Alexandru Papiu-Ilarian, lingvist, filolog, publicist, jurist şi istoric

31 octombrie 2017, ora 00:00, in categoria Atelier literar

Alexandru Papiu-Ilarian s-a născut la 9 octombrie 1827, Bezded, judeţul Sălaj. Este fiul Anei (născută Hodoş) şi al preotului Ioan Bucur Pop, al cărui nume l-a preluat latinizat. Învaţă la Târgu Mureş, la Blaj, unde va deveni discipolul profesorului Simion Bărnuţiu, şi la Cluj. Aici redactează, împreună cu alţi colegi, un periodic, difuzat manuscris, „Zorile pentru minte şi inimă” (1845-1846), în care îşi formulează orientările şi îndemnurile spre clarificarea unei puternice conştiinţe româneşti, semnând Alesandru Pop. Absolvind în 1847 un curs de drept, este numit funcţionar juridic la Târgu Mureş.

Participă intens la evenimentele revoluţionare din 1847-1848, fiind cel mai tânăr dintre tribunii de mare autoritate – Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, A.T. Laurian, Timotei Cipariu – care se aflau în fruntea luptelor pentru revendicări naţionale. În această perioadă şi-a manifestat convingerile şi în articole publicate în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” şi „Organul naţiunale” (Blaj). Ameninţat cu moartea de unguri (care îi asasinaseră tatăl), pleacă la Viena, unde urmează Facultatea de Drept (1849-1852), apoi la Padova, unde obţine titlul de doctor în drept (1854). Este nevoit să accepte, în 1855, oferta de a preda dreptul şi istoria la Academia din Iaşi. Conflicte profesionale şi politice îl fac să demisioneze în 1858 şi, în calitate de profesor particular, are ocazia de a petrece un timp la Berlin, unde va cerceta şi aduna documente referitoare la istoria românilor.

După Unirea din 1859 devine un colaborator apropiat, alături Mihail Kogălniceanu, al lui Al. I. Cuza, pentru care elaborează lucrări de o mare valoare practică – Memorandum pentru raporturile românilor cu nemţii, cu slavii şi cu ungurii… (1860), Independenţa constituţională a Transilvaniei (1861), ale căror traduceri în franceză, germană, italiană vor apărea ulterior la Bucureşti, Breslau şi Torino. Deţine funcţii juridice înalte în noul stat (procuror general, ministru de Justiţie), fiind unul dintre iniţiatorii reformelor lui Cuza. După abdicarea domnitorului se dedică în mai mare măsură muncii ştiinţifice, devenind în 1868 membru al Societăţii Academice Române. În tot acest timp şi-a susţinut opiniile sau şi-a făcut cunoscute rezultatele cercetărilor printr-o vie colaborare la periodice din Iaşi şi Bucureşti – „Instrucţiunea publică”, „Revista Carpaţilor”, „Românul”, „Trompeta Carpaţilor”, „Analele Societăţii Academice Române” etc.

La fel de interesantă este şi corespondenţa sa, din perioada 1845-1867, cu Timotei Cipariu, George Bariţiu, Iacob Mureşianu, Simion Bărnuţiu, Iosif Hodoş, Ion Ghica. A înfiinţat şi condus Societatea Transilvania, destinată susţinerii tinerilor studioşi din provincia natală. Atacurile adversarilor politici, declanşate împotriva sa cu mulţi ani în urmă, capătă accente paroxistice (până la o tentativă de asasinat) când Papiu-Ilarian candidează pentru a fi ales deputat de Giurgiu (1872). Cum întreaga viaţă i-a fost deosebit de tensionată, o boală nervoasă îi paralizează activitatea în 1874, punând capăt unei biografii excepţionale.

Considerând istoria un factor esenţial în deşteptarea şi definirea conştiinţei naţionale, Papiu-Ilarian, aflat încă în febra trăirilor revoluţionare, proiectează o amplă lucrare, din care s-au tipărit antum, la Viena, doar două volume – Istoria românilor din Dacia Superioară (1851-1852). După un preambul despre originea şi continuitatea poporului român, autorul prezintă conjunctura politică din Ungaria şi Transilvania, anterioară revoluţiei, apoi consemnează desfăşurarea evenimentelor de la 1848. În mare parte reproduceri de documente şi fragmente din periodicele vremii, paginile Istoriei… desluşesc semni­ficaţiile profunde ale faptelor şi transmit uneori dramatismul, entuziasmul general, patosul luptei.

O publicaţie unică, de o deosebită însemnătate este Tezaur de monumente istorice pentru România (I-III, 1862-1864) – colecţie de documente, scrieri istorice străine despre români etc., în care sunt traduse şi editate, în premieră naţională, câteva cronici datorate lui Balthasar Walther, Stavrinos, Matei al Mirelor, Dionisie Eclesiarhul, o istorie turcească a lui Ienăchiţă Văcărescu, toate însoţite de studii introductive aparţinând lui Papiu-Ilarian despre viaţa şi activitatea autorilor avuţi în vedere. Mai târziu el descoperă scrierile lui I. Budai-Deleanu, despre ale cărui manuscrise publică în 1870 o amplă dare de seamă.

Sub auspiciile Societăţii Academice Române, editează şi prefaţează în 1872 Operele principelui Demetriu Cantemir, traducând şi primele două capitole din Descriptio Moldaviae, apărută în versiunea românească în volumul al doilea, în acelaşi an. O vibrantă, exaltată evocare a unui mare înaintaş este Viaţa, operele şi ideile lui Georgia Şincai din Şinca (1869).

În domeniul filologiei, după o serie de precizări (Neologismul, articol apărut în şase numere din „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, 1853) şi polemici (cu Timotei Cipariu), din care reies idei benefice pentru cultivarea limbii şi impunerea sistemului ortografic fonetic, Papiu-Ilarian participă la elaborarea dicţionarului Academiei Române coordonat de A.T. Laurian. Strâns legate de activitatea sa politică şi istorică sunt studiile de drept istoric naţional şi scrierile juridice, care au contribuit la modernizarea legislaţiei şi a vieţii administrative româneşti.

Opera
Istoria românilor din Dacia Superioara, I-II, Viena, 1851-1852;
Viaţa, operele şi ideile lui Georgiu Şincai din Şinca, Bucureşti, 1869;
Cauza bivolarilor din Giurgiu înaintea Curţii Juraţilor din Turnu Măgurele, Bucureşti, 1873.
Istoria românilor din Dacia Superioară. Schiţa tomului III, ediţie îngrijită şi introducere de Ştefan Pascu, Sibiu, 1943;
Antologie, ediţie îngrijită şi prefaţă de Corneliu Albu, Bucureşti, 1981.

Ediţii
Tezaur de monumente istorice pentru România, I-III, Bucureşti, 1862-1864;
Operele principelui Demetriu Cantemir, I-II, prefaţa editorului, Bucureşti, 1872.

Moare la 23 octombrie 1877, Sibiu

Sursa:
crispedia
wikipedia

Redactor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: