Crăciuniţa – simbol al Crăciunului

19 decembrie 2016, ora 21:30, in categoria Flori si plante ornamentale, STATURI UTILE

Există cel puțin două plante de apartament cunoscute sub numele de ”Crăciuniță” sau ”Crăciunel”, care înfloresc în această perioadă și sunt oferite cu prilejul sărbătorii Crăciunului.

Pe lângă brad, un simbol al Crăciunului este Crăciunița.

Planta care ne încântă privirile în fiecare sezon de iarnă prevestind venirea Crăciunului, ”Steaua Crăciunului” sau ”Flacăra Mexicană”, numită științific Euphorbia Pulcherrima sau Poinsettia, este cea mai spectaculoasă specie din genul ”Euphorbia”.

Poinsettia a fost cultivată de azteci în regiunile mexicane montane umede. Ei obișnuiau să o folosească pentru combaterea febrei. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, franciscanii foloseau florile în diverse ceremonii religioase. Poinsettia a fost numită după Joel Roberts Poinsett, primul ambasador al Statelor Unite în Mexico.

Conform unei legende mexicane, un copil care nu și-a permis să cumpere un cadou pentru a-l oferi lui Hristos, a cules în Ajunul Crăciunului câteva frunze de pe marginea drumului. A adus buchetul de Poinsettia la biserică și, după câteva minute, acestea s-au colorat în roșu și verde.

Cultivarea și popularizarea sa a început în anii ’60, iar în scurt timp planta a devenit nelipsită în decorurile de Crăciun.

Ceea ce este considerat a fi floarea poinsettia este de fapt un buchet format din frunze terminale, numite bractei. Ele pot avea culoare roșie, roz, galben, alb, crem sau un amestec din două culori și sunt așezate sub formă de stea. Frunzele sunt verzi, fragede, și sunt dispuse pe tulpini fragede care conțin latex.

Florile adevărate sunt foarte mici, de forma unor butoni ce formează o cupă, de culoare roșie sau galbenă, și se formează iarna în vârfurile tulpinilor. Poinsettiaînflorește în zilele scurte de iarnă, dar cultivatorii pasionați le pot determina să înflorească în orice perioadă a anului, folosind o iluminare specială.

Este o plantă pretențioasă în privința duratei și intensității luminii. Lungimea zilei trebuie să fie de 10 ore. Are nevoie de lumină intensă pentru a-și păstra toate frunzele, dar vara se umbrește ușor. Planta este mare consumatoare de apă. Se ofilește foarte ușor și își pierde frunzele dacă solul este uscat și umiditatea aerului scăzută.

De asemenea, excesul de apă în sol este dăunător. Frunzele se pot pulveriza fin cu apă, mai ales vara. Poisentia este o plantă sensibilă la curenții de aer și diferențele mari de temperatură de la o zi la altă, care provoacă pierderea frunzelor.

Schlumbergera este o varietate formată prin încrucișarea mai multor specii sălbatice de cactuși. Este numită și ”Crăciuniță” sau ”Nu mă deranja” și este un cactus originar din Brazilia, ce devine foarte decorativ iarna. Este cultivată pentru frumusețea florilor sale tubulare de culori strălucitoare, care apar de obicei în preajma Crăciunului. Planta înflorește numai dacă timp de câteva luni înainte de iarnă nu i se schimbă amplasarea. De aceea se mai numește și ”Nu mă deranja”.

Numită popular și cactusul crab sau homar, datorită formei tulpinilor, schlumbergera are flori în culori variate, de la alb, roz, roșu, purpuriu, violet, portocaliu și galben până la roșu intens, roz-portocaliu și auriu. Are tulpinile plate, articulate în formă de curea, care atârnă mai ales în faza de înflorire care durează din noiembrie până la sfârșitul lunii ianuarie.

Contrar celorlalți cactuși, necesită locuri ușor umbrite, cu umiditate ridicată în aer.Nu suportă schimbarea poziției sau mișcarea vasului în faza de formare și creștere a bobocilor, aceștia căzând foarte repede. Se plasează în încăperi cu orientare spre est sau vest, în dreptul unei ferestre, în locuri unde nu se formează curenți de aer, mai ales iarna. Dacă soarele e puternic vara, se umbrește ușor. În timpul verii se poate pulveriza fin cu apă și suportă bine căldura. Toamna trebuie ținută într-un loc luminos și răcoros și se udă mai rar.

Dacă vreți ca Schlumbergera să înflorească de Sărbători, nu trebuie niciodată expusă în plin soare pe perioada de vară. Iarna poate fi lăsată la soare, pentru că razele slabe nu îi dăunează. În perioada de repaus, din august până în octombrie, Schlumbergera trebuie să stea în locuri unde temperatura nu este mai mare de 15 grade Celsius și mai mică de 12 și se udă mai rar. La sfârșitul acestei perioade, se recomandă transplantarea într-un ghiveci cu puțin mai mare și într-un amestec nou de pământ.

Odată ce planta a început să înmugurească, nu trebuie ținută într-o încăpere, unde se aprind surse de lumina artificială după apus.

Dacă vreți să aduceți sărbătorilor de iarnă un aer proaspăt, ambele Crăciunițe sunt potrivite prin frumusețea lor în perioada Crăciunului. 

Sursa : financiarul.ro      

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: