Basm de noapte

17 mai 2018, ora 01:00, in categoria Sertarul cu creatii

În fiecare seară deschid
lunii fereastra
şi las păsările-stele
să-mi ciugulească din priviri
visele, dorinţele
sau poate
săruturile ascunse
în tainicele
gânduri …

Cu ochii muşcaţi de stele
mă întorc
spre cartea cerului
întredeschisă
si-mi ascund părul
sub sărutul tunetului
ce-mi construieşte
spirale
de ploaie.

O linişte trăznită mă îneacă
stelele mă întorc
şi mă rotesc
în cearceaful albastru
iar norii sub cap
se aşează
să-mi fie mângâiere.

Autor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: