Ce este prietenia adevarata?
11 aprilie 2021, ora 16:30, in categoria Diverse, MIHAELA DOBRESCU
Cu siguranta te-ai intrebat ce inseamna prietenia adevarata, si ai incercat sa gasesti cele mai bune raspunsuri. Noi iti vom spune cum sa iti dai seama daca cineva iti este cu adevarat prieten sau nu.
Va cunoasteti de mult timp
Prieteniile de o viata incep inca din copilarie sau din perioada adolescentei si dureaza multi, multi ani. Este persoana care te cunoaste cel mai bine, pe care o suni la miez de noapte doar pentru a-i povesti ultima cearta cu iubitul, este cea care te intelege si te asculta de fiecare data.
Va spuneti cele mai ascunse secrete
Sunt lucruri pe care numai ea le stie despre tine, lucruri pe care nu le-ai mai spus altcuiva deoarece iti este jena sau teama de reactia celor care nu te cunosc. Insa in aceasta persoana poti avea incredere deplina si ii poti spune orice, stiind ca secretele tale nu vor iesi la suprafata.
Nu va certati
Chiar daca va cunoasteti de atat de mult timp, nu va certati. Fie sunteti pe aceeasi lungime de unda si ganditi asemanator, fie atunci cand va certati va impacati foarte repede dupa aceea. Pur si simplu nu puteti sta suparate una pe cealalta, deoarece stiti ca nu veti mai gasi o prietena atat de buna.
Vorbiti la telefon
Orice prietenie se mentine prin telefon. Mai ales in perioadele in care sunteti amandoua foarte ocupate la locul de munca, este posibil sa nu aveti timp sa va vedeti decat in week-end. Insa nu puteti sta atata timp fara sa vorbiti, asa ca folositi telefonul chiar si in miez de noapte pentru a vorbi cu cea mai buna prietena. Telefonul este un instrument absolut necesar, mai ales daca locuiti in orase diferite.
Stii ca te va ajuta cu orice
Indiferent de ceea ce ii ceri, stii ca va face tot posibilul sa te ajute. Daca ai nevoie de bani, ea este prima persoana la care apelezi, daca ai nevoie de un sfat pe ea o suni la orice ora pentru a i-l cere. Este langa tine in orice situatie si ii esti recunoscatoare pentru o asa prietena.
Reciprocitate
O prietenie adevarata trebuie sa fie reciproca. Asta inseamna ca trebuie sa va purtati la fel una cu cealalta, sa va sprijiniti reciproc, sa va ajutati la nevoie si sa vreti sa mentineti legatura. O persoana care te cauta doar atunci cand are nevoie, insa fuge imediat atunci cand tu ii ceri ajutorul nu este un prieten adevarat.
SURSA:.reginele.ro AUTOR: Mihaela Dobrescu