Înălţarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paşti. Este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas. În această zi creştinii se salută cu “Hristos S-a înălţat!” şi “Adevărat S-a înălţat!”. IPS Bartolomeu Anania afirma că noi folosim acest salut fie din neştiinţă, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserică. Şi afirma că noi sărbătorim Pastile cu aserţiunea “Hristos a înviat!”, la care ni se răspunde cu confirmarea “Adevărat, a înviat!”, pentru că Învierea nu a avut martori, ea a fost receptată cu îndoieli şi necredinţă. În vreme ce Înălţarea Domnului a avut martori, ea a fost o despărţire izvorâtoare de lumină, deoarece ucenicii s-au întors în Ierusalim “cu bucurie mare”. Din acest motiv în cărţile noastre de slujbă nu există o salutare similară cu aceea de la Sfintele Paşti.

Hristos S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, că aceştia să nu se lase copleşiţi de durerea despărţirii.

Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezenta Divinităţii, dar să o şi ascundă.

Înălţarea Domnului sărbătorită în vechime odată cu Rusaliile

Cea mai veche menţiune despre sărbătoarea Înălţării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea “Despre sărbătoarea Paştilor”, compusă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălţarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârşitul secolului al IV lea, începutul secolului V, sărbătoarea Înălţării s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, data care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.

Înălţarea Domnului – deplina îndumnezeire a firii umane asumate
Înălţarea lui Hristos întru slavă şi şederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanităţii Lui. Prin toate actele Sale, întrupare, moarte, înviere El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o, dar prin Înălţare a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înălţarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creaţie, pentru că El continuă să fie prezent şi lucrător prin Sfântul Duh.

Înălţarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veşnicie, căci Fiul nu Se înfăţişează Tatălui numai că Dumnezeu, ci şi ca Om.

Hristos prin Înălţarea Sa, nu arata doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale şi putere, că omul să ajungă la această stare. El şade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar şi locuieşte în inima celor ce-L iubesc. Aşa putem înţelege paradoxul: Hristos este înălţat şi în drum spre înălţare cu fiecare dintre noi.

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată că Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. În această zi, în toate bisericile din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor romani căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţa, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Înălţarea Domnului în iconografie

În primul registru din icoana Înălţării Domnului este reprezentat Mântuitorul într-o mandorla, simbol al slavei dumnezeieşti. Stă aşezat pe un curcubeu şi binecuvântează cu mâna dreaptă, iar în stânga tine Sfânta Evanghelie.

În afară mandorlei sunt doi îngeri, care zboară cu braţele întinse, atingând cu mâinile lor marginea exterioară a mandorlei. Îngerii sunt prezenţi nu pentru a susţine mandorla, căci Hristos Se înalţă prin propria putere dumnezeiască, ci ca semn de cinstire.

Reprezentarea Domnului purtat de îngeri este şi o icoană profetică a Celei de-a doua veniri, când va avea loc sfârşitul chipului acestei lumi şi judecata tuturor: “Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1, 11).

În cel de-al doilea registru se află Maica Domnului, care priveşte în faţă şi are mâinile înălţate în rugăciune. De o parte şi de alta se află Apostolii, iar lângă Fecioara Maria stau Pavel în dreapta şi Petru în stânga. În spatele Maicii Domnului sunt doi îngeri în veşminte albe, care ţin în mâna dreaptă un toiag, iar cu stânga Îl arată pe Hristos înălţându-Se.

Chiar dacă Sfânta Scriptură nu aminteşte de prezenţa Fecioarei la Înălţarea Domnului, ea este afirmată de cântările Bisericii: “Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Maică lui Hristos Dumnezeu, că văzând astăzi pe Cel ce L-ai născut înălţându-Se de pe pământ, împreună cu îngerii L-ai mărit” (Cântarea a 9-a a canonului).

Deşi nici Pavel nu a fost prezent la Înălţarea Domnului, El este reprezentat alături de ceilalţi Apostoli în icoana Înălţării. Motivul? Cu puţin timp înainte de Înălţarea Sa, Hristos îi îndemnase pe ucenicii Săi să propovăduiască pretutindeni Evanghelia, iar Pavel a fost “vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel” (Fapte 9, 15).

Sursa:
crestinortodox.ro

Autor: Maria Dumitrache