ntoarce în boaba de struguri
şi frunza strivită-n picioare
se urcă la loc printre muguri,
când puii de păsări din gheare
de şoimi se întorc în găoace
şi scoarţa de pomi jupuită
pe trunchiul mâhnit se reface,
când ţipătul prăzii-ncolţite
pe loc se preschimbă în cântec
şi mieii străpunşi de junghere
se-ntorc la căldura din pântec,
când însăşi otrava din guşa
de şerpi veninoşi se-ndulceşte,

există un ceas către seară,
un ceas pentru alţii, fireşte.»

Volumul Ce vânăt crâng (1971), salutat cu entuziasm de critică, aduce în peisajul liricii româneşti o voce autentică şi pregnantă, un univers poetic omogen, marcat de tensiunea dintre afectivitatea elementară şi o expresie lirică de mare rafinament, saturată de imagistică barocă. În cărţile următoare, caracterizate de o minimă evoluţie tematică, tonalitatea ele­giacă se accentuează: „Din cer răsturnat un roz nesfârşit, / o bură de fluturi pe umerii serii: / iarba cu lâna de miei s-a-ncâlcit, / negura-n spume cu merii. // Florile toate de tije se rup / şi saltă; mireasma se rupe de ele, / ciorchina de curpeni, duhul de trup, / îngerii şi ei de stele. // Şi clipa durează.” Structurile prozodice devin şi ele mai complexe.

Volumul antologic, publicat postum, La capătul meu de înserare (1985), conţine şi un ciclu inedit de poezii, selectate de I.N. Boeriu, soţul scriitoarei. Sunt ilustrate aici stăruitoarele obsesii ale erosului şi morţii, dar şi tema esenţială a „nerostirii”, a suferinţei cuvintelor, într-o expresie profund feminină, revolta în faţa fragilităţii omeneşti, dilemele existenţei umane tind spre o rezolvare apolinică, de depăşire în spirit a condiţiei de muritor.

O amplă antologie postumă, Din pragul frigului statornic (1999), readuce în atenţia criticii personalitatea originală a acestei voci poetice care explorează arhaicitatea „dinspre modern” (Gh. Grigurcu). Critici dintre cei mai avizaţi au sesizat permanenta tensiune dintre universul de sensibilitate al poetei şi aparentul echilibru al versurilor ei, în care structuri formale solide reprimă, într-o oarecare măsură, energia pornirilor telurice şi intensitatea trăirilor emotive: „Perfecţiunea clasică a formei [...] este un fel de chenar impus mocnitelor zbateri ale subiectivităţii pro­funde” (Ion Pop).

«Oraşului de fiecare clipă

E-acesta cel de fiecare clipă
oraş al meu şi pâinea mea de toate
aceste zile ce se scurg în pripă
şi nopţi prelungi în care-ascult cum bate
sub căptuşită pleoapa mea cu zgură
lumina lui, culorile-n şuvoaie,
un puls mai rar şi mie pe măsură
ce mă cuprinde-n propria lui bătaie,
un schimb secret de bucurii, noptatec
răspuns îmbrăţişărilor diurne
când mi se lasă ochilor ostatic,
acestor două-adânci şi negre urne
ce se golesc văzându-l de cenuşă
şi dulce timp petrec cu el sub ziduri,
şi stăruie-n plăceri din uşă-n uşă,
şi-i mângâie pereţii supţi de riduri
şi rănile şi cerul tras în schele
şi câte-un smoc din loc în loc de iarbă
crescut din mila unui pumn de stele,
acestor ochi ce s-au deprins să-i soarbă
din mers câte-o fereastră, câte-o casă,
din el să bea, din el să se hrănească,
s-asculte frunze cum încep să-i iasă
şi mierlele cum prind să se-nmulţească
în el, acestor ochi, acestor sute
de ochi ai mei ce-i mângâie tărâmul,
acestor paşi ce-nvaţă să-i sărute
în mers uşori ca frunza caldarâmul.»
[din volumul „Risipă de iubire”, Ed. Albatros, Bucureşti, 1976]

Poezia scrisă de Boeriu rămâne, în esenţă, una a materialităţii apăsătoare, de neînvins, chiar dacă „prin inten­sitatea cvasimorbidă a sensibilităţii sale de gorgonă şi eumenidă, Eta Boieriu se chinuie parcă să-şi resacralizeze lumea” (I. Negoiţescu).

«La oglindă

Pe umeri pletele-mi curg râu,
şuviţele Gorgonei împletite
cu şerpi, a mele răsucind verzui
la tâmple şi pe gâtul ca de sticlă
cuvinte-şerpi, inele gâtuind
lucios tulburătoarele podoabe
ce mă răsfrâng şi cele ce pălesc
răsfrântele în sinea mea de pâclă
din creştet lung şuvoi gâlgâietor,
şuviţele Gorgonei mătăsoase,
şi ochiul fără noimă împietrind
zulufi, inele, bucle veninoase.»

Opera
Ce vânăt crâng, Cluj, 1971;
Dezordine de umbre, Cluj, 1973;
Risipă de iubire, Bucureşti, 1976;
Miere de întuneric, Cluj Napoca, 1980;
La capătul meu de înserare, ediţie îngrijită de I.N. Boeriu, prefaţă de Ştefan Aug. Doinaş, Cluj Napoca, 1985;
Din pragul frigului statornic, ediţie îngrijită de I.N. Boeriu, prefaţă de Gh. Grigurcu, Bucureşti, 1999.

Traduceri
Boccaccio, Decameronul, I-II, prefaţă de Al. Balaci, Bucureşti, 1957;
Cesare Pavese, Tovarăşul, prefaţă de E. Schileru, Bucureşti, 1960;
Giovanni Verga, Mastro don Gesualdo, prefaţă de Nina Facon, Bucureşti, 1964;
Alberto Moravia, Indiferenţii, prefaţă de Georgeta Horodincă, Bucureşti, 1965;
Dante, Divina Comedie, Bucureşti, 1965; I-III, îngrijită şi introducere de Al. Balaci, Bucureşti, 1982;
Baldassare Castiglione, Curteanul, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1967;
Petrarca, Rime, prefaţă de Al. Balaci, Bucureşti, 1970, Cantonierul, Cluj Napoca, 1974;
Elio Vittorini, Erica şi fraţii săi. Garibaldina, Bucureşti, 1970;
Michelangelo Buonarroti, Rime, ediţie bilingvă, prefaţa traducătorului, Cluj Napoca, 1975;
Comedia Renaşterii italiene, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1979;
Antologia poeziei italiene (secolele XIII-XIX), Bucureşti, 1980;
Giacomo Leopardi, Cânturi-Canti, ediţie bilingvă, Cluj Napoca, 1981;
Rolando Certa, Trinacria. Poeţi sicilieni contemporani, Timişoara, 1984.

Moare la 12/13 noiembrie 1984, Cluj Napoca

Surse:
wikipedia
crispedia
poeziile.com
versuri-si-creatii.ro

Redactor: Maria Dumitrache