Că e roşu sau alb, vinul protejează inima în acelaşi mod, dar numai în anumite condiţii

11 aprilie 2018, ora 20:00, in categoria MIHAELA DOBRESCU, Sanatate, Sfaturi utile

 

Ideea că un consum moderat de vin are efect protector împotriva bolilor de inimă este general acceptată. Însă potrivit unui nou studiu, acesta are loc numai în cazul persoanelor care fac şi exerciţii fizice şi ne e condiţionat de culoarea vinului.

Vinul oferă protecţie împotriva bolilor cardiovasculare numai în cazul persoanelor care fac exerciţii fizice, relevă un studiu numit „In Vino Veritas“, prezentat de către prof. Milos Taborsky din Republica Cehă la Congresul Societăţii Europene de Cardiologie, informează Science Daily.

Acesta este primul studiu randomizat care compară efectele vinului roşu şi alb asupra unor markeri ai aterosclerozei, la persoane cu risc moderat de boli cardiovasculare (BCV). Am constatat că un consum moderat de vin are efect protector numai la persoanele care fac exerciţii fizice. Vinul roşu şi cel alb au dat acelaşi rezultat”, a declarat prof. Milos Taborsky.

Studiul a inclus 146 de persoane cu risc scăzut până la moderat de BCV, conform criteriilor HeartScore. Participanţii fost selectaţi în mod aleator să consume moderat, timp de un an, fie vin roşu (Pinot Noir), fie vin alb (Chardonnay-Pinot), din  aceeaşi recoltă şi podgorie din Republica Cehă.

Conform definiţiei OMS, consumul moderat este reprezentat de 0,2 litri pentru femei şi 0,3 litri pentru bărbaţi, de maximum 5 ori pe săptămână.

Obiectivul primar a fost evaluarea nivelului de HDL (colesterol “bun”) după un an. Obiectivele secundare au evoluţia altor markeri de ateroscleroză, inclusiv a colesterolului LDL (colesterol “rău”). De menţionat e că pe parcursul studiului, subiecţii au avut un regim alimentar obişnuit şi au ţinut un jurnal în care au menţionat cantitatea de vin consumată şi alte băuturi alcoolice, medicamentele utilizate, cât şi cantitatea şi tipul de exerciţii fizice executate. Eu au fost rugaţi să returneze dopurile de la sticlele de vin, pentru a confirma că au băut vinul şi nu l-au vândut.

Analizând datele, cercetătorii au constatat că nivelul HDL nu s-a modificat după un an nici în cazul grupului care consumaseră vin roşu, nici în cazul celor care băuseră vin alb. Nivelul LDL a scăzut, în schimb, atât la cei ce băuseră vin alb, cât şi la cei care băuseră vin roşu, iar colesterolul totul a scăzut doar la cei care băuseră vin roşu.

Deoarece creşterea HDL e considerată un indicator important al efectului protector împotriva BCV, cercetătorii au tras concluzia că vinul, fie el roşu sau alb, nu are impactul care i se atribuia.

Singurul rezultat pozitiv constant a fost observat la participanţii care făceau mai multe exerciţii fizice, adică de cel puţin de două ori pe săptămână. La aceştia, consumul de vin a condus la o creştere a HDL şi la o scădere a nivelului LDL, dar şi al colesterolului total, indiferent de tipul de vin băut.

În studiile viitoare, specialiştii intenţionează să testeze efectele vinului roşu şi alb la persoane cu risc ridicat de BCV, care fac exerciţii şi care iau medicamente pentru scăderea colesterolului.

 

SURSA: adevarul.ro                                            AUTOR: Mihaela Dobrescu

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: