De câte ori aţi stat faţă-n faţă cu voi înşivă şi aţi purtat un dialog ?

 

Imaginaţi-vă că aţi sta într-un gând liniştit, prins în aripile unui fluture, şi aţi privi spre grădina cu speranţă, sporovoind şi sorbind din ceştile cu vise înflorite, povestind ceva care aţi vrea să vi se întâmple, iar imaginea din oglindă v-ar spune :

«Uneori, avem voie să evadăm în cioburile melancoliei şi să deschidem ochii, ca să o putem vedea cum pluteşte ca un fulg selen, înfăşurată cu compotul personal a unor coji din tulpina interiorului nostru».

Sunt sigură că aţi pune pe măsuţă ceaşca cu vise înflorite, şi aţi întreba:

«Oare sufletele sufocate îşi mai păstrează tulpina intactă după luptele lăuntrice ale dramelor prin care au trecut?»

Iar imaginea din oglindă v-ar răspunde :

«Viaţa ne oferă şi bune şi rele, avem dreptul de a spera şi de a iubi şi de a ne clădi viitorul cu tapet luminat, colorat, iar cuiele tablourilor expuse în muzeul sufletului nostru, să fie valoroase şi fără a lăsa să se depună rugina timpului pe ele, fiecare tabloul să prezinte ceea ce descoperim pe parcursul itinerariului hărăzit: cu păcate, regrete şi fericire împletite cu himere, dragoste şi dezamăgire, astfel încât să trecem mai repede peste traumele emoţionale, confruntându-le cu pereţii umbroşi sau neumblaţi, dar din care reuşim să le facem ferestre şi uşi, dându-le şi lor o anume existenţă, ca şi noi să putem răzbate bine echipaţi şi să ne plimbăm nestingheriţi în acest muzeu care ne aparţine, e al nostru şi bine păstrat, scoţându-l la soare ori de câte ori simţim că tulpina e prinsă în adâncituri goale fiind în pericol întregul ei».

Iar tu ai continua cu întrebările la care nu cred că ţi-ai găsi un răspuns, şi nu pentru că nu cunoşti răspunsul, ci nu poţi să îţi dezvolţi în cuvinte ceea ce ţi-ai dori să îţi transmiţi. De aceea, viaţa curge precum o cafea matinală, iar fericirea e zaţul fiert pe care îl aruncăm când simţim că nu mai avem nevoie de el, şi-apoi îl căutăm în alte zaţuri pe care la fel le expediem la coşul de gunoi şi ne oprim atunci când nu mai bem cafea.
Fericirea este parfumul vieţii noastre şi numai un om complet simte aroma ei constantă. Fericirea creată sau găsită trebuie pătrunsă, susţinută şi împinsă spectatorului apropiat nouă … .

Până data viitoare : să fim proprii noştri eroi ai destinului!

Autor : Maria Dumitrache