ASCULTĂ-MĂ!

28 februarie 2020, ora 18:00, in categoria Atelier literar, Olguta Luncasu Trifan, Sertarul cu creatii

 

 

E scurtă calea între rău şi bine

Şi când eşti lacom, cerul ţi-e opac.

Averi, oricâte ai, sunt tot puţine,

Şi-n semenii ce n-au, loveşti buimac.

 

 

 

Să plece-n lume! Valea! Cine-i ţine?

 Te-nverşunezi şi-adaugi: Sunt sărac!

 E scurtă calea între rău şi bine

 Şi, când eşti lacom, cerul ţi-e opac.

 

 

 Aş vrea să fac balanţa să încline,

 Cu Trinitatea gândul să-ţi împac,

 Să ştii că bogăţia nu-i copac

 La care sufletul să se închine,

 

 Când pierde calea între rău şi bine.

 AUTOR : OLGUTA LUNCASU TRIFAN

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: