Afrodiziace pentru el – vânatul rafinat
27 februarie 2018, ora 22:31, in categoria Diverse
Când îl vezi, simţi că ţi se înmoaie picioarele şi doar se uită la tine. Fanteziile lui din aşternut te dau pe spate şi mai că-ţi vine să nu mai aştepţi să treacă o lună, ci să trăieşti clipa. Nu e nimic rău cu acest sentiment care te cuprinde. În viaţa de zi cu zi dăm peste tot felul de tipologii bărbăteşti care ne lasă gustul amar sau acru după ce-şi strâng cureaua, unii mai pleacă şi cu pantalonii in vine, depinde ce stare avem în acel moment când ne simţim – obiect utilizat în scopuri binefăcătoare. În medicina Ayurvedica indiană, există trei tipuri constituţionale care pot fi diferite pentru aceeaşi persoană la nivel fizic şi psihomental :
1.Tipul Kapha – bărbatul domol – Corporal este armonios dezvoltat, corpolent. Are o bună imunitate nativă, ceea ce îi conferă rezistenţă la boală. Are nevoie de condimente precum busuiocul, piperul, ghimbirul. Este sensibil şi impresionabil, stabil în sentimente. E foarte fidel şi devotat persoanei pe care o iubeşte şi o dată ce-ai pus mâna pe el, vei fi norocoasă. Se enervează destul de greu, oricât ai încerca să-l agiţi, bulele rămân în interiorul lui molipsindu-te şi pe tine. Lângă el te vei simţi plină de viaţă, liniştită şi protejată . Un bărbat pe care toate ni l-am dori în casă, pat, pe lângă … nu contează, cu el am fi fericite şi împlinite, se mulează perfect după preferinţele noastre, doar să i se ceară şi ascultător o să execute, nu jigneşte şi nu ridică tonul cât de intensă ar fi situaţia, el rămâne aceeaşi persoană echilibrată încercând cu zâmbetul pe buze să aducă pace şi căldură în căminul conjugal, dar parcă puţin joc nu ar strica pentru a condimenta relaţia, ca să nu ajungem să ne plictisim, şi totuşi … – ăsta da bărbat !
2.Tipul Pitta – bărbatul care te hipnotizează din priviri - corporal este atletic, nu dă impresia de masivitate şi de rafinament şi eleganţă în mişcări . Alimentaţia lui trebuie să fie echilibrată. Psihomental este adaptabil, rapid în gândire, cu greu poţi să-l refuzi. Chiar dacă te impui, el nu se lasă atât de uşor dorindu-te tot mai mult. Îi place să seducă lent femeia, încolăcind-o ca o viperă în preludiu cuceririi. Dacă ajungi să faci dragoste cu el – ştiţi bancuri cu ardeleni – sexul cu el e lent, reluat până la o intensitate maximă dorindu-ţi încă o dată “ecoul amoros”. E înnebunit să-şi audă partenera gemând, suspinând şi spunându-i pe nume. Fiecare mişcare scenică o vei savura din plin. Singura problemă este că: cât îl vei ţine în priză te poţi baza pe el, o dată ce apare gelozia şi fiorii iubirii îşi mută cuibul spre alte zări mai puţin docile şi sedentare. Pentru seri singuratice si lipsite de acţiune, trenul poate staţiona câteva ore în gara noastră fără sentimente, obligaţii ci doar plăcere, dar neapărat locomotiva să fie protejată. Amant de ocazie, l-aş mai numi.
3.Tipul Vată – bărbatul creativ şi subtil – corporal este relativ osos cu articulaţii proeminente. Metabolismul este variabil, lent şi rapid. Imunitatea este relativ mică, are nevoie de multă linişte, repaus pentru a se reface . Psihomental poate fi genial: are idei inovatoare, creative. Este rapid în gândire, se plictiseşte cu uşurinţă şi sentimentele lui sunt instabile dar poţi vorbi orice cu el pentru că înţelege femeia. Scrie poezii sau ţi le recită chiar şi-n locurile publice. E un romantic, plin de surprize şi chiar dacă a ajuns să vă cucerească, nu i-o arătaţi în totalitate, jucaţi-vă, adoră picanteriile şi mai ales să ştie că el deţine controlul relaţiei, putem să spunem noi altceva ?! Prieten de suflet.
Autor: Maria Dumitrache