Eduard Caudella, compozitor, violonist, profesor, dirijor şi critic muzical

6 martie 2017, ora 13:30, in categoria Cultural, Maria Dumitrache

Eduard Caudella s-a nascut la 22 mai 1841, Iaşi. Studiile muzicale le-a început la Scheia şi Iaşi (1850-1853), cu Paul Hette (vioară) şi Francisc Serafin Caudella (teorie-solfegiu), continuându-le la Berlin (1853-1857) cu Hubert Riess (vioară), Karl Bohmer (armonie) şi Adolphe Riess (pian). S-a perfecţionat la Dreieschenheim (1857) cu Henri Vieuxtemps (vioară), la Paris (1857-1858) cu Lambert Massart şi Delphin Allard (vioară), la Berlin (1859-1860) cu Hubert Riess şi la Dreieschenheim şi Frankfurt pe Main (1860-1861) cu Henri Vieuxtemps.

Violonist la curtea din Iaşi a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1861-1864); profesor de vioară (1861-1901), de orchestră şi director (1893-1901) la Conservatorul Iaşi; dirijor la Teatrul Naţional din Iaşi – trupa română (1861-1875), trupa germană de teatru (1868-1870) şi Opera italiană (1870-1874); profesor de estetica muzicală la Universitatea din Iaşi (1875-1877), profesor de vioară la Liceul Nou de Domnişoare din Iaşi (1894-1895) şi Şcoala Normală din Iaşi (1898). A întreprins turnee artistice în Germania, Franţa şi Rusia. A scris studii, articole, cronici muzicale, note memorialistice etc. În „Muzica”, „Revista muzicală şi teatrală”, „Arta” (Iaşi), „Curierul artelor”, „Izvoraşul” (Bistriţa-Mehedinţi), „Gazeta artelor”, „Arta română” (Iaşi), „Evenimentul” (Iaşi), „Kronstadter Zeitung” (Braşov) etc.

A făcut parte din Comitetul de lectură al Teatrului Naţional din Iaşi (1895-1902, 1905-1907). A cules, a transcris, a publicat şi a prelucrat melodii populare româneşti. A predat lecţii particulare de vioară, pian şi compoziţie, printre discipolii săi numărându-se George Enescu, Jean şi Constantin Bobescu, Alexandru Zirra, Enrico Mezzetti, Ion Ghiga, Romeo Drăghici, Nicolae Zadri, Antonin Ciolan, Mircea Bârsan, George Baldovin, G. Marcovici, Teodor Stavri, Giuseppe Bonotti, Leon Brill, Iancu Filip, Sofia Musicescu, Athanasie Teodorini, Gheorghe Filip, Vasile Borteanu etc. A condus orchestra Conservatorului din Iaşi, a îndrumat formaţii de muzică de cameră, a organizat concerte-lecţii în Iaşi.

Muzician dotat cu o remarcabilă spontaneitate creatoare, fapt care l-a ajutat să abordeze cu egal succes toate formele şi genurile muzicale, Candella rămâne unul din clasicii noştri de autentică valoare artistică, personalitate reprezentativă care a dominat timp de peste o jumătate de veac mişcarea muzicala din Iaşi. Apreciat de George Enescu, Mihai Eminescu şi Ion Luca Caragiale ca fondator al teatrului muzical românesc, Candella a îmbogăţit repertoriul naţional cu lucrări reprezentative (Petru Rareş, Harţă răzeşul, Olteanca, Hatmanul Baltag şi Adevărul şi minciuna) aproape toate inspirate clin istoria poporului nostru. Dacă faţă de teatrul liric a manifestat o înclinare specială, faptul se datorează legăturilor sale permanente cu scena ieşeană (a dirijat trupele româneşti, germane şi italiene), pasiunii înnăscute, moştenirii familiale pentru operă (vara primară, Leopoldina Tuczek, a fost o reputată cântăreaţă la Opera Imperială din Viena), dar, mai ales, convingerii compozitorului că muzica dramatică are un rol covârşitor asupra modelării şi atragerii marelui public spre arta cultă naţională (o socotea „un gen muzical superior”).

În ciuda unui evident eclectism, creaţia de operă a lui Candella se impune printr-un melodism, larg, de calitate, adeseori cu intonaţii populare orăşeneşti, armonia clasică menţinându-se însă chiar atunci când apelează la doinele sau jocurile ţărăneşti. Remarcabil orchestrator, compozitorul se impune printr-o paletă coloristică personală în peisajul artistic românesc de la sfârşitul secolului XIX.

Stimulat de George Enescu, compozitorul a scris, în jurul vârstei de 75 de ani, două piese concertante pentru vioară, demonstrând că stăpânea tehnica instrumentală a epocii lui Vieuxtemps. De altfel, şcoala sa violonistică a acordat Iaşilor o prioritate naţională, Candella ridicând o pleiadă de valoroşi instrumentişti. Muzica de cameră reflectă cerinţele vieţii artistice de salon (piese miniaturale cu pronunţat caracter romantic), adeseori tenta nostalgică, refugiul spre trecut, accentuând privirea creatorului spre imaginile idilice, paseiste. Atacarea formelor camerale pretenţioase, clasice (cvartet, cvintet) s-a produs târziu (după 60 de ani) mai degrabă ca un exerciţiu profesional, decât ca o necesitate organică, artistică. Aici se simte influenţa pronunţată a romantismului german. De altfel, apropierea de miniaturile vocale (lieduri, cântece. balade) ne conduce spre aceeaşi sursă, cu deosebire că esenţa populară românească se simte în fiecare pagină muzicală. Piese ca Sergentul, Ochi albaştri-s drăgălaşi, Pajul Cupidon şi Doina, se înscriu printre piesele de referinţă ale repertoriului original din pragul secolului nostru.

Un moment surprinzător pentru evoluţia calmă a procesului creator a lui Candella s-a produs în timpul Primului Război Mondial, când întâlnirea cu entuziastul poet George Georgescu-Theologu l-a orientat brusc spre muzica cu tematică patriotică. De la romanţele naive pe textele Anei Conta-Kernbach, până la cântecele, marşurile şi imnurile răscolitoare din anii 1914-1918 pe versurile înflăcăratului poet brăilean, este o cale lungă. Neaşteptata întorsătură spre melosul dinamic, patetic, confirmă energia creatoare a lui Candella până aproape de clipa morţii, cât şi vitalitatea unui compozitor ataşat de destinele poporului său.

Paginile de critică muzicală şi muzicologie dezvăluie ideile artistice ale muzicianului angajat în opera de închegare a şcolii naţionale, dar şi limitele artistului în procesul de înnoire a mijloacelor de expresie. A scris, cu entuziasm, despre George Enescu, fiindcă l-a simţit din prima clipă că posedă cumulul de calităţi excepţionale, necesare ctitorului de şcoală muzicală. Spirit pătrunzător în ierarhia valorilor, compozitorul ieşean are meritul de a fi relevat virtuţile singulare ale lui Ioan Scarlatescu, D.G. Kiriac şi Socrate Barozzi. O tentă memorialistică se face simţită atât în cronici, cit, mai ales, în articolele teoretice şi în ciclul istoriografie Progresul muzicii şi al teatrului la noi, fapt care împrumută condeiului său nu numai căldură, ci şi un farmec personal al lecturii. Departe de a fi un tip sever, aspru în scris, Candella rămâne totuşi un riguros exeget. În tot ce a realizat pe linie artistică şi didactică, Candella se înscrie printre creatorii de probitate profesională ai culturii muzicale româneşti care a deschis calea împlinirilor majore din epoca modernă.

Personalitate marcantă a culturii muzicale româneşti din secolul al XIX-lea, Eduard Caudella s-a afirmat printr-o activitate de peste şase decenii ca unul dintre principalii înaintaşi ai formării şi dezvoltării artei muzicale din ţara noastră, fiind prezent în aproape toate domeniile de manifestare: compoziţie, interpretare, dirijat, pedagogie, publicistică.

Muzică de teatru
Vlăduţu mamei (1867), comedie-vodevil de Ioan Lupescu, premieră: Iaşi, 5 noiembrie 1867, Teatrul Naţional, Eduard Caudella;
Domnişoara Nichon (1868), comedie-vodevil, traducere din franceză de Cleopatra Petit, premieră Iaşi, 14 martie 1868, Teatrul Naţional, Eduard Caudella;
Idiotul sau Suveranul de Heidelberg (1872), muzică de scenă, premieră Iaşi, 30 noiembrie 1872, Teatrul Naţional, Eduard Caudella;
Harţă răzeşul (1872), vodevil într-un act, libretul de Vasile Alecsandri, premieră Iaşi, 17 decembrie 1872, Teatrul Naţional, Eduard Caudella);
Viaţa din lume şi viaţa de-acasă (1873), comedie cu muzică în cinci acte de Dumanoir, traducere de Theodor Aslan, premieră Iaşi, 30 ianuarie 1873, Teatrul Naţional, Eduard Caudella;
Muzicantul – Pauvre Jacques (1874), melodramă cu muzică, de Mihail Pascaly;
Paza bună, trece primejdia rea (1876), comedie în două acte, tradusă din franceză de C. Bălănescu, premieră Iaşi, 16 decembrie 1876, Teatrul Naţional, Eduard Caudella;
Cucoana Nastasia Hodoronc (1876), comedie muzicală de George Bengescu-Dabija, premieră Iaşi, 28 martie 1877;
Apres le bal (1880), muzică de scenă, premieră Iaşi, 1880, Teatrul Naţional, Eduard Caudella;
Olteanca sau Urechile bărbatului în dar de nuntă (1880), operă comică în trei acte, libretul de George Bengescu-Dabija (muzica în colaborare cu dr. Gustav Gtremba), premieră Iaşi, 8 martie 1880, Teatrul Naţional, Eduard Caudella;
Fata răzeşului (1881), operetă în trei acte, libretul de Gheorghe Irimescu, premieră Iaşi, 1 aprilie 1885, Teatrul Naţional, Eduard Caudella, în Biblioteca muzicală română, Bucureşti, 1894 (Romance de l’opera Fata răzeşului, paroles roumaines par Eduard Caudella);
Hatmanul Baltag (1882), operă bufă în trei acte, libretul de Iacob Negruzzi şi Ion Luca Caragiale, după o nuvelă de Niculae Gane, premieră Bucureşti, 1 martie 1884, Teatrul Naţional, George Ştephănescu;
Beizadea Epaminonda (1883), operetă în trei acte, libretul de Iacob Negruzzi, premieră Bucureşti, 1 aprilie 1885, Teatrul Naţional, George Ştephănescu, în „Arta” nr. 12, Iaşi, 1885 (Romanţa pentru sopran-voce şi pian);
Faust (1885), muzică de scenă la piesa lui W. Goethe;
Dorman sau Daci şi romani (1886), operetă de Alexandru Şuţu şi Theodor Aslan, după un text de Nicolae Beldiceanu (muzica în colaborare cu Gustav Otremba);
Petru Rareş (1889), operă în trei acte, libretul de Theobald Rehbaum, după o nuvelă de Niculae Gane, traducere în limba română (în versuri) de A. Steuermann, premieră Bucureşti, 2 noiembrie 1900, Teatrul Naţional, Constantin Dimitrescu, în „Muzica”, Bucureşti, supliment nr. 6, 1956 (fragmente din operă, Preludiul operei Petru Rareş, două fantezii pentru orchestră extrase din operă);
Cărăbuşul (1903), vodevil de C. Stamate-Ciurea;
Adevărul şi minciuna (1907), poem alegoric în trei acte şi un prolog, libretul de Matilda Cugler-Poni (Doina, Bucureşti);
Quo vadis (1909), melodramă-tragedie de Octav Popovici-Minar;
La ţară sau Glume şi cabale (1911), tablou muzical într-un act (două tablouri), libretul de A. Reinecke, L. Litviniuc;
Traian şi Dochia (1917), legendă lirică într-un act, libretul de N.A. Bogdan;
Antigona (1920), muzică de scenă la tragedia lui Sofocle.

Muzica simfonică
La mignonne (1866, reorchestrată 1912);
Fantezie românească, opus 1 (1878), primă audiţie, Iaşi, 5 decembrie 1906, Orchestra Conservatorului, Enrico Mezzetti;
Dor de ţară (1894, revizuit 1904), fantezia nr. 2 pe cântece româneşti pentru orchestră, primă audiţie, Iaşi, 1 decembrie 1896, Eduard Caudella;
Pe mare, opus 3 (1895);
Reîntoarcerea în patrie, opus 7 (1896), fantezie de concert pe cântece naţionale române pentru violină cu acompaniament de orchestră-piano (transpusă pentru violoncel – 22 mai 1905), primă audiţie, Iaşi, 5 decembrie 1906, Orchestra Conservatorului, Enrico Mezzetti (versiunea cu violoncel);
Notturno, opus 18 (1901), pentru orchestră;
După cincizeci de ani (1906), fantezie jubiliară pentru orchestră;
Amintiri din Carpaţi (1907), fantezia nr. 5 pentru orchestră, Bucureşti;
Fantezie-capriciu, opus 25, piesă simfonică;
O foaie de album, opus 28, nr. 1, piesă simfonică;
Serenadă, opus 28, nr. 2, piesă simfonică;
Concert pentru vioară şi orchestră nr. 1 în sol minor, opus 61, primă audiţie, Iaşi, 9 februarie 1915, Orchestra Conservatorului, în „Muzica”, Bucureşti, supliment nr. 6, 1956 (partea II-a reducţie pentru vioară şi pian);
Dochia, baladă pentru orchestră;
Moldova (1913), uvertură programatică pentru orchestră, primă audiţie, Bucureşti, 30 noiembrie 1914, Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice, Eduard Caudella, Bucureşti (reducţie pentru pian);
Concertino pentru vioară şi orchestră, opus 72 (1918);
Viaţa e un vis (1920), vals pentru orchestră;
Din vremele cele bune, fantezia a VII-a pe cântece populare româneşti.

Muzică de cameră
Naţiunei române. Zwolf rumanische National-Lieder, 1-te Collection, piano, Berlin;
Douăsprezece cântece naţionale române, Colecţiunea a doua, pian, Leipzig;
Quadrille – vaudeville (Diable Roses) pour piano, Bucureşti;
Al doilea Potpuri de cântece naţionale române, Leipzig, litografiat C.G. Roder, 1885;
Foiţe de album, 1. Pe albumul D-rei B.R., 2. Pe albumul D-rei E.R., pian, în „Arta” nr. 9-10, Iaşi, 1-15 noiembrie 1885;
Dor de ţară (1888), vals pentru pian, Iaşi, 1888;
Fantaisie – Caprice, opus 25 (1891), pentru pian solo, Berlin;
Etude impromptu, opus 26, (1891), pian solo;
Romance sans paroles, opus 27 (1891), pentru pian solo, Berlin;
Quatres petits morceaux (1891), pentru pian solo;
Un passe temps (1891), pian solo;
Sur mer, opus 30 (1891), morceau caracteristique pour le piano, în „Biblioteca muzicală română”, nr. 28, Bucureşti, 1891;
Buciumul român, colecţiune de fantezii-potpuri de cântece populare române pentru pian cu acompaniament de violină sau flaut, Iaşi, 1903;
Potpuriul al 3-lea pentru piano pe cântece naţionale române, Iaşi;
Nocturna pentru pian;
Cvintet pentru pian, 2 violine, violă şi violoncel, opus 58 (1912);
Trois etudes, opus 51, nr. 1 (1913), caprices de concert, pour piano;
O idilă câmpenească, opus 62 (1914), pentru pian, flaut, clarinet, corn, fagot şi contrabas;
Cvartet cu pian, vioară, violă şi violoncel (1914);
Doina, pentru pian solo, Bucureşti;
Sârba, pentru pian solo, Bucureşti;
Hora frunzelor, pentru pian solo, Bucureşti;
Umbra lui Ştefan cel Mare (1915), fantezia a III-a pe cântece populare româneşti pentru vioară şi pian;
Iubire şi frăţie (1915), fantezia a IV-a pe cântece populare româneşti pentru vioară şi pian;
Amintiri din Carpaţi (1915), fantezia a V-a pe cântece populare româneşti pentru vioară şi pian;
Amintiri din trecut (1915), fantezia a VI-a pe cântece populare româneşti pentru vioară şi pian;
3 Fantezii uşoare pe cântece populare româneşti pentru vioară şi pian (1920), pe teme din Colecţiunea lui Carol Miculi;
Romanţă, opus 70, nr. 1 (1921), pentru vioară şi pian;
Viforul de la Mărăşeşti, opus 72 (1921);
Impresii pentru pian, în Piese româneşti pentru pian, vol. II, Bucureşti, litografia Conservatorului, 1975.

Muzică corală
Cântecul gintei latine (1890), pentru cor mixt şi pian, versuri de Vasile Alecsandri, în 25 Cânturi naţionale de Gavriil Musicescu, Leipzig, 1898;
Ochii albaştri-s drăgălaşi (1904), pentru cor mixt, versuri de Ana Conta-Kernbach;
Pohod na Sibir (1905), pentru cor mixt, versuri de Vasile Alecsandri;
Luncă, luncă (1905), pentru cor mixt şi pian, versuri de Ana Conta-Kernbach;
Hora frunzelor, opus 45 (1906), pentru cor mixt, versuri de Mihai Codreanu, Bucureşti;
În ţara visurilor, pentru cor bărbătesc;
Spre Sarmizegeiusa, opus 65 (1914), imn patriotic pentru două voci (mixt, bărbătesc) şi pian (orchestră mare, fanfară), versuri de George Georgescu-Theologu, Bucureşti; idem în Flamuri tricolore, Bucureşti, 1920;
Vulturul ţării, opus 67, nr. 1 (1915), pentru cor pe voci egale şi pian, versuri de George Georgescu Theologu, în Flamuri tricolore, Bucureşti, 1920 (voce şi pian);
Poporul nostru, opus 67, nr. 2 (1915), pentru cor mixt (bărbătesc) şi pian (orchestră), versuri de George Georgescu-Theologu, în Flamuri tricolore, Bucureşti, 1920 (voce şi pian).

Muzică vocală
Cântecul gintei latine, opus 17 (1880), pentru voce şi pian, versuri de Vasile Alecsandri, în Album macedo-român, Bucureşti, 1880;
12 Romanţe pentru voce şi pian pe versuri de Matilda Cugler-Poni (1892);
O foaie de album, opus 21, nr. 3 (1888), pentru voce şi pian, versuri de N. Volenti, Iaşi, 1888;
Vântul (1888), pentru voce şi pian, versuri de N. Volenti, Iaşi, 1888;
Senin şi furtună, opus 23, nr. 3, arie pentru bas sau contraalto cu acompaniament de piano, Iaşi;
Serenada fluturului (1888), pentru voce şi pian, versuri de N. Volenti, Iaşi, 1889;
Nepăsare (1890), pentru voce şi pian, versuri de Iacob Negruzzi, Iaşi, 1891;
Lângă mare (1891), pentru voce şi pian, versuri de Iacob Negruzzi, Iaşi, 1891;
Un toporaş (1891), pentru voce şi pian, versuri de Iacob Negruzzi, Iaşi, 1891;
Dar tu o ştii, opus 33, nr. 1, pentru voce şi pian. Bucureşti;
Întoarce înc-odată spre mine faţa ta, opus 33, nr. 2, Bucureşti;
Ochii albaştri-s drăgălaşi (1905), pentru voce şi pian, versuri de Ana Conta-Kernbach, Bucureşti;
Vinul, versul şi femeia. (1905), pentru voce şi pian, versuri de Carmen-Sylva;
S-a stins (1905), pentru voce şi pian, versuri de Ana Conta-Kernbach;
Rodica (1905), pastel pentru voce şi pian, versuri de Vasile Alecsandri;
Mamă, opus 39, nr. 1 (1905), pentru voce şi pian, versuri de Carmen Sylva, traducere de A. Toma, Bucureşti;
Rugăminte, opus 39, nr. 2 (1905), pentru voce şi pian, versuri de Carmen Sylva;
Bucuria, opus 39, nr. 3 (1905), pentru voce şi pian, versuri de Carmen Sylva, Bucureşti;
Sergentul, opus 43 (1905), baladă pentru bariton şi pian (orchestră), versuri de Vasile Alecsandri, Bucureşti;
Doina, opus 45, nr. 3 (1906), pentru soprană sau tenor cu acompaniament de pian, versuri de Gheorghe din Moldova, Iaşi;
Dochia, opus 47 (1905), baladă pentru voce şi pian (orchestră), versuri de Riria Xenopol;
Calafatul, opus 54 (1911), baladă pentru voce şi pian;
Peste munţi, opus 55 (1912), baladă pentru voce înaltă şi pian, versuri de Matilda Cugler-Poni;
Pajul Cupidon, opus 56, nr. 1, pentru voce şi pian, versuri de Mihai Eminescu, Bucureşti;
Între păsări, opus 56, nr. 2, cântece pentru voce şi pian, versuri de Mihai Eminescu, Bucureşti;
Pe lângă boi, horă pentru voce şi pian, versuri de George Coşbuc, Bucureşti;
Rugămintea din urmă, opus 58 (1912), baladă pentru voce medie şi pian, versuri de George Coşbuc;
Une larme sur le tombeau d’fAlfred de Musset, opus 62, nr. 1, pentru voce medie şi pian, versuri de Eduard Caudella;
Chanson d’automne, opus 62, nr. 3 (1914), pentru voce medie şi pian, versuri de Paul Verlaine;
Ochii, opus 66 (1915), vals de concert pentru voce înaltă şi pian (orchestră), versuri de Ana Conta-Kernbach;
Vulturul ţării, opus 67 (1915), marş patriotic pentru voce şi pian, versuri de George Georgescu-Theologu, în Flamuri tricolore, Bucureşti, 1920;
Zadarnic, opus 69, nr. 3 (1916), pentru voce înaltă şi pian, versuri de Octavian Goga;
Zări de noapte, opus 70, nr. 1 (1916), nocturnă pentru voce şi pian, versuri de George Georgescu-Theologu;
Trecutul – Preludiu, opus 70, nr. 3 (1916), pentru voce şi pian, versuri de George Georgescu-Theologu;
Aubade, opus 70, nr. 4 (1916), cântec pentru soprană sau tenor cu acompaniament de pian, versuri de George Georgescu-Theologu;
Floarea amintirii, opus 70, nr. 5 (1916), cântec pentru soprană sau tenor cu acompaniament de piano, versuri de George Georgescu-Theologu;
Două melodii. Post-scriptum pe un colţ de album, opus 71, nr. 1 (1917), pentru soprană, sau tenor cu acompaniament ide piano, versuri de George Georgescu-Theologu, Bucureşti, 1925;
Două melodii. Trecutului, opus 71, nr. 2 (1917), pentru bariton sau contraalto cu acompaniament de piano, versuri de George Georgescu-Theologu, Bucureşti, 1925;
Atât de fragedă, opus 72, nr. 3 (1918), pentru voce înaltă şi pian, versuri de Mihai Eminescu;
Foaie de album, opus 73, nr. 1 (1918), cântecel pentru soprană sau tenor cu acompaniament de pian, versuri de George Georgescu-Theologu;
Cugetate, opus 73, nr. 2 (1918), pentru bariton sau contraalto cu acompaniament de piano, versuri de George Georgescu-Theologu;
Post scriptum (E undeva), opus 73, nr. 3 (1918), pentru soprană sau tenor cu acompaniament de pian, versuri de George Georgescu-Theologu;
10 Melodii (1921) pentru soprană sau tenor cu acompaniament de pian, versuri de George Georgescu-Theologu (cuprinde – Seria I: 1. Fără titlu, 2. Spre primăvară, 3. În albastru, 4. Peste culmi, 5. Înserare; seria II: 1. Cu cât mai sus acvila, 2. Acelaşi cer senin, 3. În târgurile tristeţei, 4. Cântarea lui, 5. Cântarea lui – (versiunea II-a);
Las-o-n colo dragostea, romanţă pentru voce şi pian, versuri de Ana Conta-Kernbach, Bucureşti;
Vino, remărită pentru voce şi pian, Bucureşti;
Cântecul meu, romanţă pentru voce şi pian, Bucureşti.

Muzicologie – critică muzicală
Cronici din trecut, ediţie îngrijită şi prefaţată de Ianca Staicovici, Bucureşti, 1975 (cuprinde: Articole teoretice, Articole de istorie a muzicii, Cronici muzicale – Concertele lui George Enescu, Cronici diverse, Memorialistică).

Moare 15 aprilie 1924, Iaşi

Surse:
cultural.bzi.ro
bestmusic.ro
ziarulevenimentul.ro
crispedia.ro

Autor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: