6 motive pentru care ar trebui să bem apă caldă
28 noiembrie 2020, ora 21:45, in categoria Sanatate
Când vrem să bem apă, ne place să fie rece, chiar şi iarna, când preferăm să ne încălzim cu ceai cald sau cafea. Puţini dintre noi ar accepta să bea apă caldă, deşi beneficiile pentru sănătate sunt importante.
Stella Metsovas, nutriţionist, spune că mulţi medici recomandă pacienţilor să bea un pahar de apă caldă pe stomacul gol, eventual cu o feliuţă de lămâie în apă, pentru a da un gust mai bun.
Acest obicei are multe avantaje. Iată 6 dintre ele:
1. Ajută la digestie. Apa caldă pe stomacul gol va stimula digestia şi astfel va ajuta la eliminarea toxinelor acumulate în organism. În schimb, apa rece sau cu gheaţă va duce la acumularea de grăsime în intestine şi va elimina mineralele benefice din apă, mai ales dacă este băută imediat înainte sau după masă.
2. Combate constipaţia. Această tulburare digestivă apare de obicei din cauza lipsei de apă din organism. Dacă vom bea apă caldă dimineaţa vom stimula mişcările intestinale, ajutând astfel la eliminarea normală şi uşoară a resturilor alimentare.
3. Ameliorează durerile. Apa caldă este unul din cele mai bune remedii naturale pentru durere. Ajută la combaterea durerilor de stomac, de cap şi menstruale, dar şi în cazul altor crampe, stimulând fluxul sanguin.
4. Ajută la slăbit. Apa caldă stimulează metabolismul, care va arde mai multe calorii şi astfel vom putea slăbi mai uşor. De asemena, consumul de apă caldă ajută funcţia renală şi tractul gastro-intestinal. În acest caz, pentru completarea dietei, este ideală asocierea apei calde cu o lămâie stoarsă în pahar. Pe lângă dizolvarea ţesutului adipos, fibrele din lămâie vor controla şi senzaţia de foame.
5. Îmbunătăţeşte circulaţia. Eliminarea toxinelor şi relaxarea muşchilor ajută la creşterea fluxului sanguin.
6. Combate îmbătrânirea prematură. Toxinele din corp sunt responsabile cu îmbătrânirea prematură, dar apa caldă ajută la eliminarea lor şi redă astfel elasticitatea pielii.
Sursa:
descopera
Redactor: Maria Dumitrache