În Biserica Ortodoxă, Duminica, se prăznuiește și se face o aducere-aminte a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar și a tuturor momentelor marcante ale istoriei creștinismului din perioada în care Mântuitorul Hristos a stat cu trupul printre oameni.Acest lucru se realizează în cadrul Sfintei Liturghii unde Aducându-ne aminte, așadar … de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de înălțarea la ceruri, de șederea cea de-a dreapta, și de cea de a doua și slăvită înviere[1] retrăim momentele triumfătoare ale Bisericii noastre.

Duminica a XX-a după Rusalii (după Pogorârea Duhului Sfânt) prezină, ca și suport și instrument scripturistic, pericopa evanghelică de la Sf. Evanghelist Luca, capitolul 7, versetele 11-17. Întreaga acțiune ce ne este prezentată în aceste versete este definită foarte bine încă din titlu: învierea fiului văduvei din Nain, de unde putem concluziona faptul că în centrul faptelor istorisite se află Mântuitorul Iisus Hristos, deoarece acesta este cel ce săvârșea minunea învierii din morți în acele vremuri foarte importante pentru creștinism.Pe de altă parte, tot din titlu puteam trage concluzii asupra temelor principale și secundare ce ne sunt prezentate în pericopa evanghelică: milostenia și ajutorul, dar și întărirea în credință și nădejdea în ajutorul Lui Dumnezeu și al Lui Hristos ce poate face minuni în viața creștinilor. Întreaga istorisire din Noul Testament prezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos ce se îndrepta împreună cu ucenii săi în cetatea Nain iar înainte să intre în cetate , la porțile acesteia, va întâlni un cortegiu funerar însoțit de o mulțime mare de oameni. Acestă mulțime însoțea o văduvă al cărei copil murise. Mântuitorul, făcâindu-se milă de acea mamă îndurerată, se hotărăște să îi aline durerea iar prin puterea cuvântului realizează minunea învierii fiului acesteia.

Această îmtâmplare, din istoria bisericească, vrea să marcheze, pe lângă puterea cuvântului Dumnezeiesc și a voinței divine, și nevoința omului de a primi ajutorul Lui Dumnezeu, de a fi călăuzit de Acesta.În același timp se evidențiază cum mila dumnezeiască poate să tămăduiască toate bolile și necazurile umane.În textul scripturistic se pune accent pe faptul că fiul văduvei era de o vârstă tânără de aceea întâlnim denumirea de copil  sau de tânăr, așa cum îl numește Mântuitorul Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te …( Luca 7,14). Apelativul de tinere marchează faptul că în viața omenească vârsta nu ține cont de necazurile și problemele ce pot apărea, ba chiar se poate ajunge la moarte trupescă.De aceea trebuie să existe o comuniune continuă între om și Dumnezeu și o relație directă, vie, nealterată pentru că moartea fizică sau trupească nu poate fi evitată, omul este predestinat morții trupești, însă moarte sufletească poate fi evitată printr-o bună comuniune cu Dumnezeu ascultând și împlinind poruncile divine. Biserica a rânduit Tainele Bisericești tocmai pentru ca omul să fie călăuzit de către Harul Duhului Sfânt pe întreg parcursul vieții sale și să fie pregătit pentru judecata particulară iar apoi pentru Parusie (a doua venire a Mântuitorului). Pentru a evita moartea sufletească trebuie să ne pregătim la momentul potrivit, așa când în momentele când suntem bolnavi și suferim datorită unei anumite boli mergem la doctori, așa și când suntem bolnavi sufletește mergem la doctorul sufletelor noastre, la Hristos,  care de cele mai multe ori tămăduiește atât trupurile cât și sufletele … Părinte sfinte, doctorul sufletelor și al trupurilor, Care ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, să vindece toată boala și să răscumpere din moarte, tămăduiește pe robul Tău … ( fragment din rugăciune la Sf. Maslu)[2]. Sfântul Ioan Gură de Aur, un Părinte reprezentativ al spațiului creștin, pune accent pe nevoința omenească de a aplea la puterea vindecătoare Dumnezeiască și faptul că omul nu poate trece peste problemele și obstacolele vieții dacă nu cere și nu primește ajutor de la Dumnezeu, însă acest ajutor trebuie cerut la timpul potrivit, atunci când apar primele semne ale îmbolnăvirii sufletului: Fiţi cu luare aminte, fraţilor, pentru ca vorba mea cea potrivită cu acest timp şi, de folos, să nu treacă fără urme! Când cineva suferă de o boală mai grea, atunci mai mult are trebuinţă de doctorie, şi când ochiul suferă o durere mare, atunci i se aplică unsori de ochi.[3]

O altă temă importantă ce este transmisă direct credincioșilor de către Mântuitorul, atât prin această pericopă evanghelică, cât și prin cuvintele Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv (Luca 6, 36), o reprezintă milostenia. Mântuitorul Hristos este exemplu prin excelență de milostenie iar noi avându-l ca model pe Acesta trebuie să ne manifestăm mila fața de aproapele nostru neajutorat însă neavând nici-un interes, necăutând laudă așa cum Iisus Hristos o ajută pe văduva din cetatea Nain fără ca aceasta să îi ceară ajutorul.Omul trebuie să îl urmeze pe Hristos până când va ajunge la momentul în care poate mărturisi liber … și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine …. ( Galateni 2,20).

În concluzie, minunea săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos, aceea a învierii fiului văduvei din Nain, reprezintă o lecție de urmat în viața creștinilor asupra comportamentului față de semenii săi dar în același timp demonstrează faptul că puterea dumnezeiască poate vindeca și tămădui orice boală sufletească și trupească, aceasta fiind oferită de Dumnezeu numai celor ce au nevoie de ea și o cer la momentul potrivnic.

            AUTOR :  MARIUS GRIGORE

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1997,

2. Liturghier Pastoral, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2004,

3. Molitfelnicul Mic, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2006,

4.  Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la Duminici și Sărbători, Ed. Bunavestire, Bacău, 2010.