Bai de flori de fan
2 iulie 2020, ora 10:00, in categoria Diverse, Sanatate, Sfaturi utile
Florile de fan se obtin prin scuturarea fanului imediat dupa uscare. Atunci, prin “sita” facuta de paiele uscate, sunt cernute flori, seminte si frunze ale plantelor medicinale care cresc impreuna cu iarba. Pentru obtinerea acestor flori, fanul trebuie scuturat cat este proaspat (imediat dupa uscare), altfel se scutura singur, si florile se pierd in timpul transportului si al diferitelor manipulari ori se degradeaza in timpul depozitarii. Valoarea terapeutica cea mai mare o au florile obtinute din fanul din anul respectiv, in timp, ele pierzandu-si puterea curativa. Se poate folosi si fanul ca atare, marind doar concentratia extractelor folosite, de cinci ori. In sanatoriile cu traditie din Occident, care utilizeaza acest gen de remedii, este folosit de obicei fanul ca atare, fara a mai separa florile de el.
Factorul curativ: flori
Afectiuni pentru care se recomanda:
- afectiuni ale nervilor periferici, dureri musculare. Se fac bai generale calde, cu extract complet de flori de fan, bai care vor avea o durata de 30 de minute. Tratamentul se face de 2-3 ori pe saptamana si are efecte blande, de reglare a activitatii sistemului nervos central, dar si de stimulare a nervilor periferici, de eliminare a durerilor musculare. Sunt indicate in parezele usoare, in nevralgii, in mialgii.
- cistita si bolile renale. Se recomanda baile fierbinti de sezut facute seara, vreme de 10-20 de minute. Intr-un lighean se toarna 5-7 litri de infuzie fierbinte de flori de fan, care se lasa sa se raceasca la 39oC. Dupa asezarea in lighean, se mai adauga din cand in cand infuzie fierbinte, pentru ca temperatura sa ramana constanta. Dupa baie, corpul nu se sterge, ci se invelesc salele intr-un prosop uscat si cald, dupa care pacientul se acopera cu o patura, vreme de o jumatate de ora.
- reumatismul. In reumatism se folosesc baile partiale si cele complete. De obicei, terapeutii naturisti recomanda baile complete foarte fierbinti, facute cu extract complet de flori de fan: se toarna in cada cu apa fierbinte (la 39-41oC) 5 litri de extract complet de flori de fan, se acopera cada cu o folie, astfel incat doar capul si gatul sa iasa afara, restul corpului “inspirand” aburii de flori de fan din cada. Din cand in cand, se mai adauga infuzie fierbinte, pentru ca temperatura apei sa nu scada. Aceste bai se fac o data la doua zile, pe o perioada de minimum 10 zile, apoi se reduc treptat. Tratamentul este deosebit de eficient, deoarece la actiunea antireumatica, analgezica, antiinflamatoare, articulara a plantelor se mai adauga un proces amplu de dezintoxicare. Reamintim ca aceste bai fierbinti sunt contraindicate persoanelor care sufera de boli cardiace si vasculare.
- bolile de piele. Numeroase plante care cresc laolalta cu fanul au efecte antiseptice si modifica anumite procese metabolice la nivelul pielii, atunci cand sunt utilizate extern: trifoiul rosu combate ciupercile parazite, piciorul-cocosului este antibacterian, patlagina este antibacteriana si favorizeaza refacerea tesuturilor, sanziana galbena este cicatrizanta, cimbrisorul si coada-soricelului sunt antiinflamatoare si antialergice etc. Iata de ce baile cu extract complet de flori de fan sunt cat se poate de indicate ca adjuvant sau chiar ca modalitate principala de tratament pentru eczeme, infectii bacteriene ori cu ciuperci la nivelul pielii, sclerodermie. Exceptie fac infectiile in faza acuta, care necesita folosirea unor antiseptice puternice, precum si anumite dermatoze care se agraveaza in mediu umed. Pentru tratarea alergiilor, infectiilor, acneei, psoriazisului, dermatozelor rebele la alte forme de tratament, se recomanda bai partiale (in care sa fie introdusa doar partea afectata) cu extract complet de flori de fan. Se incepe cu o cura intensiva: 1-2 bai de 15-30 minute pe zi, timp de o saptamana, apoi se face o baie la 2 zile, timp de alte trei saptamani. In paralel, se fac cure de dezintoxicare cu plante, cum ar fi trei-frati-patati, soc, angelica.
- migrena. Exista mai multe modalitati de aplicare a florilor de fan, in functie de tipul de pacient si circumstantele in care apare aceasta afectiune:
- daca durerea se diminueaza la cald, se pune o cataplasma calda cu flori de fan pe ceafa, peste care se tine o sticla umpluta cu apa fierbinte (pentru ca temperatura sa nu scada). Aplicatia dureaza o jumatate de ora – o ora, timp in care pacientul ramane cat mai relaxat, intins pe burta, cautand sa respire cat mai profund.
- in cazurile in care durerea se agraveaza la caldura, se fac cataplasme reci cu flori de fan, pe frunte si tample, care se schimba la 10-15 minute. O astfel de procedura va fi facuta timp de maximum o ora pe zi.
- baile complete cu extract la rece din flori de fan sunt indicate mai ales persoanelor surmenate, care lucreaza intelectual vreme indelungata, care se simt slabite si devitalizate. Se fac cure – o baie completa la 3 zile, vreme de 3 saptamani.
- insomnia. Se recomanda baile complete cu extract complet din flori de fan facute seara, chiar inainte de culcare. Temperatura apei de baie va fi reglata asa incat pacientul sa se simta cat mai destins. Baia dureaza 30 de minute. In prima saptamana va fi facuta cate o baie pe zi, inainte de culcare. Apoi se face cate o baie la 3 zile.
- adjuvant in boala canceroasa. Baile cu extract complet de flori de fan sunt un adjuvant pretios in tratamentul cancerului, datorita efectelor detoxifiante si anticancerigene ale anumitor plante de fan. Printre plantele purificatoare mentionam drobita, sovarful, chimenul, sanzienele albe, iar dintre cele anticancerigene: branca-ursului (mai ales frunza), iarba-sarpelui, cimbrisorul, trifoiul rosu. Baile contra cancerului vor fi facute de regula o data pe saptamana, maximum de doua ori pe saptamana, si vor dura jumatate de ora. Temperatura nu va fi nici prea mare, nici prea mica, pentru a nu suprasolicita organismul. Folosirea extractului complet va da acestei bai si proprietati revitalizante deosebite (datorita pastrarii anumitor proprietati bioenergetice ale florilor de fan).
SURSA:www.terapiinaturiste.ro
AUTOR:Mihaela Dobrescu