Alexandru Lahovari, un politician simpatizat de presă, publicist şi orator

8 ianuarie 2018, ora 09:00, in categoria Atelier literar, Cultura, Cultural, Maria Dumitrache

Alexandru Lahovari s-a născut la 16 august 1840, Bucureşti. Este fiul lui Nicolae şi al Eufrosinei Lahovari, după mamă înrudindu-se cu o veche familie de boieri olteni. A primit cunoştinţele elementare de la profesori particulari, în casa părintească, iar din 1855 a urmat cursurile liceului parizian „Louis le Grand”. Student al Facultăţii de drept din capitala Franţei, şi-a luat doctoratul în ştiinţe juridice în 1865.

Întorcându-se în ţară în acelaşi an, se va distinge curând în activitatea politică, devenind unui din membrii de vază ai partidului conservator. Deputat în numeroase rânduri, a fost ministru de Justiţie (1870, 1873-1876), ministru al Domeniilor (1888-1889) şi ministru de Externe (1889-1895) în guverne conservatoare şi junimiste. S-a remarcat cu deosebire în activitatea sa de şef al diplomaţiei române, căreia i-a. sporit prestigiul prin acţiunile sale inteligente şi curajoase.

Era posesorul unei culturi temeinice, dovedind şi o cuprinzătoare înţelegere a fenomenului literar şi a specificului său. Discursurile lui Lahovari se remarcă prin îngrijită lor formă literară, care le apropie, într-o măsură, de cuvântările lui Titu Maiorescu. Frazele sunt ample şi armonioase, cu reluări bine gândite, ţintind nu numai diversificarea argumentelor, ci şi realizarea impresiei artistice. Multe din intervenţiile şi articolele sale (Tristia, cu deosebire) se întemeiază pe procedeele pamfletului.

Tonul este adesea patetic, vehement sau caustic. Expresia este energică, fără să se fi coborât vreodată la trivialităţi. Imaginile aparţin unei retorici simple, subordonată plasticizării, şi se desfăşoară firesc, contribuind mult la crearea impresiei de limpezime. Fără să le fi publicat vreodată, Lahovari a scris şi versuri. A tipărit în „Convorbiri literare” traducerea Întristarea lui Olympio de Victor Hugo, demnă de remarcat prin cursivitatea şi eleganţa limbii.

***

Aşa cum se vede şi din fragmentele desprinse din „Ce-am văzut în România Mică“, Alexandru Lahovari e unul dintre politicienii simpatizaţi de presă. Fondator al Partidului Conservator, de mai multe ori ministru, Alexandru Lahovari e un orator remarcabil şi un poet discret. Nu de asta se bucură el de simpatia publiciştilor, ci pentru că e un politician care acordă atenţie truditorilor condeiului. La moartea sa, survenită în 4 martie 1897, la Paris, I.L. Caragiale şi Anton Bacalbaşa publică în „Epoca“, respectiv în „Dreptatea“, texte emoţionante. Redăm din ele unele fragmente.

I.L. Caragiale: „Era un român mare“

„Acum, când nu mai este, acum vedem cât era de mare. Acum ştim măsura înălţimea muntelui după grămada surpăturii, după largul ce se deschide în locul acelui masiv. După golul ce-l lasă, măsurăm locul ce-l împlinea acest mare om în mica noastră lume, şi, tocmai acum, i-aducem laude cari nu-i mai trebuiesc lui, fiindcă ieri era mai presus de ele şi astăzi nu le mai aude, dar cari ne trebuiesc nouă, spre lauda noastră înşine. (…)

Da; e o pierdere incalculabilă; căci, între alte ilustraţiuni ale neamului nostru, el era un om cu deosebire preţios. Pe câtă vreme atâţia bărbaţi politici, bine înzestraţi şi bine inspiraţi, au în vedere ridicarea stării materiale şi intelectuale a poporului, la Alexandru Lahovari preocuparea de căpetenie era cu totul alta. Scăderea nivelului moral, pierderea credinţii şi marilor avânturi, alături cu ridicarea stării materiale şi intelectuale, iată ce-l preocupa şi-l revolta; şi asta era pentru el sorgintea celor mai înalte inspiraţiuni. El era incapabil de vederile strâmte ale unei politici de succes material, şi de aceea, poate, era impopular. Dar, el nici nu se gândea la popularitate. Stâlp puternic al partidului conservator şi măreaţă podoabă a parlamentului român, el, în momentele sale de revoltă contra micimilor politicei utilitare, el nu combătea, ci fulgera; nu critica, ci înfiera. Discursul lui era biciul răzbunător al judecăţii drepte şi al dreptului sentiment. (…)

Dar nu era numai un mare orator; era un român mare. Pentru el nu exista altă cauză decât cauza publică: un caracter de senator antic din glorioşii timpi ai Republicii romane – rectitudine nemlădioasă, intransigenţă faţă cu opinia vulgară, patriotism îndărătnic, respingând orice umbră de paradă personală“.
Anton Bacalbaşa: „Apune sărbătorit de o ţară“

„Om al generaţiei noastre, l-am văzut lucrând – astăzi când reputaţiile nu se mai fabrică instantaneu, când critica este o putere în Stat, când suntem mai sceptici faţă cu proorocii şi cu vracii, – şi admiraţia noastră pentru el este cu atât mai mare, cu cât noi înşine ne-am făcut-o, iar nu am primit-o ca pe o legendă din cărţi.
Prin doctrina lui politică, Alex. Lahovari ţine de un partid; ca putere însă, ca organizaţie sufletească şi ca fond general de cunoştinţe şi de virtute, a fost al ţărei.
Un neam întreg îl plânge, nu pentru ideile ce a profesat, – căci diferenţierea principiilor politice este cel mai puţin însemnat lucru într-o natură genială, – dar îl plânge o Românie, pentru că ştie, pentru că simte că piere o forţă ce nu se poate înlocui. (…)

S-o spunem.
Dacă la partidul conservator aleargă astăzi atâtea elemente tinere,
oneste şi pline de entuziasm, aceasta nu puţin se datoreşte corectitudinei omului pe care-l înmormântează azi ţara. Căci lui Alex. Lahovari i se vor găsi poate şi lipsuri de formă, în fulgerătoarele lui discursuri, şi lipsuri de logică, în momentele-i de amărăciune sufletească, – dar nu se va găsi acestui soare nici-o pată.

… Apune sărbătorit de o ţară şi are să se uite mult înapoi.
Şi mult are să lumineze încă…“

Opera literară
Discursuri parlamentare. 1888-1896, Bucureşti, 1905;
Discursuri parlamentare. 1868-1872, publicată de Al. G. Florescu; ediţia II, Bucureşti;
Discursuri parlamentare, în Alexandru Lahovari, Bucureşti, 1908;
Discursuri parlamentare. 1888-1891, publicată de Al. G. Florescu, Petre V. Haneş şi Em. N. Lahovari, Bucureşti, 1915;
Discursuri.

Traduceri
Victor Hugo, Întristarea lui Olympio, 1885.

Surse:
crispedia.ro
ro.wikipedia.org
historia.ro
enciclopediaromaniei.ro
rasfoiesc.com

 

Autor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: