Creştinii ortodocşi se pregătesc de Rusalii; sărbătoarea care marchează coborârea Duhului Sfânt

4 iunie 2017, ora 07:30, in categoria MIHAELA DOBRESCU, Sfinte sarbatori

 

Ortodocşii sărbătoresc duminică Rusaliile. La 50 de zile după Înviere, creştinii ortodocşi vor să-şi amintească de ziua în care Duhul Sfânt s-a pogorât peste apostoli. Tot atunci a fost alcătuită prima comunitate creştină.

Potrivit raportului biblic, în acea zi, Duhul Sfânt a venit peste apostoli sub forma unor limbi de foc. Au primit astfel puterea de a vorbi în mai multe limbi străine. Astfel, cei care veniseră din întreaga lume la Ierusalim au putut auzi Evanghelia în limba lui.

Aceasta a fost una dintre cele mai mai mari minuni din vremea apostolilor, iar datorită acesteia mulţi oameni, de la împăraţi la oameni simpli au fost convertiţi la creştinism. Mai exact, 3000 de oameni au devenit creştini şi au înfiinţat prima biserică.

În credinţa ordoxă, această sărbătoare a fost numită după o sărbătoarea păgână, romană. Este vorba despre o sărbătoare consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul păgân şi au făcut din sâmbăta dinaintea Rusaliilor o zi de pomenire generală a morţilor. Combinarea celor două sărbători, cea creştină şi cea păgână a dus la diferite tradiţii. În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori, cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite pentru vii.

 

SURSA: antena3.ro                                 AUTOR: Mihaela Dobrescu

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: